Certificatul verde | Ce vor PNL și PSD și cum riscă să prelungească valul IV al pandemiei

Parlamentul ar putea decide săptămâna viitoare forma finală a legii certificatului verde.

În luna noiembrie, vaccinarea a scăzut progresiv, de la aproape 49.000 de vaccinați cu prima doză pe 1 noiembrie la puțin peste 25.000 pe 11 noiembrie.

Expertul în sănătate publică Răzvan Cherecheș susține că ritmul vaccinării riscă să scadă și mai mult dacă planurile PNL-PSD cu privire la introducerea certificatului verde cu o perioadă „de grație" de două luni vor fi aplicate.

Este vorba despre propunerea anunțată, joi, de Alexandru Rafila (PSD) și Nelu Tătaru (PNL), ca introducerea obligativității certificatului verde pentru acces la locul de muncă să prevadă o perioadă inițială de 60 de zile în care angajații care nu sunt vaccinați sau nu au trecut prin boală să fie testați gratuit.

Cele două formațiuni negociază în această perioadă în vederea formării unui guvern comun, iar certificatul verde e în dezbaterea comisiilor din Camera Deputaților.

Îți mai recomandăm De ce și-au pierdut românii interesul pentru vaccinare după ce amenințarea certificatului verde a dispărut

Așa cum a fost propusă de reprezentanții PNL și PSD, varianta testării gratuite timp de 60 de zile ar urma să fie aplicată în sistemul public. Nu este clar însă dacă o măsură similară ar fi avută în vedere și pentru angajații din mediul privat.

Mai mult, măsura negociată și anunțată joi nu pare să fie agreată de premierul Florin Cîțu, care a spus, vineri, că ea ar fi incorectă față de cei care s-au vaccinat și acum ar plăti teste gratuite pentru cei care refuză imunizarea.

O formă finală a legii ar urma să ajungă săptămâna viitoare în plenul Camerei Deputaților.

Îți mai recomandăm Senatul a respins obligativitatea certificatului verde. Decizia aparține Camerei Deputaților

România a ezitat până acum să introducă obligativitatea certificatului verde pentru acces la locul de muncă. Iar în Senat, PSD a votat împotriva legii.

O perioadă de două luni în care testarea ar fi gratuită, deci nu ar stimula vaccinarea, riscă să prelungească actualul val pandemic, spune expertul în sănătate publică Răzvan Cherecheș.

„Ritmul de vaccinare va scădea pentru că oferă oamenilor o alternativă - să se testeze, în loc să se vaccineze. Testare pe banii noștri, ai celorlalți care ne-am vaccinat. Practic, noi toți vom plăti ca oamenii care nu vor să se vaccineze să se testeze frecvent, ceea ce va prelungi valul IV până-n primăvară. Asta e o măsură care garantat va duce la scăderea ratei de vaccinare și la prelungirea situației în care suntem”, a spus Răzvan Cherecheș.

Îți mai recomandăm Frica de lockdown. De ce amână România măsurile care pot salva vieți

Parlamentarii propuseseră ca în cele două luni de acomodare pentru introducerea obligativității certificatului verde, angajații să primească în total câte 20 de teste antigen gratuite. După două luni, cei care refuză să se vaccineze sau să se testeze pe banii lor ar putea risca desfacerea contractului de muncă.

În urma negocierilor politice de joi, deputatul PSD Alexandru Rafila anunța și planul de înființare a peste 1.000 de centre de testare iar Nelu Tătaru (PNL) preciza că gratuitatea testării timp de două luni e vizată doar în sectorul public. „Am lăsat privatul să își gestioneze modul în care face accesul la locul de muncă. Noi venim doar pe sectorul public”, spunea acesta.

Îți mai recomandăm Țările europene revin la restricții. România, dominată de cazuri grave și decese

Cu toate că se fac săptămânal maratoane ale vaccinării, de la 1 noiembrie, vaccinarea cu prima doză a scăzut constant în România.

Scăderea numărului de vaccinați coincide cu măsurile luate de autorități pentru domolirea valului IV. Dacă inițial au anunțat obligativitatea certificatelor, și a urmat un vârf la vaccinărilor, ulterior au apărut excepții și modificări.

Pe 25 octombrie a fost introdusă exceptarea de la prezentarea certificatului verde în incintele instituţiilor publice centrale şi locale, regiilor autonome şi operatoriilor economici cu capital public pentru:

  • angajaţi;
  • participanţi în cadrul procedurilor judiciare, disciplinare, contravenţionale, administrativ-jurisdicţionale şi a celor administrative din motive de ordine şi siguranţă publică;
  • persoanele care necesită servicii medicale şi prestaţii sociale;
  • persoanele care se deplasează la centrele de vaccinare în vederea administrării unei doze de vaccin;
Îți mai recomandăm Toate regulile şi restricţiile care trebuie respectate de luni

Alte țări, unde numărul de infectări a crescut, au introdus deja certificatul verde obligatoriu. Cel mai recent, guvernul Slovaciei a anunţat că nu va mai plăti salariile angajaţilor care nu s-au vaccinat împotriva Covid, nu au trecut prin boală sau nu au test PCR negativ.

Aceștia intră în concediu fără plată, dar companiile pot stabili condiţii speciale pentru ca angajaţii lor să poată lucra de acasă.

Îți mai recomandăm Certificatul verde e obligatoriu pentru toți lucrătorii din Italia. Amenințări cu greva