Câteva date referitoare la prezența prim-ministrului Ciolacu la Bruxelles au fost deja analizate.
„A fost o discuție ieri (luni, n.red.) cu Ursula von der Leyen, probabil la sfârșitul lunii august va merge premierul”, au declarat pentru Europa Liberă reprezentanți ai cabinetului Ciolacu.
Conform acestora, cele patru mari teme puse în dezbatere cu șefa Comisiei Europene vor fi modificările aduse Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), sprijinul de care va beneficia România în contextul conflictului din Ucraina, majorarea plafonului deficitului bugetar și aderarea la spațiul Schengen.
Seria întâlnirilor, de data aceasta la nivelul miniștrilor, începe mai devreme.
Vor merge la Bruxelles ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, ministrul Finanțelor - Marcel Boloș și ministrul Fondurilor Europene - Adrian Câciu. Datele exacte nu au fost făcute publice decât în ultimul caz: 28 și 29 august.
Obiectivele celor trei miniștri
Motivele pentru care cei trei reprezentanți ai Executivului se vor deplasa la Bruxelles au fost explicate de premierul Ciolacu la ultima ședință de Guvern.
Simona Bucura-Oprescu are drept țintă jalonul referitor la pensiile speciale, în contextul deciziei recente a Curții Constituționale a României.
La începutul lunii august, magistrații CCR au hotărât să retrimită în Parlament Legea de modificare a pensiilor speciale, după ce a declarat neconstituționale mai multe prevederi care încercau să alinieze legea pensiilor speciale la reformele cerute de Comisia Europeană, jalon în PNRR, și de Banca Mondială.
Marcel Boloș va purta discuții referitor la reforma fiscal-bugetară, fiind trecute ca jaloane în PNRR în următoarele cereri de plată.
În ceea ce-l privește pe Adrian Câciu, acesta are de închis până în 31 august renegocierea PNRR.
Contactat de Europa Liberă, ministrul Câciu a declarat că discuțiilor cu oficiali ai Comisiei Europene vor avea loc la Bruxelles în zilele de 28 și 29 august.
Principalele subiecte vizează modificarea PNRR, introducerea capitolului RePowerEU, aflat deja în analiza Comisiei, precum și stadiul cererilor de plată 3 și 4.
„Premierul și miniștrii nici nu îngenunchează, nici nu se ploconesc, nici nu execută ordinele nimănui. Avem dialog normal cu CE care vizează închiderea anumitor jaloane din PNRR, automat vizează și atragerea mai multor miliarde de euro pentru sprijinirea populației. E un demers normal”, declara premierul Ciolacu, la ultima ședință de Guvern.
Ce se întâmplă cu ordonanțele austerității
Lansate ca subiect de discuție în spațiul public de două luni, cele două ordonanțe „ale austerității” - cea referitoare la economii în sistemul bugetar și cea menită să aducă venituri mai mari din colectare - sunt în continuare nefinalizate și nici nu vor fi încheiate prea curând.
„Cele două ordonanțe vor fi finalizate după discuțiile de la Comisia Europeană, asta e sensul dialogului de acolo”, au mai explicat pentru Europa Liberă surse din cabinetul prim-ministrului.