Linkuri accesibilitate

O nouă agenție de stat, cu sporuri de 50% la salarii, a fost înființată de Guvern


Agenția, a cărei atribuții va fi de a verifica activitatea companiilor de stat, va fi în subordinea premierului Marcel Ciolacu.
Agenția, a cărei atribuții va fi de a verifica activitatea companiilor de stat, va fi în subordinea premierului Marcel Ciolacu.

Guvernul României a aprobat în ședința de joi înființarea unei noi agenții guvernamentale, care pune sub controlul premierului toate companiile de stat.

Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, în briefingul de la finalul ședinței executivului.

Angajații Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) vor beneficia de spor de 50% la salariu.

De asemenea, noua agenție va primi 0,1% din veniturile totale ale agențiilor de stat și 30% din amenzile aplicate companiilor de stat.

„Înființarea acestei agenții este cerută de îndeplinirea jaloanelor din PNRR și, de asemenea, face parte din procesul de aderare la OCDE (n.r., Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică)”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului la finalul ședinței.

Proiectul înfințării AMEPIP este mai vechi și îi aparține fostului premier Nicolae Ciucă.

Fostul premier susținea, de asemenea, că instituția este cerută de Uniunea Europeană, dar mai multe voci din societatea civilă susțineau că ea nu face altceva decât să instituie un control al premierului asupra companiilor de stat.

Înființarea agenției vine în contextul în care guvernul se confruntă cu un deficit bugetar pe care vrea să îl reducă prin impunerea unor taxe și impozite suplimentare în economie, dar și prin limitarea angajărilor la stat.

  • 16x9 Image

    Oana Despa

    A lucrat mai bine de 20 de ani în televiziune unde a fost reporter specializat pe domeniul Justiției sau a condus secții de Investigații. A produs una dintre emisiunile de impact despre devalizarea României după 1989 - România furată. În prezent este pasionată de alfabetizare media și combaterea dezinformării.

XS
SM
MD
LG