La reuniunea, care este programată să înceapă la ora 12.00, liderii din teritoriu și din conducerea de la centru ai PSD nu se așteaptă la surprize. În două săptămâni, de când a declarat că „va candida dacă partidul i-o va cere”, Viorica Dăncilă a adunat de partea sa liderii de filiale.
Va fi un vot previzibil în favoarea sa, după ce Mihai Fifor și Eugen Orlando Teodorovici s-au retras din cursă. Gabriela Firea a anunțat, la rându-i, cu o seară înainte de votul din partid, că nu va candida ca independentă dacă nu va câștiga votul din partid.
Așadar, Viorica Dăncilă va inaugura o nouă epocă la PSD. A reușit ca, în două luni de la eliberarea postului de președinte al PSD, odată cu încarcerarea lui Liviu Dragnea, să devină oficial liderul PSD și în două săptămâni să primească nominalizarea de candidat al social-democraților pentru Palatul Cotroceni.
În urmă cu două luni, foarte puțini s-ar fi gândit că Viorica Vasilica Dăncilă ar putea să reprezinte PSD în cea mai populară competiție electorală din România, alegerea președintelui, la care, îndeobște, participă cei mai mulți votanți. La momentul predării ștafetei, Dragnea a desemnat-o pe Gabriela Firea candidatul potrivit al PSD.
Ajunsă conjunctural șefă a Guvernului, din rațiuni de fidelitate față de Liviu Dragnea, fosta consilieră locală de Videle și fostă consilieră județeană de Teleorman, cu un profil discret spre anonim de europarlamentar, Viorica Dăncilă are un atu. Dacă demisionează, PSD ar putea pierde guvernarea, în condițiile în care social-democrații sunt cotați în jurul lui 22% în sondaje, iar președintele Iohannis a anunțat că nu va mai desemna un premier PSD.
Cariera politică a Vioricăi Dăncilă a început, practic, în luna martie a acestui an, când și-a înființat cancelaria de la Palatul Victoria, unde au fost recrutați oameni din umbră, cu legături asumate cu serviciile secrete și promovarea afacerilor chineze și ruse. A fost primul semn că doamna Dăncilă se distanțează de mentorul și propulsorul său politic, Liviu Dragnea.
Până atunci, și-a câștigat notorietatea prin vizite inexplicabile în Golful Persic și Orientul Mijlociu, promovând interesele de afaceri ale lumii arabe. În Parlamentul European, unde a stat nouă ani, nu s-a evidențiat prin nimic - doar prin voturi împotriva sancțiunilor împotriva Rusiei și o consilieră de origine chineză sau prin evenimentele și vizitele în, din nou, țările arabe.
Apoi, și-a luat distanță de susținătorii lui Liviu Dragnea care au dorit promovarea pe ultima sută de metri a două ordonanțe de urgență care l-ar fi scăpat pe Dragnea de închisoare.
Notorietatea Vioricăi Dăncilă nu a fost câștigată prin strategii sau poziționări politice, ci prin gafe de gramatică și vocabular, prin căutările unei identități vestimentare, care au dus la comentarii mai aprinse despre coafură, despre broșele sale, genuine sau nu, precaritatea cunoștințelor despre geografie decât despre inițiativele politice.
Pe inginera de petrol și gaze devenită profesoară de lucru manual la un Liceu din Videle ajunsă premier nu o poți disocia de politica PSD. Niciun pas alături în asaltul asupra Justiției din ultimii doi ani și jumătate, de când PSD a preluat guvernarea. Zilele trecute, doamna Dăncilă a anunțat că rămâne singurul opozant, alături de partidul său, al candidaturii Laurei Codruța Kovesi la șefia EPPO.
Miza candidaturii Vioricăi Dăncilă la prezidențiale rămâne, în aceste condiții, calificarea în finala pentru Cotroceni, nicidecum câștigarea alegerilor, o premieră pentru PSD, chiar dacă acest partid a câștigat funcția de șef al statului cu un singur președinte, Ion Iliescu, iar de 15 ani a pierdut toate confruntările, fie că a fost vorba despre Adrian Năstase, Mircea Geoană sau Victor Ponta. Este o țintă despre care analiștii politici ar spune, cel mai probabil, că ilustrează cel mai bine căderea PSD din ultimii doi ani.
- 1990, Ion Iliescu este candidatul PSD și câștigă alegerile
- 1992, Ion Iliescu, reconfirmat ca președinte, candidând pentru FDSN, actualul PSD
- 1996, PSD, prin Ion Iliescu, candidatul PDSR, actualul PSD, pierde alegerile în favoarea lui Emil Constantinescu, de la CDR. Devine președintele PSD în opoziție și senator
- 2000 Ion Iliescu are al treilea mandat, candidat al PSD.
- 2004 Adrian Năstase pierde alegerile în favoarea lui Traian Băsescu, este înlăturat din fruntea PSD și din cea de președinte al Camerei Deputaților. Mircea Geoană devine președinte PSD
- 2009 Mircea Geoană pierde tot în favoarea lui Traian Băsescu. Este înlocuit la șefia partidului de Victor Ponta
- 2014 Victor Ponta pierde alegerile și abia în vara lui 2015 pierde șefia partidului, retrăgându-se în favoarea lui Liviu Dragnea, în urma unui dosar DNA. În noiembrie 2015, după Colectiv, demisionează și de la Palatul Victoria
Facebook Forum