Linkuri accesibilitate

Pensionar rus condamnat la șapte ani de închisoare pentru postări antirăzboi


 După ce-a fost turnat de două concetățence, Mihail Simonov, care aude și vorbește foarte greu, a fost condamnat pentru că a scris pe rețelele de socializare că armata rusă omoară copii și femei din Ucraina și că piloții ruși au bombardat copiii ascunși în Teatrul Mariupol.
După ce-a fost turnat de două concetățence, Mihail Simonov, care aude și vorbește foarte greu, a fost condamnat pentru că a scris pe rețelele de socializare că armata rusă omoară copii și femei din Ucraina și că piloții ruși au bombardat copiii ascunși în Teatrul Mariupol.

Un tribunal din Moscova a condamnat un pensionar de 63 de ani la șapte ani de închisoare pentru două postări online care condamnau invazia rusească în Ucraina.

Tribunalul districtual Timiriazev l-a joi pe Mihail Simonov, după ce l-a găsit vinovat de „discreditarea forțelor armate ruse”, o acuzație pe care autoritățile ruse o folosesc împotriva oricărei critici la adresa războiului dus de Moscova în Ucraina.

El a fost acuzat că a răspândit povești false, pe rețeaua de socializare VKontakte, despre armata rusă, care sunt „bazate pe ură politică” scrie Network Freedom.

Simonov este acuzat în temeiul paragrafului „e” al părții 2 a articolului 207.3 din Codul penal (diseminarea de informații în mod deliberat false despre utilizarea forțelor armate ruse motivate de ură politică).

Acuzațiile s-au bazat pe postările lui Simonov pe VKontakte despre bombardarea Kievului și a Teatrului Dramatic din Mariupol de către trupele ruse, în care a scris: „Omorâm copii și femei, cântăm cântece pe Channel One. Noi, Rusia, am devenit atei. Iartă-ne, Doamne!" și „Piloții ruși bombardează copii”, potrivit SOTAvision

Aceste comentarii au fost transmise liniei fierbinți a ministerului rus de Interne de două femei care i-au citit comentariile.

Procurorul a spus că Simonov „a crezut orbește în sursele de propagandă” și „a ignorat declarațiile autorităților ruse din ură față de ele”.

Postările lui Simonov din 2020 în care îl critică pe președintele rus Vladimir Putin au fost și ele adăugate la dosar.

„Am fost condus doar de înțelegerea faptului că viața umană este neprețuită”, a spus Simonov în ultimul său discurs.

În ultimii ani, Simonov a locuit în Belarus, unde a lucrat ca șef al unui vagon restaurant pe trenuri de lungă distanță.

În noiembrie 2022, a ajuns la Moscova și a fost reținut.

SotaVision a reținut că inculpatul are probleme cu auzul și vorbește greu.

Instanțele ruse consideră falsuri despre armată și discreditare a ei orice informație despre război care contrazice rapoartele oficiale ale Ministerului Apărării.

Un articol despre falsuri la adresa armatei ruse a fost adăugat la Codul penal rus la scurt timp după ce Rusia a invadat Ucraina pe 24 februarie 2022.

Încălcarea articolului se pedepsește cu închisoare de până la 15 ani. Potrivit activiștilor pentru drepturile omului, acest articol a introdus de fapt cenzura militară în Rusia.

  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG