„Încă din 6 iunie 1944, de pe plajele din Normadia, din Franța, Divizia a răspuns, în repetate rânduri, chemării Națiunii, în toate conflictele majore. Ne îndreptăm acum, din nou, către Europa”, spunea comandantul Aeropurtate 101, Generalul Maior JP McGee înainte de sosirea în România.
Sâmbătă, la Constanța, el a insistat asupra apropierii fizice de zona războiului din Ucraina.
„Suntem la doar 198 de mile [318 km] de luptele din Herson, Ucraina. Acest lucru înseamnă că prezența noastră în România ne face forța americană cea mai apropiată de conflict. Fiind aici, atât de aproape de acele lupte, este exact destinul Diviziei 101 Aeropurtate”, a spus comandantul Diviziei Aeropurtate 101, Generalul Maior JP McGee, la ceremonia de sâmbătă.
„Prezența noastră în Romania, Bulgaria, Ungaria și Slovacia reprezintă angajamentul categoric al Statelor Unite față de aliații noștri. Aceste națiuni au fost alături de noi în Afganistan și este o onoare să fim alături de ele astăzi”, a adăugat Generalul Maior JP McGee.
„Prezența voastră este foarte bine-venită, suntem mai puternici împreună”, a spus premierul României, Nicolae Ciucă, la ceremonia de la Constanța, care a fost urmată de o demonstrație de Asalt Aerian, la care au participat forțele române și americane.
Divizia 101 Aeropurtată (Asalt Aerian) a Forțelor Terestre ale SUA a sosit în România împreună cu Brigada a 2-a de luptă a Forțelor Terestre americane.
Nu este vorba despre o suplimentare a numărului de soldați ai SUA în Europa, ci de înlocuirea celor detașați în luna februarie, când Pentagonul a decis că este nevoie de o prezență militară mai mare în contextul discursului tot mai agresiv al lui Vladimir Putin față de Ucraina.
La acea vreme, în 2 februarie, SUA au decis să trimită încă 2.000 de militari în Europa. Cei mai mulți dintre aceștia, 1.700, făceau parte din Divizia 82 Aeropurtată și unități esențiale de sprijin. Ei au mers în Polonia și Germania, iar 1.000 de militari americani aflați atunci în Germania au fost dislocați în România.
Aceste forțe veneau în completarea celor peste 900 de militari americani care se aflau deja în România în cadrul sistemului obișnuit de rotație, preciza atunci Pentagonul, adăugând că „nu vor lupta în Ucraina. Nu sunt mișcări permanente. Este un răspuns la împrejurările actuale”.
Ulterior, odată cu începerea războiului ordonat de Vladimir Putin în Ucraina, atât NATO, cât și Statele Unite au luat o serie de decizii de suplimentare a forțelor militare de pe flancul estic al alianței, inclusiv România.
Anunțul că Divizia 101 Aeropurtată va înlocui Divizia 82 Aeropurtată a fost formulat în luna mai, când purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John F. Kirby, anunța că rotațiile de forțe menite să asigure apărarea statelor NATO vizează circa 10.500 de membri ai forțelor armate.
La summitul NATO din iunie, de la Madrid, SUA au anunțat și o altă suplimentare a forțelor sale în România.
„Vom avea și brigada rotativă de 3.000 de soldați și 2.000 de angajați stabiliți în România, ne vom îmbunătăți dislocările rotative în statele baltice și vom trimite încă două escadrile de avioane F 35 în Regatul Unit și capabilități de apărare aeriană în Germania și Italia”, a spus Joe Biden.
Divizia 101 Aeropurtată a Forțelor Terestre ale SUA în cel de-Al Doilea Război Mondial
16 august 1942 - Este activată la Camp Claiborne, Louisiana, Divizia 101 Aeropurtată. Comandantul ei, Generalul Maior William C. Lee, notează că divizia „nu are istorie, dar are o întâlnire cu destinul”.
Septembrie 1943 - Divizia pleacă în Europa și își continuă antrenamentele în Marea Britanie.
6 iunie 1944 - Membrii diviziei, porecliți „The Screaming Eagles” [Vulturii care țipă] devin primii soldați Aliați care ajung în Franța ocupată de naziști.
Au fost parașutați pentru a pregăti debarcarea Diviziei a 4-a de Infanterie pe Utah Beach [numele de cod pentru unul dintre cele cinci sectoare ale debarcărilor din Normandia]. În aceeași zi, au eliberat orașul Carentan.
Au rămas în Normandia timp de o lună, înainte de a reveni în Marea Britanie pentru a se pregăti de viitoarea misiune.
„Noua noastră întâlnire cu destinul a sosit, iar la sfârșitul lui iulie, culorile noastre vor flutura în România”, spunea Generalul Maior JP McGee înainte de sosirea în România.