Ministrul Economiei din Ungaria, Márton Nagy, a declarat marți că guvernul său va căuta o altă sursă de finanțare, în lipsa fondurilor europene blocate de la Bruxelles. Ar fi vorba despre investițiile străine directe.
Nagy a lăudat potențialul investițiilor pentru țara sa. „În ceea ce privește impactul, investițiile străine directe sunt mai bune: piața distribuie capitalul, nu noi, deci știe ce are de făcut”, a declarat ministrul.
„Economia maghiară va trebui să facă trecerea la o existență fără fonduri europene”, a precizat Nagy, adăugând că economia țării sale se va descurca mai bine fără fondurile europene care ar fi „ușor de înlocuit”.
Îți mai recomandăm Parlamentul Ungariei discută reformele Justiției, în speranța deblocării banilor europeniComisia Europeană a hotărât, la sfârșitul anului trecut, să înghețe fonduri europene de coeziune în valoare de 22 de miliarde de euro alocate Ungariei în bugetul 2021-2027.
Executivul european a invocat încălcarea constantă a statului de drept de către guvernul de la Budapesta.
Alte 5,8 miliarde de euro în fonduri nerambursabile i-au fost reținute Ungariei din pricina lipsei de independență a sistemului judiciar.
Îți mai recomandăm Sondaj | Sprijin sporit în Ungaria pentru legăturile cu China