Șeful Dumei de Stat a Rusiei a declarat că livrările promise de arme către Kiev de către țările occidentale ar putea duce războiul din Ucraina la o „catastrofă globală”.
Viaceslav Volodin a scris pe canalul său Telegram pe 22 ianuarie că „dacă Washingtonul și țările NATO furnizează arme care vor fi folosite pentru a lovi orașele civile și a încerca să ne acapareze teritoriile... acest lucru va duce la măsuri de răzbunare folosind arme mai puternice”.
Pretenția Rusiei asupra teritoriilor ucrainene anexate prin ceea ce au fost descrise pe scară largă drept referendumuri false în 2014 și 2022 nu este recunoscută de ONU, iar Ucraina a promis că își va recuceri toate teritoriile ocupate de Rusia, inclusiv Peninsula Crimeea.
Comentariile șefului Camerei inferioare a parlamentului Rusiei au fost interpretate în linii mari ca însemnând folosirea de arme nucleare și se adaugă pe lista celor ale oficialilor ruși care au amenințat recent cu o escaladare semnificativă și potențial nucleară a războiului neprovocat declanșat de Kremlin împotriva Ucrainei în urmă cu 11 luni.
Comentariile vin și după ce reprezentanții a 54 de țări donatoare ucrainene s-au adunat săptămâna trecută în Germania și au anunțat ajutor militar suplimentar pentru Ucraina.
În ce constă ajutorul american
Vineri, oficiali ai apărării din statele NATO s-au adunat la baza aeriană americană de la Ramstein/Germania, pentru a discuta despre ajutorul militar pentru Ucraina.
Statele Unite și aliații săi nu au reușit să convingă Berlinul să furnizeze tancurile de luptă Leopard Ucrainei. Germania are 321 de tancuri Leopard în serviciu activ, plus alte 255 în depozit, dintr-un total NATO de peste 2.300.
SUA, în schimb, au anunțat că vor oferi un nou pachet de ajutor militar de 2,5 miliarde de dolari pentru Ucraina.
Generalul de brigadă american Patrick Ryder a declarat că echipamentul militar suplimentar anunțat de grupul de contact - inclusiv sisteme de apărare aeriană, Humvee, muniție pentru artilerie și rachete pentru Sistemul de rachete de artilerie de înaltă mobilitate (HIMARS) - va ajuta forțele Kievului să facă progrese în apărarea teritoriului, dar și pentru recuperarea zonelor ocupate de Rusia.
Pachetul de arme este menit să „facă o diferență pentru a schimba ecuația pe linia frontului”, a spus el, deși nu include tancurile Leopard 2 pe care le-a cerut Ucraina.