„Vino mamă să mă vezi, cum lucrez la spații verzi”, refrenul grăitor despre deținuții scoși la muncă, nu mai e chiar de actualitate. Muncile la care sunt folosiți deținuții sunt în continuare grele, la nivel necalificat – cărat, curățat, săpat, reparat. Acum, pe deținuți îi angajează însă, pe salariul minim, sute de firme și instituții de stat din toată România.
În medie, peste 2.500 de deținuți au fost folosiți la muncă plătită în 2018, iar în ianuarie 2019 peste 2.000 de deținuți au fost scoși la muncă. Firmele și instituțiile de stat au plătit penitenciarelor în perioada 2018-2019, peste 13,5 milioane de euro pentru munca deținuților, arată datele obținute de Europa Liberă de la Administrația Națională a Penitenciarelor.
La București, Ministerul Justiției, Tribunalul, Curtea de Apel, DIICOT sau Înalta Curte au angajat deținuți de la penitenciarele Rahova și Jilava să le mute mobilierul, să le care dosarele de arhivat sau pentru curațenie. Registrul Comerțului, Autoritatea Națională pentru Cetățenie, spitalul Marius Nasta, clubul de fotbal Concordia Chiajna, compania de salubrizare a Sectorului 5, adăposturile de câini fără stăpân ale Primăriei Capitalei sau Institutul de cercetare în legumicultură și floricultură de la Vidra, al Academiei de Științe Agricole, au plătit deținuți de la cele două pușcării bucureștene, pentru munci necalificate.
Banii: 60% la penitenciar, 40% la deținut
Deținuții care pot ieși la muncă sunt selectați dintre cei aflați în regim deschis și semi-deschis. Este deci vorba de deținuți cu pedepse de maximum 3 ani, care nu implică infracțiuni grave sau comise cu violență.
Deținuții nu sunt obligați să iasă la muncă. Dacă sunt de acord, pot câștiga zile scăzute din pedeapsă, își cresc șansele de a fi eliberați condiționat și sunt și plătiți, cu cel puțin salariul minim pe economie. În 2019, asta înseamnă 1.263 de lei în mână.
Doar că banii se împart, conform legii, astfel: 60% din venit îl ia penitenciarul, 40% îl ia deținutul. Din banii rămași, deținutul poate cheltui cât stă închis doar 90% din sumă. Restul de 10% i se pune deoparte, într-un cont la care are acces doar când iese din pușcărie.
Firma de încălțăminte Rilug din Lugoj, subsidiara elvețienilor de la Rieker, este campioană la numărul de deținuți angajați: au folosit în 2018 și 2019 pușcăriași din 17 penitenciare, la cusut fețele pantofilor pe care îi fabrică, conform datelor obținute de Europa Liberă. Rieker a anunțat în acest an că se retrage din România, deși înregistra profit de milioane de lei. Unul dintre motivele anunțate oficial a fost că forța de muncă în România este instabilă, costă prea mult și că 40% din angajați sunt noi, ceea ce rezultă în produse slabe calitativ. Contactat de Europa Liberă, Ionuț Păsulă, managerul Rieker Romania, nu a dorit să comenteze.
Cine poate angaja deținuți
Orice firmă, instituție de stat sau persoană fizică autorizată poate angaja deținuți, după ce negociază un contract de prestări servicii cu oamenii din conducerea unui penitenciar. Singurele condiții: să fie solvabili, iar condițiile de siguranță de la locul de muncă să fie aprobate de penitenciar.
Angajatorii sunt obligați să asigure, în condiții de siguranță, transportul deținuților de la penitenciar și înapoi, echipamentele pentru protecția muncii și măsurile igienico-sanitare.
De la mici firme, la companii mari precum UTI Grup (companie de IT deținută de Tiberiu Urdăreanu), Bog`Art (companie de construcții deținută de milionarul Raul Doicescu), Calberson Geodis (transporturi), URBB (bere), Deutek (vopseluri), reciclatorii Cami Comexim și Romrecycling sau firmele de produse alimentare Negro 2000 (pește) și Angst (carne) au apelat la forța de muncă necalificată a deținuților de la Jilava și Rahova.
În țară, situația stă la fel. De la persoane fizice care vor să își culeagă via sau livada, la firme de construcții sau mari companii din diverse domenii, cu toții apelează la deținuți.
„Nu există români care să vină la muncă”
Patronul Angst, Sorin Minea, a plătit penitenciarul Rahova pentru a lua deținuți la muncă necalificată în halele de carne și mezeluri. Minea spune că nu face o economie angajând pușcăriași, ci pur și simplu nu găsește destulă forță de muncă în libertate.
„Nu există români care să vrea să vină la muncă. Ăsta este adevărul, nu fac protecție socială. Nu are nicio legătură cu salariul. Cheltuielile cu forța de muncă din deținuți sunt mai mari decât cele cu muncitorii. În afară de banii care li se dau, mai există și transportul, care este asigurat în fiecare zi, dus-întors. Apoi grija față de ei, paza. Nu e mai ieftin, ăsta e un banc. Nu iau pușcăriași pentru că fac economie. I-aș înlocui mâine, pentru că banii pe care îi dau pentru ei înseamnă un salariu zdravăn peste minim. Și ei sunt necalificați. Aș lua să calific la locul de muncă oameni care să locuiască în zonă. Toată lumea care apelează la ei o face pentru că nu există forță de muncă”, povestește Sorin Minea, pentru Europa Liberă.
Sunt o mână de lucru disponibilă și relativ disciplinată. Ei teoretic nu pot să chiulească, nu prea au cum să fure.Sorin Minea, patron Angst
Compania Angst trimite zilnic o mașină să îi ia și să îi ducă înapoi pe deținuți la Rahova. Pușcăriașii sunt în regim deschis și semi-deschis și vin însoțiți de un subofițer de la penitenciar. „Nu vin criminali în serie, violatori. Ei vin cu o lună-două înainte de eliberare și într-o lună nu poți să îi înveți nimic”, spune Minea.
La Angst, deținuții lucrează la munci brute: curățenie, transport de materii prime, cărat navete cu carne. „Nu o să îi bag niciodată în măcelărie, să le dau cuțite, asta e clar!”, râde Sorin Minea. „Dar pot să asiste la o mașină de ambalat, nu trebuie să fii doctor inginer academician”.
Problema patronului de la Angst este că foarte puțini deținuți se întorc să muncească tot la el, după ce dobândesc o oarecare calificare la locul de muncă. Cei mai mulți nu sunt din București și pleacă la casele lor, după eliberare.
„Sunt o mână de lucru strict necesară, pe care nu ai de unde să o procuri. Au fost oameni de care am fost foarte mulțumit, au fost unii de care am fost foarte nemulțumit, pentru că la unii năravul din fire n-are lecuire”, povestește patronul de la Angst experiența sa cu deținuții.
De la Jilava, la reparat biciclete din Olanda. „O singură regulă: nimeni nu e mai presus de altcineva”
Asociația Green Revolution, din București, are mai multe proiecte clădite în jurul bicicletelor – Amsterdam Stories, iVelo. Au adus în România 300 de biciclete second-hand, cumpărate de la primăria din Amsterdam. Cineva trebuia însă să le și repare, iar oamenii pe care cei de la ONG îi găseau de angajat nu erau suficienți.
„E un caz clasic în care s-a întâlnit cererea cu oferta, nevoia cu un proiect frumos. E o situație clasică în care toată lumea are de câștigat”, spune Corneliu Belciug, director de programe la Green Revolution.
Sunt unii dintre cei mai disciplinați oameni cu care am lucrat. Au fost foarte civilizați.Corneliu Belciug, Asociația Green Revolution
Fost ziarist, Belciug povestește că ideea i-a dat-o deputata PNL Adriana Săftoiu, care făcea parte din Comisia de Drepturile Omului și era interesată de situația deținuților. Așa a aflat că penitenciarele vor să scoată deținuții la muncă, pentru „a-și reduce pedeapsa și a se reintegra în societate”.
„Am început în noiembrie sau decembrie 2017. La început am avut o strângere de inimă, pentru că mă gândeam că oamenii cu care lucrez, angajații de la depozit, s-ar putea să aibă niște prejudecăți față de aducerea unor persoane din detenție, să lucreze acolo. Am stat de vorbă cu fiecare în parte, chiar din prima zi și am spus că există o singură regulă la care țin foarte tare: nimeni să nu creadă că este mai presus de altcineva. Și acum, dacă te duci la noi la depozit, e foarte greu să faci diferența cine e de la penitenciar”, spune Corneliu Belciug.
Deținuții și câinii maidanezi
ASPA, instituția Primăriei Capitalei care se ocupă de gestionarea câinilor fără stăpân, a apelat și ea la deținuții de la Rahova. Aceștia au muncit la curățenia și la hrănirea animalelor.
„Mai demult a existat și un program în care trei deținuți au lucrat cu trei căței dintr-un centru de adopție și toată experiența a fost monitorizată de Universitatea Babeș-Bolyai, care ulterior a scos un studiu care arăta că lucrul cu câinii i-a ajutat foarte mult”, a explicat Tudor Ionescu, consilier municipal, pentru Europa Liberă.
La Green Revolution, angajarea deținuților pare nu doar un troc economic din care câștigă toată lumea, ci și un proiect social. Deținuții sunt ajutați să facă pasul înapoi în libertate mai ușor.
„Am avut persoane care ne-au mulțumit, după ce s-au eliberat, și ne-au zis că le-a făcut foarte bine să lucreze cu noi. Le-am oferit un mediu de lucru în care să se simtă respectați, să simtă că atunci când ies din penitenciar, există o șansă pentru ei, să învețe o meserie nouă. Noi le-am asigurat o trecere destul de lejeră de la statutul de deținut, stigmatul de pușcăriaș, la statutul unui om care și-a găsit un job, are niște colegi, se duce undeva, are responsabilități”, povestește Belciug.
La reparat biciclete olandeze au venit „de la IT-iști la polițiști, oameni cu educații și vârste diferite, niciunul nu era specializat în reparat de biciclete”. Au învățat acolo cum se face.
„Ei dacă vor să iasă pe stradă să-și ia o cafea, țigări, se duc. Nu am avut nicio problemă cu ei, nu s-a întâmplat niciodată să vină la noi la depozit prieteni, familii, soția, rudele. Pentru că știu că nu au voie. Și niciodată nu au încălcat regulile, pentru că oamenii nu au vrut să facă probleme. Noi le-am oferit și o masă caldă și dușuri și posibilitatea de a-și spăla hainele”, povestește coordonatorul bicicletelor cum lucrează cu cei cam 10 pușcăriași de la Jilava care vin la Green Revolution.
Deținuții care vin aici sunt condamnați pentru infracțiuni ușoare, spune Belciug: „Nu sunt criminali periculoși sau la a șaptea încarcerare. Erau persoane care făcuseră accidente, fraude, consum de diverse substanțe. Eu m-am ferit să intru în foarte multe detalii cu ei, pentru că nu acesta era scopul. În penitenciar, toată lumea are o poveste. Pe mine nu mă interesează nici de ce au ajuns, nici dacă se simt pe drept sau pe nedrept puși acolo. Eu le-am zis: ați venit aici, dacă vă place treaba puteți să continuați, dacă nu, puteți să spuneți la penitenciar că nu mai vreți să lucrați”.
