Primăria din Crevedia a aprobat marţi o hotărâre în şedinţa Consiliului Local prin care îi dă un teren fratelui unui apropiat al primarului, relatează Antena 3. Consilierul local a declarat că fratele lui vrea să se însoare şi este o prioritate să să se dea acest teren.
SUA sunt „îngrijorate de faptul că negocierile privind armele dintre Rusia și Coreea de Nord avansează în mod activ”, spune purtătorul de cuvânt al securității naționale de la Casa Albă.
Peste 250.000 de case au rămas fără curent în Florida, a anunțat guvernatorul statului, Ron DeSantis, la o conferință de presă susținută la Tallahassee.
Oana Barbu, fiica celor doi soți care au murit după exploziile de la Crevedia, spune că soțul ei a fost încătușat și a primit amendă maximă, iar ea a fost bruscată de reprezentanții Poliției când s-a dus să hrănească animalele din gospodăria părinților săi.
O navă tip cargo se află în pericol de scufundare în rada exterioară a Portului Constanţa, iar două ambarcaţiuni ale Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) îi acordă asistenţă.
Guvernul britanic va amâna cu încă trei luni impunerea controalelor complete post-Brexit asupra importurilor de mărfuri din Uniunea Europeană, ceea ce înseamnă că alimentele și alte produse de origine animală și vegetală vor continua să intre în Regatul Unit din UE fără niciun control.
Răzvan Dragomir, tatăl fetei omorâte în accidentul din 2 Mai, a declarat miercuri, după ce a fost audiat de polițiști, că ancheta a intrat în linie dreaptă şi că are încredere în autorităţi.
Poliţiştii de la crimă organizată anchetează moartea unui migrant srilankez care a încercat să sară pe fereastră cu o coardă improvizată din cearșafuri după ce a fost sechestrat de traficanții de persoane într-un apartament din Timișoara.
Trei persoane au murit, iar alte 58 sunt rănite, din care 39 sunt pompieri aflați la locul intervenției în timpul celei de a doua explozii care a avut loc pe 26 august la o stație GPL din Crevedia/județul Dâmbovița, aflată la 27 de kilometri de București.
Un incendiu de vegetație a izbucnit, marți seară, în Parcul Alexandru Ioan Cuza, cunoscut drept Parcul IOR, din București. Potrivit news.ro, incendiul era extins, în jurul orei 22:00 pe o suprafaţă de aproximativ 4.000 de metri pătraţi.
Statele Unite au anunțat marți un nou pachet de asistență militară în sprijinul Ucrainei, care include muniții suplimentare de apărare antiaeriană și de artilerie, echipamente de deminare și vehicule medicale.
Accidentul în care au fost uciși doi tineri de un șofer sub influența drogurilor putea fi evitat, a spus șeful Poliției Române. Reacția sa a venit marți, la zece zile de la eveniment.
Încarcă mai mult
Nici o sursă media