Linkuri accesibilitate

Harta Omicron în Europa. „Acționăm acum pentru a evita carantina mai târziu”


În Italia, accesul în mijloacele de transport în comun este condiționat de prezentarea certificatului Covid.
În Italia, accesul în mijloacele de transport în comun este condiționat de prezentarea certificatului Covid.

Marea Britanie este printre țările cu cel mai mare număr de confirmări ale noii tulpini a coronavirusului. Omicron a fost confirmată în 437 de cazuri, mai mult decât în toate statele membre ale Uniunii Europene la un loc.

Este, în consecință și printre țările care au anunțat, din nou, restricții menite să prevină răspândirea virusului.

Omicron se răspândește mai rapid decât orice altă tulpină, a spus premierul Boris Johnson miercuri, când a cerut populației să nu amâne deloc momentul în care își fac a treia doză (booster) a vaccinului anti-Covid.

Decizia de a reimpune restricții, a spus ministrul Sănătății, Sajid Javid, joi, va ajuta la temperarea răspândirii noii tulpini și la evitarea reintrării țării în carantină. Dacă răspândirea nu este temperată, până la sfârșitul lunii, Marea Britanie ar putea ajunge la 1 milion de infectări cu Omicron, a adăugat acesta.

Potrivit Reuters, în opinia oficialilor de la Londra, noile restricții (extinderea obligativității purtării măștii, revenirea la munca de acasă) vor da Marii Britanii mai mult timp pentru vaccinarea cu doza booster.

În România a fost confirmat, joi, al treilea caz de infectare cu Omicron.

Potrivit Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC), până în 8 decembrie, în Uniunea Europeană plus Islanda, Liechtenstein și Norvegia fuseseră confirmate 337 de infectări cu tulpina Omicron, în 21 de țări.

Marea Britanie nu este singura țară care promovează vaccinarea cu a treia doză, în urma apariției tulpinii Omicron.

ECDC a recomandat încă din 24 noiembrie vaccinarea cu doza booster a tuturor adulților, nu doar a populației vârstnice sau cu probleme imunitare. Prioritate ar trebui să aibă, spune la acea vreme Centrul European, persoanele peste 40 de ani.

O zi mai târziu, Comisia Europeană recomanda doza trei pentru cei care vor dori să călătorească vara viitoare în interiorul Uniunii fără testare obligatorie sau carantinare.

În prezent, precizează Reuters, numeroase țări europene, inclusiv România, Germania, Polonia, Ungaria etc., permit vaccinarea cu doza trei a tuturor adulților, nu doar a persoanelor vulnerabile. Mai mult, Grecia a coborât de la șase la trei luni perioada după care o persoană vaccinată cu schema completă poate solicita doza trei.

În Malta, doza trei a fost aprobată și pentru copiii peste 12 ani. Prioritizarea vaccinării cu doza trei vine în paralel cu studierea noii tulpini, dar primele date sugerează că, cel puțin în cazul vaccinului Pfizer, booster-ul oferă o „protecție semnificativă” în fața tulpinii Omicron a coronavirusului. Schema inițială, cu două doze, „ar putea să nu fie suficiente” a transmis compania.

În Spania, doza booster este deocamdată acordată persoanelor vulnerabile, dar pe fondul creșterii recente a numărului de cazuri, Spania va începe, de miercurea viitoare, vaccinarea copiilor între 5 și 11 ani.

Îmbolnăvirile în rândul acestei categorii de vârstă s-au amplificat în ultima perioadă, iar spitalizările cu Covid au înregistrat, în ultima săptămână, o creștere cu 32% față de săptămâna anterioară, transmite El País.

Și Italia se află pe o pantă ascendentă a numărului de cazuri. Dacă în 8 noiembrie erau 4.547 de cazuri noi, în 8 decembrie au fost raportate 17.946. Italia și-a înăsprit recent restricțiile.

De luni, a apărut așa-numitul „super certificat verde” care a limitat și mai mult accesul în anumite locuri publice. Dacă înainte se putea merge la cinema, evenimente sportive, restaurante sau baruri și pe baza unui test negativ recent, acum mai este permis accesul doar pentru cei vaccinați sau trecuți prin boală.

Un test negativ recent ajută încă pentru acces la locul de muncă și în mijloacele de transport în comun.

În România, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, miercuri, că următoarele săptămâni vor fi relevante din punct de vedere al agresivităţii tulpinii Omicron.

În ciuda nesiguranței cu privire la evoluția acesteia, România a relaxat înainte de sărbători măsurile menite să limiteze răspândirea virusului.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, arată Reuters, tulpina Omicron a fost raportată până acum în 57 de țări iar, pe măsură ce se răspândește, este de așteptat ca și spitalizările pacienților infectați cu aceasta să crească. Până în prezent nu s-au înregistrat decese. OMS admite că este nevoie de studierea în continuare a acestei tulpini pentru a stabili gradul de protecție pe care îl poate asigura vaccinarea.

Centrul pentru prevenirea și controlul bolilor (CDC) din SUA arată că se așteaptă ca vaccinurile disponibile în prezent să protejeze împotriva unor îmbolnăviri grave și a deceselor cauzate de Omicron, dar atrage atenția că și cei vaccinați se pot infecta cu această tulpină. „Evoluția recentă a Omicron subliniază importanța vaccinării și a dozei booster”, spune CDC.

De altfel, bărbatul în cazul căruia a fost confirmată infectarea cu Omicron joi, în România, este vaccinat cu schema completă. Starea acestuia este una bună, potrivit Ministerului Sănătății.

  • 16x9 Image

    Carmen Valică

    A început să lucreze în presă în 2000, când studia încă jurnalismul la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Pasionată de radio, Carmen s-a mutat la București în 2004, când s-a alăturat redacției în limba română a BBC World Service. După închiderea acesteia a lucrat la Radio România Actualități iar apoi, timp de cinci ani, s-a dedicat comunicării și relațiilor publice. A revenit în presă în 2020 iar din ianuarie 2021 s-a alăturat echipei Europa Liberă România.

    valican@rferl.org

XS
SM
MD
LG