Pachetele de măsuri anunțate de autorități pentru 2023 sunt gură de oxigen pentru familiile și persoanele vulnerabile din România. De altfel, specialiștii în politici publice și lucrătorii în domeniile de asistență socială sunt de acord că este nevoie urgentă de aceste ajutoare. Fără ele, categorii întregi de oameni nu ar putea supraviețui.
Una din principalele întrebări este, însă, dacă măsurile sunt sustenabile pe termen lung, dacă ce e pe hârtie și în declarații politice se întâmplă și în realitate. Mai multe voci avizate cu care a stat de vorbă Europa Liberă spun clar: „Nu!”
Vouchere și susținere pentru categoriile defavorizate, în 2023
Potrivit Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europenene, românii din categoriile vulnerabile vor beneficia de următoarele măsuri de sprijin în 2023:
- 1.400 RON pentru a sprijini plata facturilor la energie.
- 1.500 RON, în șase noi tranșe, pentru alimente și mese calde.
- 500 RON pentru preșcolari și elevi, pentru rechizite și îmbracăminte.
- Pachet de 24 kg cu ajutoare alimentare.
- Vouchere pentru repararea locuințelor și cumpărarea de electrocasnice.
- 5.000 de Euro pentru dispozitive și aparate medicale pentru persoanele cu dizabilități.
- 2.000 RON pentru mamele cu copiii nou-născuți.
Le dăm oamenilor bani, dar ei tot săraci rămân.
George Jiglău, lector universitar la UBB Cluj-Napoca și cercetător la Centrul pentru Studiul Democrației spune că, în România, problema politicilor publice în domeniul social este una de fond: oferă doar asistență, nu și oportunități:
„E această modalitatea de lucru a statului, de a interveni strict din perspectiva venitului. Celor care nu au venituri să își acopere nevoile, le dăm bani, în mână, sau vouchere. Le dăm oamenilor bani, dar ei tot săraci rămân. Unii nici nu vor să muncească, dar noi le dăm bani. Genul acesta de acțiuni nu fac decât să rostogolească sărăcia.”
E o opinie împărtășită și de Ionuț Chiriță, director de programe la Fundația de Sprijin Comunitar Bacău, organizație cu activitate de susținere a persoanelor defavorizate din județul Bacău.
„Aceste măsuri ajută, dar sunt punctuale, nu rezolva problema fundamentală a copiilor și familiilor asistate social sau a bătrânilor. În cazul copiilor, voucherele nu le cumpără nici profesori mai buni și mai motivați, nici programe educative. Copiii din zonele rurale termină 8 clase, iau note mici la capacitate și nu ajung la oraș. Rămân acasă, fac muncă necalificată, sunt condamnați să devină la rândul lor asistați sociali. E un cerc vicios care nu se rezolvă decât prin măsuri pe termen lung.”
Există și situații în care nici măcar posesia acestor vouchere nu ajută, din motive birocratice mai ales, afirmă Mihaela Nabăr, directorul executiv al World Vision România, organizație non-guvernamentală globală dedicată bunăstării copilului.
„În momentul în care te uiți la implementare, apare o ruptură.
„În momentul în care te uiți la implementare [n.r. în cazul voucherelor educaționale de 500 RON], apare o ruptură. Nu îmi amintesc ca termenele de plată să fi fost vreodată respectate. Voucherele ar trebui să ajute copiii când începe școala. Dar, de exemplu, banii care trebuiau dați copiilor nou înscriși în program, pentru anul școlar 2022-2023, nu au ajuns la timp. Dacă un copil avea nevoie de resurse să înceapă școala în septembrie, nu a avut pur și simplu cu ce să își cumpere rechizite.”
Voucherele pentru energie nu economisesc energia
Anca Sinea e coordonatoarea Observatorul Român al Sărăciei Energetice (ORSE), și afirmă că nici aceste vouchere, dar nici celelalte măsuri de până acum nu îi fac pe oameni să își schimbe comportamentul de consum.
„Oamenii știu că primesc bani sau prețuri plafonate. Dar problema este calitatea locuințelor, consumă prea multă energie, iar măsurile nu sunt construite să răspundă la chestiunea consumului”, constată experta ORSE.
Doar măsurile de compesare și plafonare, fără campanii de promovare a modurilor de reducere a consumului nu fac decât să pompeze bani într-un sac fără fund, afirmă Anca Sinea: „ajutoarele și compensările ne amorțesc conștiința și inițiativa. Politicienii spun 'noi am dat', raportăm pe hârtie, oamenii spun 'e bine că se dau compensări, putea să fie si mai rău, merge și așa', dar problema de fond rămâne nerezolvată.”
Dimensiuni ale sărăciei în România
- 1 din 4 români trăiește într-o familie cu venituri mai mici decât pragul sărăciei, definit de legile Uniunii Europene.
- 3 din 10 copii și 1 din 4 tineri români trăiesc sub pragul sărăciei.
Diavolul, ca și reușita politicilor sociale, stă în detalii
Există acest consens printre specialiști și beneficiari: voucherele de energie oferă un ajutor extrem de necesar. Însă ca măsura să funcționeze, e nevoie de organizare, de proceduri, de o infrastructură, de furnizori, de facturi, de birocrație.
În zona rurală din estul județului Bacău lucrurile sunt departe de a îndeplini aceste condiții, cel puțin în chestiunea lemnelor de foc, combustibilul principal folosit la încălzire.
Ionuț Chiriță descrie pentru Europa Liberă situația din acest moment.
„O căruță de lemne a ajuns la 500 de lei fără factură. Dacă nenea care vinde lemne cu căruța prin sate ar veni cu facturier, ar fi unic în istorie. Apoi, el trebuie să aibă încredere că bătrânica sau bătrânelul nu va uita de factură, o va da poștașului, acesta va face ordin de plată, va deconta cu voucher, și apoi nenea cu căruța de lemne va încasa banii. E o utopie. Un primar mi-a spus că dacă iarna asta vede o căruță de lemne vândută cu cardurile de energie își face cruce.”
Plus, mai e și problema clarității programelor de susținere. „Comunicarea proastă e un mare minus în derularea măsurilor de acest fel. Și nimeni nu este tras la răspundere”, spune Mihaela Nabar, de la World Vision, care spune că inducerea confuziei poate anula măsuri foarte bune:
„Părintele dintr-o comunitate izolată, care se bazează pe acest voucher, nu știe dacă acesta ajunge, când va ajunge, și nu are pe cine să întrebe. Astfel programele, chiar bune, își pierd credibilitatea din cauza unei implementări defectuoase.”
Soluții există, mai trebuie competență și decența comunicării
„În general, nivelul de competență al celor care iau decizii în stat este mic” constată George Jiglău. „Asta se suprapune și pe lipsa de cooperare între instituții, la nivel local, central, local-central, între ministere. Ceea ce, cumulat, ne face nepregătiți în fața unor crize de genul ăsta.”
Iar un nou exemplu din teren e oferit de Ionuț Chiriță, de la Fundația de Sprijin Comunitar. „Există legislație prin care autoritățile locale pot contracta servicii sociale oferite de furnizori privați, fie că este ONG sau firmă. Dar nu există nici acum normele de aplicare”.
A fost un caz, relatează Ionuț Chiriță, în care o primărie a fost amendată de Curtea de Conturi pentru că a făcut achiziții pentru programe sociale în lipsa normelor de aplicare.
„Curtea de Conturi nu stă să se uite că moare bătrânul în casă. În lipsa normelor de aplicare, e prea mult loc de interpretări. Și atunci autoritățile locale fug de inițiative, pentru că riscă să fie amendați. Și această problemă se aplică la toate categoriile de proiecte, pensionari, copii sau familii defavorizate.”
Faptul că suntem parte din UE ne face să fim într-un loc mult mai bun decât am putea fi.
Iar în energie, situația nu e cu mult mai clară. Orice strategie eficientă, spun specialiștii, se bazează pe cooperarea între stat, societate civilă și companii. În acest moment, aceasta nu există. „Un minister știe cât câștigă fiecare familie. Altul cunoaște calitatea locuințelor. Altul cunoaște componența familiei. Companiile știu exact care sunt consumurile. În absența tuturor acestor date combinate nu știm ce să compensăm, cât să compensăm, ce trebuie făcut”, spune Anca Sinea de la ORSE.
În final, tuturor acestor tipuri de probleme se adaugă și realitatea crizelor multiple cu care se confruntă și România. E foarte greu să faci politici pe termen lung sub presiunea unor noi și noi urgențe.
„Avem dificultăți în a rezolva aceste lucruri pe termen lung, temeinic, și a fi pregătiți pentru momente dificile, de care ma tem că vom tot avea parte”, constată George Jiglău de la UBB. Dar tot el identifică și o urmă de speranță, în condițiile în care o parte semnificativă din sumele oferite drept sprijin provin din fonduri europene:
„Faptul că suntem parte din UE ne face să fim într-un loc mult mai bun decât am putea fi. Din inerție, de voie de nevoie, suntem parte a unor dinamici care ne trag în sus.”
