„Cu ocazia Zilei Naţionale a României, doresc să îi felicit pe toţi românii în numele Guvernului Statelor Unite. Naţiunile noastre sunt prietene, Aliate şi partenere şi mă bucur să văd că Parteneriatul nostru Strategic, relaţia noastră economică şi legăturile interpersonale dintre noi devin mai puternice cu fiecare an. Preţuim profund contribuţiile României la misiunile NATO, precum şi spiritul de conducere al ţării dumneavoastră în ce priveşte securitatea regională şi dezvoltare energetică”, a transmis secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, citat de Mediafax.
Oficialul american a mai trasnmis că Guvernul de la Washington apreciază eforturile și sacrificiile făcute de poporul român, aniversează luna aceasta, 30 de ani de la Revoluție.
„În cursul acestei luni vom aniversa 30 de ani de la Revoluţia română din 1989. Aplaudăm eforturile susţinute şi sacrificiile făcute de poporul român pentru a construi o Românie liberă, democratică şi mai prosperă”, a mai spus secretarul de stat al SUA Mike Pompeo.
Îți mai recomandăm Parada militară de 1 Decembrie din București, în imagini