Linkuri accesibilitate

Italia refuză să o extrădeze pe Alina Bica pentru a executa pedeapsa în România


Curtea de Apel din Bari a refuzat să o extrădeze în România pe fosta şefă a DIICOT, Alina Bica, și i-a permis să execut condamnarea în Italia, susține avocatul italian Cristian di Giusto a declarat pentru publicaţia Qmagazine.

Procuratura Generală a fost de acord cu această soluție, nu s-a opus, practic a cerut împreună cu noi, apărarea, să fie aplicată această soluție. Astfel, Curtea a admis ceea ce am cerut și noi și Procuratura Generală și așa s-a finalizat procesul privind această extrădare. Nu a fost admisă extrădarea, dar existând deja o sentință dată, a dat posibilitatea, invocată de Alina Bica, de a o executa în Italia. Dacă, într-un viitor, sentința nu va mai fi validă, se va vedea atunci. Pentru acum, aceasta este situația”, a declarat avocatul di Giusto.

Informaţia nu a putut fi confirmată din surse oficiale în condiţiile în care instanţa de executare din România – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – nu a fost încă informată de decizia Curţii de Apel Bari, iar DNA şi Ministerul român al Justiţiei susţin că nu trebuia să fie informate, potrivit G4Media. Ministerului italian al Justiţiei şi Curţii de Apel din Bari au refuzat să comenteze.

Pe 26 iunie 2018, Alina Bica a fost condamnată de magistraţii Instanţei supreme la 4 ani de închisoare cu executare în dosarul în care era acuzată de favorizarea făptuitorului, în speță afaceristul Ovidiu Tender.

Ea a fugit din țară înainte să fie condamnată, în vara anului 2018. Ulterior, în octombrie 2018, s-a aflat că a fugit în Costa Rica, unde a și stat o perioadă, inclusiv în penitenciarul din Costa Rica, alături de Elena Udrea, de unde a fost eliberată în decembrie 2018, după ce a formulat contestație față de formarea completurilor de 5 judecători iar instanța supremă din România a decis, la acea vreme, suspendarea executării pedepsei de 4 ani de închisoare până la soluționarea dosarului.

Fosta șefă a DIICOT, Alina Bica, a fost dată în urmărire internațională în noiembrie 2019, după ce instanța supremă i-a respins apelul, menținând condamnarea de 4 ani de închisoare. Ea a fost prinsă și arestată la domiciliu în Italia în iulie 2020. În faţa instanţei, ea a cerut să execute pedeapsa în Italia.

Decizia instanței din Bari nu este una fără precedent. Curtea de Apel din Napoli a refuzat extrădarea în România a afaceristului Dragoș Săvulescu, pe motiv că are domiciliu şi afaceri în Italia. Instanța i-a permis să execute acolo pedeapsa de 5 ani şi jumătate cu executare primită în România într-un dosar de retrocedări ilegale de terenuri pe malul mării, dar i-a redus-o cu 3 ani ca urmare a unui decret de graţiere şi, pentru restul rămas, a comutat pedeapsa într-una cu suspendare.

XS
SM
MD
LG