Linkuri accesibilitate

Vestimentația și dansul, gesturile inofensive considerate crime în Belarus


Forțete de ordine au folosit gaze lacrimogene asupra cetățenilor din Belarus la un protest pașnic din septembrie 2020.
Forțete de ordine au folosit gaze lacrimogene asupra cetățenilor din Belarus la un protest pașnic din septembrie 2020.

Belarus se află într-o situație tensionată de la alegerile din august 2020, care i-au adus lui Aleksandr Lukașenko un nou mandat ca președinte, al șaselea consecutiv din 1994.

Alegerile din vara anului trecut sunt considerate nelegitime și au stârnit o serie de proteste care au fost combătute violent de către autoritățile din Belarus. Peste 30,000 de cetățeni au fost deținuți. Numărul de prizonieri politici a depășit 540, printre care se numără și un număr mare de jurnaliști.

Orice formă de protest poate duce la amenzi sau la pedeapsa cu închisoarea în Belarus. Cu închisoarea poate fi pedepsit, de asemenea, orice afișaj public al culorilor roșu și alb, culori asociate cu opoziția democratică și reprezentative ale Republicii Populare Belarus, o scurtă formă a unui stat democratic în 1918.

RFE/RL face o listă a unor gesturi aparent inofensive care pot fi sancționate drept crime în Belarus. Acestea sunt câteva dintre ele.

Șosetele colorate

O femeie mergea la o lecție de condus în martie când a fost oprită de un polițist în Minsk. Natalia Sivtsova-Syadushkina a fost informată că vestimentația ei era nepotrivită. Problema? Șosetele ei erau albe cu o dungă roșie, culorile steagului istoric care este acum interzis în Belarus. Purta, de asemenea, pantofi roși de alergat care au fost considerați incriminatorii.

Poliția a acuzat-o că ar fi făcut semnul „V pentru Victorie”, un gest simbolic asociat cu rezistența din Belarus, iar șoferii din trafic ar fi salutat-o înapoi.

Lyubou Sarlay
Lyubou Sarlay

Natalia a fost urmărită penal și a fost amendată cu 2,320 de ruble sau echivalentul a 780 de euro. Judecătorul care a supravegheat cazul a spus că pantofii ofensatori erau foarte vizibili în contextul în care purta pantaloni scurți.

Nu a fost prima confruntare a Nataliei cu autoritățile din Belarus. Cu o zi înainte de a fi oprită din cauza șosetelor, poliția o vizitase la apartamentul ei din capitală, ocazie cu care au sfâșiat un drapel roșu și alb care atârna de la balcon. Mai târziu a fost din nou amendată sub acuzații de protest ilegal cu o sumă de aproximativ 680 de euro.

Acum datorez 4,350 de ruble,” a spus Sivtsova-Syadushkina pentru serviciul din Belarus al RFE/RL . „Eu nu am astfel de sume pentru amenzi, chiar dacă muncesc.”

Cazul Nataliei nu a fost unul izolat. În orașul Hrodna din vestul țării, Lyubou Sarlay a petrecut o zi în spatele gratiilor și a fost amendată pentru că purta pantaloni roșu cu alb. Ea a fost deținută de polițiști în ianuarie în timp ce părăsea o cafenea.

I-am întrebat pe polițiști de ce m-au oprit,” a spus aceasta pentru Current Time. Ca răspuns, polițiștii au întrebat-o dacă nu încerca „să facă o aserțiune cu pantalonii”.

Alte crime legate de culori

Andrei Drazhin, din orașul Ivanava din vestul țării a fost amendat în martie pentru că a plasat un semn în fața casei pictat în roșu și alb. Acest lucru a fost considerat o crimă de către autorități.

Aflat la locul său de reședință, el a atârnat pe fațada casei sale în vederea nestingherită a publicului un steag alb-roșu-alb sub forma unei plăcuțe neînregistrate în Belarus", spunea raportul poliției.

Steagul alb-roșu-alb nu este oficial interzis în Belarus. Acest lucru nu l-a oprit totuși pe un judecător de la a îi înmâna o amendă de aproximativ 380 de euro lui Andrei Drazhin.

Până și un buchet de flori ar putea fi considerat o încălcare de către autorități. Alena Vinokurova din Navapolatsk a primit o amendă de a aproape 300 de euro pentru un buchet de flori roșu cu alb pe care îl cumpărase pentru ziua de naștere a fiicei sale, potrivit Current Time, postul de televiziune din Rusia condus de RFE/RL împreună cu VOA.

Cutiile pot, de asemenea, să cauzeze suspiciuni în Belarus. Andrei Parkhomenka a fost arestat în aprilie pentru că a atârnat un steag în roșu și alb de la balconul său din Minsk. Parkhomenka a negat acest lucru, explicând că steagul era, de fapt, o cutie de televizor în culorile roșu și alb pe care nu o mutase încă pentru că numai ce se mutase în apartament.

Parkhomenka a fost închis pentru 14 zile iar câteva dintre acele zile au fost petrecute în centrul de detenție Akrestsina din Minsk, cunoscut pentru tortura și abuzurile comise de paznicii închisorii. Parkhomenka a spus pentru Vyasna, un ONG de renume din Belarus care a fost ținta autorităților în trecut, că a contactat Covid-19 în închisoare.

Condamnată pentru că nu a găzduit un procuror

Alți cetățeni din Belarus au fost condamnați pentru lucruri pe care au refuzat să le facă.

Volha Sinyalyova deține un apartament în Minsk pe care îl închiria Alinei Kasyanchyk, bine cunoscută pentru rolul jucat în procesele politice care au dus la condamnarea jurnalistelor Katsyaryna Andreyeva și Darya Chultsova. ​

Volha Sinyalyova la Minsk pe 18 iunie, în timpul procesului.
Volha Sinyalyova la Minsk pe 18 iunie, în timpul procesului.

Cele două jurnaliste de la postul Belsat, un post polonez de televiziune prin satelit dedicat Belarusului, au fost condamnate la doi ani în închisoare pentru reportajul live de la Minsk din noiembrie, într-un caz care a stârnit critici direcționat către Belarus din parte țărilor din vest.

În timp ce procesul jurnalistelor se afla în desfășurare anul trecut, Volha Sinyalyova i-a sugerat procurorului să se mute altundeva, lucru cu care Alina Kasyanchyk a fost de acord la vremea aceea. Totuși, la scurt timp după, autoritățile din Belarus au aflat despre caz și au acuzat-o pe Sinyalyova că i-ar fi violat drepturile procurorului în baza ocupației profesionale.

Procesul lui Sinyalyova, mama a doi copii, a avut loc în spatele ușilor închise, iar avocatului dânsei i-a fost retras permisul de a practica. La 30 iunie, a fost luată decizia de a îi fi restricționată libertarea lui Sinyalyova pentru următorii doi ani.

Condamnați pentru dans

Unul dintre cele mai mari procese din Belarus a implicat zeci de oameni care au fost reținuți pentru că au cântat și au dansat pe străzile țării în septembrie. Forțele de ordine au destrămat adunarea și au reținut un număr mare de participanți. Aceștia au fost mai târziu acuzați de „punere în pericol” a „siguranței în trafic”.

Oamenii care puneau în pericol siguranța în trafic
Oamenii care puneau în pericol siguranța în trafic

În total, mai mult de 70 de oameni au fost implicați în caz. Mulți dintre acuzați au primit deja sentințe care le restricționează drepturile pentru următorul an iar alții au primit sentințele de până la doi ani de închisoare.

Statutul de drept, care lăsa deja de dorit în Belarus, a fost compromis potrivit lui Siarhei Ustsinau, un membru al ONG-ului Legal Initiative care ajută cetățenii din Belarus să trimită cazuri către Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Expertul a explicat pentru Current Time că „Așa funcționează legea” în Belarus. Aceasta nu îi ajută deloc pe deținuții politici, în schimb favorizează foarte mult polițiștii. Potrivit lui Ustsinau, „oamenii vor primi între cinci și șase ani în închisoare pentru orice împingere sau zgârietură” împotriva forțelor de ordine.

Sistemul judiciar din Belarus nu a emis nici o achitare pentru miile de protestatari condamnați și nici un membru al aparatului de securitate al țării nu a fost condamnat pentru actele de violență - uneori mortale - comise împotriva populației.

XS
SM
MD
LG