Alegerile parlamentare din 6 decembrie au adus pe scena politică coaliția formată din PNL, USR și UDMR cu un scor de aproximativ 47%, o victorie clară împotriva PSD, care obținea 29% și nu se putea alia cu AUR (9%), considerat partid extremist.
Cele trei partide au format împreună guvernul. Unul a cărui soartă nu a stat sub cei mai buni auguri, așa cum s-a văzut la scurt timp de la alegeri, iar finalul a fost între ridicol și tragic.
Cert este că la un an de la alegeri coaliția și guvernul sunt formate din vechii adversari, PSD și PNL, ale căror poziții păreau ireconciliabile, și care împreună cu UDMR dețin peste 60% din parlament. O majoritate care va trebui să gestioneze suma enormă de 29,1 miliarde de euro, bani europeni din PNRR, și care poate schimba Constituția, dacă vrea.
Ceea ce pentru mulți români părea de domeniul fabulosului - „ciuma roșie” la masă cu liberalii - s-a petrecut treptat pe parcursul ultimului an. Era previzibil? Răspunsul e complicat.
La drum cu stângul înainte
Plecate la drum cu inevitabilul bagaj conflictual din alegeri, negocierile dintre PNL și USR pentru formarea guvernului nu au fost deloc simple și au adus la suprafață idiosincraziile sub semnul cărora a debutat viitoarea coaliție.
USR, suferind de complexul fratelui mai mic, a ridicat ștacheta pretențiilor și l-a refuzat pe Ludovic Orban ca premier, considerat osificat, și a pledat pentru Florin Cîțu, cu a sa imagine de reformist și politician de altă generație. USR a regretat ulterior amarnic poziția de atunci.
Acele prime negocieri au arătat nu doar cât de puternice sunt orgoliile personale în cele două partide și ce luptă acerbă se va da pentru raportul de forțe între ele, ci și viziunile diferite asupra multor chestiuni cheie care au ținut afișul în campania electorală: desființarea Secției Speciale (SIIJ), legile electorale (organizarea alegerilor locale în două tururi de scrutin), pensiile speciale.
Frecușurile pe aceste subiecte, cărora li s-au adăugat altele noi pe măsură ce guvernarea făcea primii pași împleticiți, au marcat în rău colaborarea din coaliție. Mizele nu erau însă în registrul minor, pentru că era vorba de banii ministerelor, de reformele promise și, nu în ultimul rând, de marcarea teritoriului. Cele mai tensionate momente au fost legate de desființarea Secției speciale, boicotată permanent de UDMR cu sprijinul subteran al PNL, și de gestionarea pandemiei.
Salt peste linia roșie
Orgoliile răbufneau sistematic, atacurile reciproce se înmulțeau, nervii erau întinși la maximum, iar atunci când premierul Florin Cîțu a trimis corpul de control la Ministerul Sănătății și a sesizat Parchetul General în legătură cu accesarea Registrului Electronic Național de Vaccinări s-a oficializat războiul din guvern dintre PNL și USR.
Linia roșie a fost trecută în 14 aprilie, când premierul Florin Cîțu l-a demis peste noapte pe Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății. E puțin spus că cei doi nu se agreau, cele patru luni de guvernare o dovediseră cu prisosință, dar în primul rând fuseseră încălcate cutumele bunei funcționări ale unei alianțe, care presupune, printre altele, consultarea și respectul partenerilor.
Criza politică declanșată (USR i-a retras lui Florin Cîțu sprijinul politic, a refuzat să mai participe la ședințele de guvern) s-a potolit cu greu. Coaliția a fost gata, gata să se rupă, iar compromisurile la care au achiesat cele două părți nu și-au dovedit eficiența în timp. Este vorba de protocolul care stabilea reguli mai clare de funcționare și de demitere a unui ministru.
Mai important însă a fost că această primă criză majoră a scos la iveală un Florin Cîțu impulsiv, capabil de gesturi intempestive, prea puțin dispus să respecte înțelegerile. Chiar după încheierea noului protocol a declarat că nimeni nu-l va putea opri să demită un ministru dacă vrea. Ceea ce a și făcut câteva luni mai târziu.
Pe de altă parte, finalul crizei a indus în mentalul PNL un fals raport de putere. Liberalii și premierul au fost convinși că USR nu va pleca de la guvernare indiferent ce se va întâmpla.
Umbra lui Iohannis peste congresul PNL
Lupta pentru putere din interiorul PNL nu a făcut decât să agraveze lucrurile. Atacurile celor doi candidați, Ludovic Orban și Florin Cîțu, la adresa USR au devenit mai virulente, răspunzând de fapt animozității pe care mulți liberali o nutreau față de „colegii” de coaliție.
Preparativele pentru congresul PNL au ocupat întreaga scenă politică peste vară și au înveninat nu doar relațiile dintre liberali ci, mai grav, au afectat actul de guvernare. Promisiunile de bani pentru primari, proiectul Anghel Saligny, în fapt o reluare a mai vechilor proiecte din perioada Liviu Dragnea, au mărit miza.
În joc a fost aruncat tot armamentul, iar implicarea fățișă a președintelui Iohannis de partea lui Florin Cîțu a tranșat de fapt disputa. Premierul a ajuns liderul liberalilor. Victoria a fost însă una à la Pirus.
Criza politică fatală pentru coaliție
Demiterea lui Stelian Ion, ministrul Justiției, tot fără acordul USR a fost momentul de cotitură. Bulgărele de zăpadă s-a rostogolit cu repeziciune la vale: USR a părăsit guvernul și a amenințat cu depunerea unei moțiuni de cezură. Dacă aceea inițiată împreună cu AUR s-a dovedit un eșec, fiind boicotată de PSD și PNL, cea a PSD avut succes.
Florin Cîțu a fost demis, dar criza politică s-a prelungit încă aproape două luni. Motivul? Florin Cîțu s-a agățat de scaun, președintele l-a susținut în acest demers o bună perioadă, dar cel mai greu în balanță a atârnat refuzul refacerii coaliției cu USR.
Cauze și consecințe
Episodul acestei crize politice, finalizată, cum se știe, cu formarea guvernului PSD-PNL-UDMR, are cauzele lui mai profunde.
- Vechile partide, cum este PNL, au rămas nereformate, cu un sistem de selecție a oamenilor decuplat de criteriile de performanță profesională și de etică. Astfel a fost posibilă ascensiunea lui Florin Cîțu (condamnat penal în SUA) și a „echipei câștigătoare”.
- Pe cale de consecință, partidele nu produc lideri. Atât PNL, cât și PSD sunt lipsite de lideri în acest moment.
- Rolul lui Klaus Iohannis a fost determinant în criză. S-a plasat fără rest de partea PNL și împotriva USR, preferând refacerii coaliției cu USR aducerea PSD la guvernare, înșelând astfel votul propriului electorat. Implicarea părtinitoare a președintelui în politică a fost de rău augur, deși aceasta este cutuma în România.
- Există riscul derapajelor din partea unei majorități parlamentare de asemenea dimensiuni, opoziția fiind redusă la USR și AUR, două partide cu agende complet diferite.
- Electoratul își poate pierde încrederea în alegeri din moment ce ulterior acestora se pot face înțelegeri care nu au legătură cu rezultatul votului. Riscul ar putea fi scăderea și mai drastică a prezenței la urne.
