Miniștrii au fost chemați la raport în fața liderilor Coaliției pentru a prezenta progresele înregistrate, dar și deficiențele pe linie guvernamentală. Fiecare ministru a avut la dispoziție o jumătate de oră pentru a expune situația din domeniul pe care îl administrează. Președintele PNL a fost cel care a avansat ideea unei posibile remanieri.
În spatele ușilor, în biroul președintelui Camerei Deputaților, discuția s-a axat pe altă temă: împărțirea funcțiilor în teritoriu. Evaluarea a rămas o temă secundară. De altfel, mulți miniștri care au plecat din ședință au glumit informal că au trecut testul sau că au luat examenul. De fapt, spun aceștia, nu s-a discutat nicio secundă despre o posibilă remaniere. La aceste negocieri nu a fost prezent premierul Ciucă.
„În peste 25 de județe, nu s-a ajuns la un acord între PNL, PSD și UDMR. Se ceartă de luni bune, iar numirile sunt blocate. Sunt trei zone principale: pozițiile de inspector județean, de secretar general al prefecturilor, funcții în ANAF. Ciolacu și Cîțu trebuie să rezolve problema”, a dezvăluit un participant la discuția din Coaliție.
Șefii de organizații au fost sunați pentru a se vedea cum stă situația în teritoriu și care sunt problemele. Organizație cu organizație s-a apelat la discuții sau amenințări pentru ca problemele locale să fie depășite, au precizat surse din Coaliție.
„Fiecare lider de filială a trebuit să spună clar ce post este liber, care este ocupat prin concurs sau pentru care se poate face o numire. Situația trimisă la București nu era de multe ori reală. Nu poți face numire pentru un post ocupat deja prin concurs. Sunt multe scandaluri locale, iar fiecare vrea să își pună oamenii în funcție și e supărat”, au subliniat sursele citate.
Negocierile pentru marea împărțire a funcțiilor a durat aproximativ cinci ore. Concomitent, miniștrii chemați au trecut pentru a-și prezenta activitatea. Pe masa puterii, s-a aflat și împărțirea posturile din Consiliile de Administrație aflate în subordinarea ministerului Transporturilor, Economiei și Energiei.
„Miniștrii au fost chemați la discuție, dar de multe ori au trebuit să aștepte într-o sală alăturată pentru că nu se rezolva problema dintr-un județ. Oricum remanierea este doar în capul lui Cîțu, este tema lui”, a spus un lider PSD.
Surse din conducerea social-democraților au afirmat că nu se pune în acest moment problema remanierii vreunui ministru PSD. Liberalii au dat, pe surse, posibilitatea revocării din funcție a ministrului Muncii.
„Suntem convocați, am venit discutăm despre măsuri, nu am informații despre remaniere”, a declarat ministrul Muncii. Marius Budăi, înainte de a intra la discuție.
Ceartă în PNL din cauza remanierii. Luptă pentru supremație între Cîțu și Ciucă
Președintele PNL, Florin Cîțu, a vorbit primul despre evaluare și o posibilă remaniere. El susține că se bazează pe sondajele de opinie de la partid și că PNL se putea afla „mult mai sus”, dacă nu existau „câteva sincope”.
Discuția despre eficiența miniștrilor PNL ascunde însă o altă miză, spun surse din conducerea partidului. Există o luptă pentru supremație între Florin Cîțu, pe de o parte, și premierul Ciucă și prim-vicepreședinții PNL, pe altă parte.
„Cîțu se simte dat la o parte. Într-o discuție din Coaliție, premierul chiar i-a spus, mai în glumă, mai în serios, să nu provoace un război în PNL pentru că la război se pricepe. Cîțu tot lansează teme să fie băgat în seamă, să se simtă că pâinea și cuțitul sunt la el. Remaniere fără voința lui Ciucă și Iohannis nu se face”, a declarat, pentru Europa Liberă, un lider din PNL.
Prim-vicepreședinții au fost chemați de președintele PNL la o discuție informală, marți, înainte de Biroul Executiv unde se poate discuta o eventuală remaniere.
„Mai mulți lideri din PNL i-au reproșat lui Cîțu că a dat pe surse presei că vrea el o remaniere. Nu se face remaniere când vrea Cîțu. Poate a simțit că Ciucă vrea să facă o remaniere și vrea să se bage și el în față, că are el decizia. Nu e cazul”, a dezvăluit un membru al conducerii PNL.
Starea de tensiune din tabăra liberală este una importantă. „Pe Cîțu nu îl mai salvează nici războiul din Ucraina”, a afirmat un alt lider din Biroul Executiv al PNL, făcând referire la un posibil Congres pentru șefia partidului.
Potrivit unor surse din PNL, Florin Cîțu ar dori remanierea miniștrilor Virgil Popescu, Energie, și Lucian Bode, Interne.
„În PNL se simte o stare de ostilitate între Ciucă și Cîțu. E o realitate. Cîțu nu se poate împăca cu ideea că nu mai conduce Guvernul și încearcă să se poziționeze pe mai multe teme. Vrea să pară că el propune măsuri pentru români, că se distanțează de ministrul Energie, care nu e popular, că se bate cu PSD. Dar nu merge așa, partidul simte ce vrea”, este opinia unui lider de organizație PNL.
Șansele unei remanieri în tabăra PSD sunt nule, iar în PNL lucrurile trebuie tranșate într-o ședință a Biroului Executiv sau a Biroului Permanent Național. Sursele din PNL spun că nu va avea loc o remaniere în această lună, dacă ea nu este dorită de premier.
PSD se opune reducerii CAS, pregătește o schemă pentru transportatori
Surse guvernamentale au precizat pentru Europa Liberă că PSD nu va accepta reducerea CAS cu cinci puncte procentuale, idee vehiculată de Florin Cîțu.
„Niciodată nu se va pune în pericol neatingerea țintei de deficit bugetar. Impactul măsurii lui Cîțu, reducerea CAS de la 25% la 20%, este de aproape 17 miliarde de lei pentru șase luni. De unde luăm banii?”, a spus un membru al conducerii PSD.
Președintele PNL a susținut că va încerca să-și convingă colegii din Coaliție de utilitatea măsurii, dar nu a avut succes.
În schimb, ministerul de Finanțe lucrează la o schemă prin care transportatorii urmează să fie protejați de scumpirea carburantului.
„Soluția ar putea să fie prezentată săptămâna viitoare. E o discuție în Guvern, pot confirma asta. Transportatorii vor fi ajutați după ce prețul carburantului a crescut”, au spus surse guvernamentale.
USR ar remania tot guvernul
Președintele USR susține că ar trebui remaniat tot guvernul, din cauza incompetenței.
„Ministrul Finanțelor duce o politică dezastruoasă, ministrul muncii nu este în stare să aplice protecția socială, ministrul Transporturilor pierde bani din PNRR, ministrul sănătății nu face nimic pentru construcția de spitale, ministrul Energiei este depășit, iar nimeni nu știe numele ministrului Economiei”, a fost poziția lui Cătălin Drulă.