În numeroasele alegeri care au avut loc acest an, o parte din democrațiile lumii au început să încline spre dreapta sau chiar extrema dreaptă, scrie Washington Post. Acesta pare să fie un al doilea val de dreapta, după șocul inițial al popularității lui Trump, Bolsonaro, Salvini, Le Pen și Orbán, un val care înlocuiește vechii populiști cu alții noi.
Liderii populiști din primul val au dovedit deja că nu sunt în stare să îmbunătățească situația din țările lor. Trump nu a fost reales, iar Bolsonaro se îndreaptă cu speranțe reduse către un al doilea tur de vot împotriva fostului președinte Luiz Lula da Silva.
„Este mirajul unui lider care promite să mă apere. În momentul în care eu constat că modelul politic tradițional propus este mult prea complicat pentru nevoile mele să îl decriptez, este natural să migrez înspre liderul care îmi spune în cuvinte foarte puține, pe limbajul meu comun. De cele mai multe ori, acești lideri nu propun și soluții, ci doar critică sistemul”, explică pentru Europa Liberă unul dintre experții români care analizează fenomenul în mediul academic și guvernamental.
Populismul: Un răspuns ușor la o întrebare grea?
„Populația caută să se ralieze sub un lider pe care îl consideră suficient de puternic ca să le apere interesul”, explică acesta. Lipsa liderilor carismatici pare să fie una dintre cauzele popularității dreptei, care propune politicieni de multe ori incompetenți, dar care atrag atenția publicului.
Acești lideri autoritari, adesea populiști de dreapta, vin cu discursuri care mobilizează o parte a populației ce se simte dată la o parte de politicile curente, propunând soluții rapide, dar nerealiste. Pe măsură ce mai mulți astfel de lideri ajung la putere, mai ales în state cu mai multă putere la nivel internațional, ei redefinesc normele discursului și ale jocului politic.
„În cazul României, dacă vă uitați la lipsa de încredere istorică pe care populația o are în instituțiile politice tradiționale, este natural ca o parte a populației să caute sprijin într-un model cât mai diferit de politician. Din cauza asta avem susținere pentru liderii autoritari”, continuă expertul.
Regimurile autocrate prin excelență, precum China și Iranul, rezistă presiunilor externe și interne și mențin controlul asupra populației. În urma dezechilibrului politic produs de războiul din Ucraina în Asia Centrală și Caucaz, China își exercită influența atât asupra statelor democrate din zonă cât și a celor conduse de lideri autocrați. Autoritățile din Iran încearcă să țină o populație răzvrătită sub control după o lună întreagă de proteste în urma morții Mahsei Amini la mâna poliției.
Potrivit analiștilor de politică internațională, lumea devine din ce în ce mai complicată, îndepărtându-se de așteptările formate în anii 2000-2010. Tendința este încă în creștere pentru o perioadă.
„Lumea trece printr-o criză a modelului politic, pe fundalul căreia liderii autoritari, populiști, radicali își găsesc aderență.Ei încearcă să-și mențină autoritatea prin deformarea proceselor democratice. Vom vedea efectele acestei atitudini: discursul autoritar promovat de președintele Trump a ajustat deja felul în care discutăm probleme cu totul serioase, partidele tradiționale s-au simțit nevoite să înglobeze în discursul lor subiecte care până atunci erau aproape tabu. Procesul este pe o curbă ascendentă, își va atinge un maxim și va scădea. Este ciclicitatea istorică.”
Cum a preluat Orbán controlul asupra Ungariei și cât de mult se aliniază Budapesta cu Moscova
„Poziția pro-rusă a Ungariei era inevitabilă”, scria Politico în septembrie. Însă cum s-a ajuns în acest punct?
În aprilie, partidul lui Viktor Orbán a câștigat pentru a patra oară o majoritate clară în parlamentul ungar, o mișcare care asigură că politicile Fidesz vor fi implementate fără rezistență. Alegerile din 3 aprilie au fost ceva mai nesigure decât cele de dinainte, dar manevrarea retoricii despre Ucraina și creșterea ajutoarelor sociale, precum și un sistem deja modificat în ultimii ani în favoarea tendințelor sale autocrate, l-au ajutat pe Orbán să rămână la conducere.
Conform expertului în politici externe consultat de Europa Liberă, „preocupările liderilor autoritari sunt întotdeauna de acaparare și apoi de securizare a puterii, de creare a unui aparat care să facă imposibil să fie înlăturați la putere. De aceea avem atacurile la adresa constituțiilor pe care le vedem în Ungaria și în Polonia și în alte grupuri cu vederi iliberale.”
Venit la putere în 2010, când Ungaria încă suferea în urma austerității, Orbán a promis stabilitate. Aceeași promisiune era formulată un deceniu mai devreme și de Vladimir Putin.
Orbán nu s-a bucurat niciodată de susținerea adevărată a mai mult de o treime din alegători, scrie Jornal of Democracy. Anul acesta, pentru a câștiga alegători într-o competiție strânsă, Orbán a acordat în ultimul moment o a treisprezecea pensie, a oferit o scutire de impozit tinerilor sub 25 de ani și a impus un prag la prețul combustibilului. Sub Orbán a fost mărit și aparatul de stat, deoarece acesta a încercat să combată șomajul creând posturi în sectorul public.
De asemenea, Orbán a strangulat aproape complet presa liberă din Ungaria, ceea ce înseamnă că orice opoziție nu se poate bucura de o voce publică. Marea majoritate a presei din Ungaria a repetat, și în 2022, discursurile guvernului.
Deși nu există sentimente pro-ruse în mod istoric în Ungaria, Orbán a întors discursul public către Rusia, aliniind pozițiile instituționale ale celor două țări. Conform Wilson Center, Orbán a preluat controlul absolut al țării sale într-un mod similar cu Putin: eliminând opoziția, modificând structura aparatului de stat, preluând controlul asupra presei și cu promisiuni care sună bine pentru naționaliști.
În ultimul deceniu, s-au materializat numeroase contracte între Ungaria și Rusia, mai ales în domeniul energiei și în industria grea.
Ungurii au copiat legea anti-LGBTQ din Rusia, prin care nu se poate vorbi public despre comunitatea LGBTQ și orice astfel de discursuri sunt considerate a fi îndoctrinarea copiilor și se pedepsesc prin cenzură, amenzi, închisoare.
Au motivat această politică spunând că a face parte din comunitatea LGBTQ este un concept Occidental, care nu se aliniază la valorile tradiționale. În mod similar, au dat afară din țară mai multe instituții culturale, ONG-uri internaționale și chiar și Universitatea Central Europeană (cea din urmă, din cauza conspirațiilor legate de George Soros).
De asemenea, Rusia a apărut ca aliat logic în urma politicilor din ultimii ani și pentru că acestea au căutat să îndepărteze Ungaria de restul Europei și de Occident în general. Odată cu nerespectarea regulilor europene, discursul de la Bruxelles s-a întors din ce în ce mai mult împotriva Budapestei nu doar simbolic dar și prin amenzi pentru nerespectarea acquis-ului comunitar și a legilor la nivel european.
Îndepărtându-se de miezul european, privirile Ungariei nu aveau încotro altundeva să se întoarcă decât înspre Moscova.
Cu o lună înaintea alegerilor din Ungaria, Rusia a atacat Ucraina. Ungurii deja aveau resentimente față de Ucraina, căreia i-au cedat teritorii în urma Primului Război Mondial în mod similar cu cedarea Ardealului. Politica adoptată de oficialii ungari a devenit una ambiguă, dorind să evite impactul financiar al sancțiunilor asupra Rusiei.
„Orbán, cu abilitate, oscilează de la începutul conflictului între poziția de apărător al propriului popor în fața crizelor multiple care lovesc în Europa, apoi pendulează către poziția de apărător al așa-zisei suveranități împotriva acțiunilor Uniunii Europene sau a NATO sau al vestului colectiv. Alteori, se subscrie unei poziții în favoarea lui Putin când se opune sancțiunilor propuse la nivel european", spune expertul consultat de Europa Liberă.
Chiar dacă Orbán s-a alăturat Uniunii Europene cu jumătate de gură în condamnarea invaziei, discursurile în interiorul țării diferă. Posturi media din Ungaria perpetuează, cu fonduri de la stat, conspirații rusești și îndreaptă opinia publică într-o direcție pro-rusă, conform Politico.
Drumul către dreapta al Europei
La sfârșitul lunii septembrie, italienii au ales guvernul cel mai de dreapta de după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, condus de Giorgia Meloni. Meloni s-a alăturat mișcării neo-fasciste din Italia încă din adolescență. Chiar dacă mai mulți dintre predecesorii săi la conducerea țării au fost la rândul lor populiști de dreapta, niciodată nu au exprimat păreri la fel de extreme ca ea.
Deși Meloni are politici de dreapta atât moderate, cât și mai extreme, și a dat voce până și conspirațiilor anti-Soros, aceasta a rămas deocamdată în linie cu politicile europene cu privire la războiul din Ucraina și a condamnat invazia rusă. Unii analiști consideră că poziția pro-Kiev a Giorgiei Meloni ar fi o strategie pentru a rămâne în grațiile liderilor europeni și a-i convinge să-i accepte alte politici mai extreme.
Matteo Salvini, co-lider în alianța de dreapta care a câștigat alegerile, a vorbit însă de multe ori despre „prețul” pe care îl plătesc italienii pentru susținerea guvernului din Kiev.
Popularitatea partidului Frații Italiei, condus de Meloni, a dus la schimbări majore în parlament. Săptămâna trecută, parlamentul italian l-a ales ca lider pe Lorenzo Fontana, o figură importantă a aripii pro-ruse din dreapta italiană. Fontana s-a referit în trecut la Rusia lui Putin drept o „societate-model”, o „lumină puternică, până și pentru noi cei din Occident”. În 2014, a susținut anexarea Crimeei de către Rusia și a aprobat referendumul din Crimeea în calitate de observator.
Expertul consultat de Europa Liberă precizează că legitimitatea unui lider mondial care are discursuri și politici autoritare are potențialul de a se ramifica și către alte țări, creând o bază politică pentru astfel de mișcări radicale. „În momentul în care ai un lider mondial de la care o parte importantă din mapamond așteaptă calea călăuzitoare, lider care are un discurs de acel tip și îl transpune în acțiune, firește că sunt alți lideri care se simt îndreptățiți să nu își mai mascheze convingerile în spatele unui teatru democratic.”
Și în Suedia a fost ales primul partid de dreapta la guvernare. Tocmai a fost propus pentru premier Ulf Kristersson, lider al unuia dintre partidele de dreapta din coaliție, urmând să fie supus votului în parlament. Kristersson a fost o propunere mai moderată decât liderul de extremă dreapta a Partidului Democrații Suediei, Jimmie Åkesson.
Democrații Suediei au obținut locul doi în alegeri, dar Partidul Social Democrat, care a câștigat alegerile, nu a reușit să obțină o majoritate decisivă.
Polonia, care până de curând a mers mână în mână cu politicile Ungariei, s-a desprins de această tendință în urma invaziei Ucrainei. Odată cu începutul războiului, Polonia s-a arătat a fi printre cei mai puternici susținători ai Ucrainei și găzduiește o mare parte din refugiații de război. Rămân active politici precum zonele anti-LGBTQ și interzicerea aproape completă a avorturilor.
În Slovenia, controversatul lider populist Janez Jansa a fost învins în alegerile parlamentare de la sfârșitul lunii aprilie de către Robert Golob, fost profesor și om de afaceri care a intrat în politică în ianuarie. Golob a jurat să revoce politicile de dreapta ale predecesorului său și să-și reorienteze țara către Europa de Vest.
Partidele de dreapta rămân influente în multe alte țări europene, printre care se numără Franța, Spania, Belgia și Olanda. Popularitatea partidelor de extremă dreaptă a scăzut în Germania și Grecia, potrivit Pew Center.
Expertul consultat de Europa Liberă consideră că, deși mulți români tind să prefere un lider autoritar, țara a învățat din greșelile altora. „Din fericire, noi am ajuns mai târziu la petrecere. Populismul radical, cu note ultranaționaliste de extremă dreapta a ajuns în agenda publică recent, după ce deja populația știa de derapajele unor lideri externi și că nu e bine în felul acela.”
