Linkuri accesibilitate

Nervii lui Florin Cîțu și scenariile lui de supraviețuire


Florin Cîțu a câștigat președinția PNL, dar e pe cale să piardă guvernarea.
Florin Cîțu a câștigat președinția PNL, dar e pe cale să piardă guvernarea.

Cu două moțiuni de cenzură deasupra capului, din care cea a PSD vine prima la rând, marțea viitoare, premierul Florin Cîțu devine tot mai nervos. Zilele lui în fruntea guvernului par a fi numerate. Are totuși șanse să supraviețuiască în lipsa unei majorități parlamentare?

Supus unei presiuni din ce în ce mai mari, cu multe fronturi deschise simultan, premierul are momente când nu-și mai poate controla starea nervoasă. Ca dovadă, sub asaltul întrebărilor legitime ale presei a plecat intempestiv din conferința de presă de marți. Motivul? Nu putea oferi un răspuns la întrebarea zilei: cu cine negociază susținerea la moțiunea de cenzură și pe ce majoritate se poate baza în condițiile în care USR PLUS, PSD și AUR au anunțat că îl vor plecat de la palatul Victoria.

Premierul Florin Cîțu fuge de presă
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:09 0:00

În conferința de presă de miercuri, mai calm, dar la fel de eliptic în ce privește cartoful fierbinte pe care îl are în mână, după ce a blamat „iresponsabilitatea partidelor care vor să arunce țara în haos”, premierul a spus că nu-și poate dezvălui „strategia de război” în care ar putea intra și o eventuală demisie luni, înaintea moțiunii, după cum se speculează în spațiul public.

„Dumneavoastră iar vorbiţi de strategie şi vă daţi seama că strategiile nu le vom divulga înainte. Ne vom uita la toate opţiunile”, spus premierul.

De ce e nervos Cîțu?

Sociologul Ovidiu Voicu susține că ieșirea lui Florin Cîțu poate fi pusă și în legătură cu profilul său, unul „repezit” și „pripit”, dar, în primul rând, cu presiunea imensă la care este supus de partid.

„Este sub presiunea de a livra o majoritate pentru a salva guvernul, așa cum a promis atunci când a luptat pentru a câștiga mandatul de președinte PNL. În momentul de față nu are o soluție după ce toate partidele au anunțat că vor vota moțiunea PSD.

În plus, ieșirea depinde și de profilul dlui Cîțu, nu a părut niciodată o persoană foarte răbdătoare, ca să fiu politicos. E repezit, și în conferințele de presă, și în relațiile cu alții, multe decizii au părut pripite, luate la nervi, mai mult după instinct decât analizate. Un politician cu experiență învață că atunci când te adresezi presei trebuie să ai răbdare, să răspunzi politicos până la capăt, pentru că altfel pierzi”, declară Ovidiu Voicu pentru Europa Liberă.

Strategii de supraviețuire

Opțiunile lui Florin Cîțu nu sunt însă prea multe. Una ar fi aceea de a convinge parlamentari din opoziție să lipsească de la vot.

Problema e că PNL-ului îi lipsesc 46 de voturi, ceea ce e complicat de procurat la „bucată”. În vizor ar fi PSD, pentru care PNL a stabilit o echipă de negociere. Timpul este însă scurt, iar Marcel Ciolacu a dat dispoziție ca toți parlamentarii partidului să fie prezenți marți la votarea moțiunii. Eventualii „trădători” pot fi cel mult numărați pe degetele de la o mână, spun surse din partid pentru Europa Liberă.

O altă variantă ar fi discuții cu parlamentarii USR PLUS, care până atunci își vor fi ales președintele. Din zona PNL vin informații că în cazul în care ar fi ales Dacian Cioloș s-ar putea ajunge mai ușor la un compromis.

Acestea sugestii sunt însă lipsite de temei, Cioloș, ca și Barna de altfel, fiind fermi pe poziție: fără Florin Câțu. În plus, în Biroul Politic al partidului s-a luat decizia de a fi votată moțiunea de cenzură a PSD.

Stres suplimentar pentru Cîțu: susținerea lui Iohannis

Presiunea asupra lui Florin Cîțu vine și de la președintele Iohannis, cel care l-a susținut la congres în obținerea șefiei PNL, spune Ovidiu Voicu.

„În opinia mea, domnul Cîțu e mai degrabă stresat pentru că pierde el funcția. Este evident că e un om ambițios, orgolios, care nu știe să accepte că greșește. El vrea să fie premier, să fie șef. Dar cu certitudine are presiuni și de la cei care i-au acordat încrederea, mă refer și la președintele Iohannis care a mizat pe el”.

Marcel Tolcea, profesor de jurnalism la Universitatea de Vest din Timișoara, e de părere că în momentul de față, după congres, Florin Cîțu nu mai are susținerea totală a președintelui Iohannis.

„Pentru Iohannis nu mai are nicio valoare de schimb, ceea ce trebuia să facă a făcut - să nu mai fie Orban președinte PNL, ceea ce pentru mine e un mister total - așa că va fi sacrificat. Iohannis îl va pune să propună un prim ministru care să cadă, după care Cîțu se așteaptă să-l propună pe el, ceea ce nu cred că se va întâmpla. Nu cred că în momentul de față mai are susținerea totală a lui Iohannis, pentru că vocea lui e de mâț, nu mai e de tigru ca până la congres. Dar Iohannis e arhitectul acestui dezastru, e limpede”.

Printre opțiunile de care a vorbit Florin Cîțu ar putea fi și aceea a sesizării Curții Constituționale, cu argumentul că moțiunea PSD a intrat la vot înaintea celei a USR PLUS- AUR, deși în Birourile Permanente ale parlamentului PNL a votat în acest sens alături de PSD. Oricum, ar fi o tergiversare fără prea mari sorți de izbândă, pentru că în final moțiunea tot va ajunge la vot.

Ieșirile nervoase ale Florin Cîțu au ca explicație și faptul că își dă seama că zilele lui politice sunt numărate bob. Nici măcar pârghia amenințării cu alegerile anticipate nu mai funcționează, atât PSD, cât și AUR fiind avantajate de anticipate, potrivit ultimelor sondaje de opinie. Oficial, dar și neoficial, PSD susține că dorește anticipate.

Altfel spus, chiar dacă președintele Iohannis îl va nominaliza premier, la a doua încercare, tot pe Florin Cîțu, în speranța că acesta va fi votat de frica anticipatelor, e o iluzie.

„Dl. Iohannis a pierdut această pârghie. Zilele politice ale dlui Cîțu sunt numărate, nici nu are capacitatea să revină la un moment dat. Va rămâne un actor marginal”, spune pentru Europa Liberă Ovidiu Voicu.

XS
SM
MD
LG