Linkuri accesibilitate

Actorul Mircea Bravo: Am fost ofertat cu 100.000 de euro ca să fac reclamă jocurilor de noroc. Am refuzat


Mircea Bravo, despre campania împotriva jocurilor de noroc
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:20:36 0:00

Actorul de comedie Mircea Bravo, despre campania sa împotriva jocurilor de noroc, într-un interviu pentru Europa Liberă.

Mircea Bravo spune că a fost contactat de mai multe ori de case de pariuri pentru a le face reclamă. La început, i-au propus câteva mii de euro, iar ultima ofertă a ajuns la 100.000 de euro. Cunoaște oameni care s-au mutat din țară ca să poată ieși din cercul vicios al jocurilor de noroc.

La întrebarea de ce se implică în demersul de eliminare a reclamelor la jocurile de noroc, Mircea Bravo spune simplu că e un domeniu care intră în categoria celor cu care nu vrea să se asocieze.

„Acum vreo 7 ani, am primit primele oferte pentru a mă asocia cu casele de pariuri și jocul de noroc. Am zis pas. Pe parcurs sumele tot creșteau. Se crea așa o stare de frică, ca și cum ratam ceva, ca la criptomonede. Tot sume mai mari, mai mari”, mărturisește acesta.

Mircea Bravo spune că, la început, a primit oferte de câteva mii de euro de la casele de pariuri, pentru ca, în 2021, suma să crească până la 100.000 de euro: „Cred că toată lumea care se învârte în domeniul divertismentului și care are o expunere publică a primit o ofertă de impact din zona asta a jocurilor de noroc”.

Despre reclamele la jocurile de noroc, influencerul spune că i se par de-a dreptul ‘diabolice’ și poate înțelege cât de greu îi este unui om dependent să se lase de această patimă, în condițiile în care publicitatea este peste tot.

„Știu cazul unei familii care s-a mutat din țară, s-a mutat în Marea Britanie, pentru că avea un băiat, era dependent de jocuri de noroc, nu voia să se lase și efectiv nu avea cum, era lovit din orice direcție”, susține acesta.

VIDEO Mircea Popa, cunoscut ca Mircea Bravo, are peste 3,4 milioane urmăritori pe Facebook și peste un milion de abonați pe YouTube. Acesta a lansat recent un clip împotriva caselor de pariuri și susține demersul Declic de eliminare a reclamelor la jocurile de noroc.

Actorul de film și stand-up Micutzu, care a făcut reclame la jocuri de noroc și case de pariuri, l-a acuzat recent pe Mircea Bravo că și el a făcut reclamă la alcool și ar trebui să fie ‘drept până la capăt’ și să ia atitudine și în legătură cu acest subiect, căci și alcoolul distruge vieți.

Nu consider berea la fel de periculoasă precum casele de pariuri.

În interviul pentru Europa Liberă, Mircea Bravo îi răspunde: „Toți creatorii de conținut au păcate, dar cred că acesta e un pretext ca să nu ne implicăm. Putem zice că nimeni nu are voie să spună ceva cât timp are un păcat, iar singurii care au de câștigat ar fi casele de pariuri. Eu nu consider berea la fel de periculoasă precum casele de pariuri. Beau ocazional bere, nu am simțit o dependență”.

Proiectul care ar fi interzis complet reclamele la jocurile de noroc a fost modificat radical, marți, de senatorii din comisiile juridică și de cultură. Pot fi difuzate în continuare spoturi în audiovizual noaptea, iar reclamele outdoor sunt permise, cu o limită de maximum 30 mp. Proiectul va ajunge în Camera Deputaților, care este for decizional.

Inițial, propunerea legislativă depusă în noiembrie 2022 prevedea interzicerea completă a publicităţii audiovizuale în cazul jocurilor de noroc.

În urma modificărilor de marți din Parlament, comunitatea Declic a cerut președinților PNL și PSD, Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, să explice public votul senatorilor celor două partide care au „îngropat” proiectul de lege ce ar fi putut interzice reclamele la pariuri sportive și jocuri de noroc.

„Peste 100 de mii de români au semnat petiția Declic pentru interzicerea reclamelor, însă senatorii au ignorat cu bună știință voința cetățenilor și au votat în folosul industriei”, spun cei de la Declic.

Europa Liberă a publicat o analiză în care arată că România are pe hârtie 100.000 de dependenți de jocuri de noroc, însă, în realitate, nimeni nu știe, de fapt, câți români au căzut în patima „păcănelelor”.

  • 16x9 Image

    Adriana Nedelea

    Adriana Nedelea este jurnalistă și trainer dicție. Lucrează în presă de aproape 18 ani. Numai în televiziune are o experiență de peste 12 ani, în redacțiile Digi24 și Realitatea TV. În prezent, colaborează cu Europa Liberă România pentru realizarea de interviuri pe teme de actualitate. 

    A absolvit masterul Terapia logopedică în procesele de comunicare, Facultatea de Psihologie, Universitatea București. Este licențiată în Jurnalism și Științele Comunicării.

XS
SM
MD
LG