Ministrul Apărării din România, Angel Tîlvăr, și omologul său bulgar, Todor Tagarev, au început demersurile pentru crearea Comandamentului regional de componentă pentru operații speciale R-SOCC.
Cei doi au semnat o scrisoare de intenție pentru constituirea la comun a R-SOCC cu ocazia întâlnirii la summitul NATO de la Vilnius.
„Recunoscând importanța strategică a regiunii Mării Negre și faptul că această regiune a devenit o frontieră critică pentru noua arhitectură de securitate europeană și euro-atlantică, România si Bulgaria au hotărât avansarea cooperării în context aliat prin înființarea acestui comandament regional pentru operații speciale”, transmite Ministerul Apărării.
România și Bulgaria vor face parte din același grup de apărare regională în contextul planurilor NATO de a întări măsurile de descurajare a adversarului, discutate zilele acestea la Vilnius. Grupul din care face parte România vizează apărarea zonei Mării Negre, devenită o prioritatea strategică după invadarea Ucrainei de către Rusia.
„Comandamentul regional de componentă pentru operații speciale va face parte din măsurile de consolidare a posturii de descurajare și apărare de pe flancul estic”, precizează MApN.
În trecut, Bulgaria și România au cooperat în cadrul mai multor comandamente și proiecte multinaționale NATO.