Linkuri accesibilitate

DNA anchetează finanțele PSD și PNL. Surse PSD: “Au cerut documente din epoca Dragnea”


Verificările DNA asupra finanțelor PSD vin după controlul Curții de Conturi și a dosarului în care este implicat fostul trezorier al social-democraților, Mircea Drăghici.

Direcția Națională Anticorupție a cerut documente de la PSD și PNL pentru a verifica cum au fost cheltuite sumele din subvenția primită de la bugetul de stat, susțin surse politice pentru Europa Liberă. Potrivit acestora, solicitarea DNA către Autoritatea Electorală Permanentă privind PNL a fost făcută în decembrie 2019, iar pentru PSD în martie 2020. În cazul liberalilor, acțiunea DNA vizează campania de la europarlamentare, fiind anumite probleme în plan local, iar în cazul social-democraților documentele cerute au fost pentru perioada 2017-2019, epoca în care Liviu Dragnea a condus PSD.

Surse social-democrate au precizat pentru Europa Liberă că documentele solicitate de DNA au fost trimise în această săptămână, în ziua de marți, către procurori. Adresa pe numele PSD venise în urmă o săptămâna. Din informațiile obținute de Europa Liberă, controlul procurorilor DNA asupra finanțelor PSD a început în martie, când o solicitare a fost făcută către Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).

„Pe 6 martie a venit solicitarea către Autoritatea Electorală Permanentă, după ce AEP și Curtea de Conturi au finalizat controlul asupra activității financiare a PSD în 2018. Acolo s-au descoperit mai multe nereguli, care au fost prezente în raportul Curții de Conturi”, au declarat surse politice.

Europa Liberă a scris în exclusivitate în ianuarie despre problemele existente în contabilitatea PSD în timpul mandatului lui Liviu Dragnea. Curtea de Conturi a descoperit că partidul a închiriat avioane private pentru vizitele externe fără să precizeze cine a beneficiat de aceste călătorii, a angajat o firmă de bodyguarzi, a plătit unei firme de case pentru mitingul „tricourilor albe”, dar au existat și nereguli privind modul în care s-au înregistrat cheltuielile în contabilitate.

Fostul trezorier al PSD din epoca Dragnea, Mircea Drăghici, este trimis în judecată pentru delapidarea și folosirea subvenției în scop personal. Procurorii susțin că deputatul a închiriat o vilă pentru partid, scopul real fiind de a achiziționa în nume personal. Mircea Drăghici a renunțat la sumele plătite în avans pentru vilă în București după ce DNA a demarat acțiunea împotriva sa.

El a fost propus anul trecut să preia șefia Autorității Electorale Permanente, dar PSD a renunțat la ideea după ce în presă au apărut dezvăluiri despre modul în care era cheltuită subvenția de social-democrați.

De asemenea, tot din cauza lui Mircea Drăghici și a Vioricăi Dăncilă, PSD a avut probleme cu rambursarea sumelor cheltuite la europarlamentare. Subiectul a declanșat un scandal în partid, iar Rovana Plumb a pierdut funcția de comisar european.

„Solicitările DNA nu vizează campania prezidențială”, au declarat pentru Europa Liberă surse din PSD. Președintele interimar al social-democraților și-a informat colegii ieri, în cadrul întâlnirii informale de la Constanța cu organizațiile din sudul țării, că procurorii DNA au solicitat documente de la partid. Cu toate acestea, conducerea interimară a PSD le-a spus șefilor de organizații că este vorba de campania prezidențială din 2019, vizați fiind Viorica Dăncilă și Mihai Fifor, fostul secretar general al partidului.

Autoritatea Electorală Permanentă nu a găsit însă probleme în finanțarea campaniei de la prezidențiale, rambursarea către partid fiind făcută în proporție de aproape sută la sută.

PSD a rămas cu datorii după prezidențiale, Europa Liberă dezvăluind că fostul consultant al Vioricăi Dăncilă, Anton Pisaroglu, solicită actualei conduceri să plătească facturile din campanie, altfel partidul urmează să fie dat în judecată. Surse social-democrate au precizat că datoria către firmele lui Pisaroglu se ridică la aproape cinci milioane de euro. De asemenea, există datorii și către firma lui Mihai Volintiru, care se ridică și ele la aproape 7 milioane de lei.

Social-democrații au încasat în 2019 aproape 144 de milioane de lei ca subvenție de la bugetul de stat (aproximativ 30 de milioane de euro). Conform datelor raportate de partid către Ministerul de Finanțe, în 31 decembrie 2018 exista un excedent de 50 de milioane de lei (aproximativ 10 milioane de euro). Cu toate acestea, la începutul acestui an, PSD nu a putut să-și plătească angajații deoarece conturile erau goale după campaniile de la europarlamentare și prezidențiale.Suma încasată de PSD anul trecut reprezintă cea mai mare sumă primită de un partid parlamentar din bugetul de stat.

După aprobarea noului buget de stat, în conturile PSD vor intra anul acesta peste 85 de milioane de lei (aproximativ 17,7 milioane de euro).

Surse politice au declarat pentru Europa Liberă că procurorii DNA au solicitat Autorității Electorale Permanente mai multe documente și despre activitatea PNL. Cererea a fost trimisă în decembrie 2019.

„DNA s-a interesat de anumite probleme în plan local ale PNL, nu a fost vorba despre probleme la nivel național. Probabil s-au certat unii în teritoriu și au început să facă plângeri la DNA. Solicitarea a fost anul trecut și a vizat campania de la europarlamentare”, au precizat sursele citate.

Secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, a declarat pentru Europa Liberă că pe adresa partidului nu a venit nici o solicitare oficială din partea DNA și că nu are informații despre datele cerute de procurori celor de la AEP.

PNL va încasa în 2020 peste 47 de milioane de lei (aproape 10 milioane de euro) ca subvenție de la bugetul de stat, în timp ce în 2019 în conturi au intrat peste 65 de milioane de lei.

În campania prezidențială a lui Klaus Iohannis, liberalii au folosit exclusiv subvenția primită de la stat, fără a apela la finanțare privată.

Procurorii DNA nu au informat public despre vreun dosar deschis după aceste verificări. Singurul dosar în care este implicat un lider politic rămâne cel al fostului trezorier PSD, Mircea Drăghici.

Metoda prin care se calculează subvenția partidelor a fost modificată în acest an, după un amendament promovat de ProRomânia la legea bugetului de stat. Astfel, pentru calcularea subvenție se ia în calcul numărul de parlamentari pe care fiecare partid l-a avut la 31 decembrie 2019 și nu rezultatul de la alegerile din 2016. În acest mod, ProRomânia a devenit eligibil pentru încasarea subvenției de la bugetul de stat.

Subvenția încasată de partide

  • PSD

2019 - 143,7 milioane de lei

2020 - 85.251.435,58 de lei

  • PNL

2019 - 65,8 milioane de lei

2020 - 47.319.086,84 de lei

  • USR

2019 - 19,3 de milioane

2020 - 12.634.052,50 de lei

  • ALDE

2019 - 14,3 milioane de lei

2020 - 10.342.535,35 de lei

  • PMP

2019 - 9,3 milioane de lei

2020 - 5.685.323,63 de lei

  • PRO România

2019 – 0 lei

2020 - 7.896.282,81 de lei

  • 16x9 Image

    Cristian Andrei

    Face parte din echipa Europa Liberă din aprilie 2019, prima dată ca freelancer, iar din ianuarie 2021 este Senior Editor. În ultimii 15 ani a trecut de la presa tipărită, la televiziune și apoi, la presa online. Ca reporter de teren în zona politică este printre cei mai experimentați jurnaliști acreditați la PSD, dar a relatat și despre evoluția tuturor partidelor din ultimul deceniu. A făcut parte din redacția Gândul până în 2015, iar în televiziune a lucrat pentru Digi24.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG