Coaliţia pentru Dezvoltarea României (CDR) atrage atenţia din nou asupra necesităţii unui climat economic şi fiscal predictibil în România. Anterior, premierul Marcel Ciolacu a declarat că „nu putem lăsa o ţară să se ducă în prăpastie, pentru că trebuie să fim predictibili”.
Ministerul de Externe de la Varșovia l-a convocat miercuri pe trimisul diplomatic al Ucrainei. Măsura de protest a fost luată după un comentariu al preşedintelui Volodimir Zelenski despre interzicerea importurilor de cereale. În Polonia vor avea loc alegeri parlamentare pe 15 octombrie.
Următorul meci de fotbal al naționalei României se va juca teoretic fără spectatori, după incidentele de la meciul contra Kosovo. Copiii sub 14 ani vor avea acces gratuit. Decizia UEFA mai prevede o amendă de 52.000 de euro pentru Federația Română de Fotbal (FRF).
Armistițiul vine după ce forțele azere au atacat regiunea, pe 19 septembrie, pentru a recăpăta controlul asupra enclavei Nagorno-Karabah. Conform acordului, forțele separatiste se vor desființa și vor renunța la arme. Joi, încep negocieri privind statutul regiunii și al etnicilor armeni majoritari.
Patru medici, doi chirurgi cunoscuți și doi medici rezidenți au fost reținuți în dosarul în care 31 de oameni, printre care și medici și angajați ai Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București, sunt anchetați pentru dare și luare de mită.
Procurorii au reținut 28 de persoane, între care și un polițist din Iași, în dosarul vape-urilor și al dulciurilor cu substanțe interzise care au fost vândute inclusiv minorilor, a anunțat miercuri DIICOT.
Moțiunea simplă de demitere a ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, a fost respinsă miercuri de Camera Deputaților. Unul dintre motivele invocate împotriva sa au fost deplasările în străinătate. Europa Liberă a aflat că acestea au costat peste 31.500 de euro.
Miniștrii Agriculturii din România și Ucraina, Florin Barbu și Mykola Solskyi, au agreat un nou mecanism strict prin care patru tipuri de cereale pot fi importate din nou în România. Noul sistem va obliga fermierii ucraineni și români să obțină licențe.
O explozie a avut loc miercuri dimineață la bordul unei nave civile, sub pavilion Togo, în zona de coastă a portului Sulina. Cei 12 membri ai echipajului au fost evacuați. În zonă a fost montat un baraj antipoluare, iar parchetul a deschis dosar penal.
România și-a atins peste 60% din țintele naționale cu privire la dezvoltarea durabilă pe care și le-a fixat pentru 2030, a spus președintele Klaus Iohannis la un summit pe această temă desfășurat marți, la New York, cu ocazia Adunării Generale a ONU.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat Rusia că „face o armă” din tot, de la hrană și energie la copii răpiți în războiul său împotriva Ucrainei, în discursul adresat marți seară liderilor mondiali reuniți la Adunarea Generală a Națiunilor Unite (UNGA) pe 19 septembrie.
Comisia Europeană a propus marți o extindere a termenului pentru protecția persoanelor care fug din Ucraina de la 4 martie 2024 până la 3 martie 2025, pentru a oferi „certitudine și sprijin pentru peste 4 milioane de persoane care se bucură de protecție în întreaga UE”.
Încarcă mai mult
Nici o sursă media