Avionul de pasageri Embraer Legacy 600 a dispărut de pe radare în jurul orei 18:11, ora Moscovei, pe 23 august, la scurt timp după ce decolat de pe Aeroportul Sheremetyevo din Moscova către Sankt Petersburg.
Echipajele pentru intervenții de urgență au găsit epava avionului câteva ore mai târziu, în apropierea orașului Tver, la nord de Moscova. Zece persoane aflate la bord au murit, potrivit oficialilor ruși.
Printre cei morți s-ar fi aflat și Evgheni Prigojin, omul care a reprezentat cea mai mare provocare pentru Vladimir Putin în cei 23 de ani de când a devenit cel mai important politician al Rusiei.
Cunoscut în trecut drept „bucătarul lui Putin”, iar apoi pentru orchestrarea unor campanii de dezinformare online și pentru nemiloasa sa companie de mercenari Wagner Group, se presupune că Prigojin a fost ucis în accident împreună cu alți nouă oameni.
Autoritățile ruse nu au confirmat încă relatările canalelor de Telegram afiliate, ale susținătorilor săi ori relatările presei de stat, potrivit cărora liderul grupării de mercenari a murit.
Dar dacă se confirmă, nu ar fi pentru prima dată în Rusia modernă când un avion se prăbușește în mod suspect, ridică mari semne de întrebare și creează ample implicații politice.
O lungă listă de motive
Avionul Embraer cu numărul RA-02795 era unul dintre cele câteva despre care se știe că îi aparțin lui Evgheni Prigojin, conform înregistrărilor autorităților civile de aviație.
La scurt timp după prăbușire, acestea au publicat o listă de zece nume, care teoretic se aflau la bord: șapte pasageri și trei membri ai echipajului.
Numele lui Prigojin se afla pe listă, împreună cu numele unuia dintre aghiotanții săi de top din Wagner.
Fost ofițer al serviciilor de informații militare cu indicativul „Wagner”, Dmitri Utkin este cel după care a fost denumit grupul de mercenari. Nici moartea sa nu a fost confirmată până la publicarea articolului.
Relatările inițiale au sugerat că avionul ar fi fost doborât de apărarea antiaeriană rusă, iar înregistrarările publicate de martori pe rețelele sociale arată un avion căzând în spirală în timp ce fumul ieșea din el.
Pe 24 august, un canal Telegram asociat agențiilor de securitate rusești a transmiscă anchetatorii verifică dacă un dispozitiv exploziv a fost amplasat în avion, la trenul de aterizare.
Lista motivelor pentru care Kremlinul, cineva din Ministerul Apărării sau comunitatea de informații a Rusiei l-ar putea dori mort pe Prigojin este lungă.
Liderul mercenarilor Wagner a contestat în mod deschis modul în care comandanții ruși conduc războiul împotriva Ucrainei.
Criticile au fost adesea extrem de agresive și îi vizau pe ministrul Apărării, Serghei Șoigu, și pe președintele Statului Major General, generalul Valerii Gherasimov.
Revolta pe care Prigojin a lansat-o cu două luni înainte de accidentul aviatic, pe 23 iunie, a fost descrisă între timp ca un eveniment politic tectonic în Rusia, și a fost considerată de către directorul CIA, William Burns, drept „cel mai direct asalt asupra statului rus în cei 23 de ani de putere ai lui Vladimir Putin”.
Dar, după ce i-a catalogat „trădători” pe răzvrătiți, președintele rus a părut să facă foarte puțin sau chiar nimic pentru a-i urmări sau pedepsi pe vreunul dintre ei, inclusiv pe Prigojin.
Cea mai importantă pedeapsă aplicată până în prezent pare a fi cea a generalului Serghei Surovikin, care a comandat pentru scurt timp invazia din Ucraina.
El era văzut ca un aliat al lui Prigojin și ar fi putut să fie anunțat în prealabil despre revoltă. Surovikin ar fi fost înlăturat săptămâna aceasta de la comanda Forțelor Aerospațiale ale Rusiei.
Potențialul adversar al lui Putin
Cu un maxilar proeminent, o voce gravă și cunoscut pentru aforismele sale ironice, Aleksandr Lebed a atras atenția pentru prima dată în timpul tentativei de lovitură de stat din 1991, când era general al forțelor aeropurtate.
El a refuzat atunci să ordone forțelor sale reprimarea rezistenței conduse de Boris Elțîn.
A dobândit și mai multă faimă atunci când, în calitate de comandant al Armatei a 14-a a Rusiei, a împiedicat un război civil în Moldova, în 1992, unde facțiunile rivale erau pregătite pentru un conflict deschis.
Lebed a candidat la controversatele alegeri prezidențiale din 1996. S-a clasat pe locul al treilea, după Boris Elțîn și liderul Partidului Comunist, Gennadi Ziuganov.
El i-a acordat apoi sprijinul politic lui Elțîn, deschizânduii astfel calea pentru realegere. Proaspăt ales, acesta i-a întors favoarea și l-a numit pe Lebed în funcția de secretar al Consiliului Național de Securitate.
Lebed a condus apoi negocierile cu președintele autoproclamat al Ceceniei, Aslan Maskhadov, pentru a pune capăt primului război cecen, în august 1996.
Cu toate acestea, înțelegerea a fost considerată o capitulare umilitoare pentru unii adepți ai liniei dure, iar un conflict cu consilierii lui Elțîn a dus la concedierea sa în luna octombrie a aceluiași an.
Doi ani mai târziu, a câștigat alegerile pentru funcția de guvernator al regiunii siberiene Krasnoyarsk, o regiune extinsă și bogată în resurse, pe fondul speculațiilor că ar putea candida la președinție în 2000. Cu toate acestea, a sfârșit prin a nu participa la alegeri, care au fost câștigate în cele din urmă de Putin.
În aprilie 2002, Lebed se îndrepta spre inaugurarea unei noi stațiuni de schi în munții din sudul Krasnoyarskului, când elicopterul Mi-8 în care se afla, împreună cu alți 16 pasageri și echipaj, s-a prăbușit.
Opt persoane au fost ucise, inclusiv Lebed, care a murit în drum spre spital. Autoritățile au declarat că aparatul s-a prăbușit după ce a intrat în liniile electrice în condiții de ceață și au dat vina pe echipaj.
Cu toate acestea, asociații lui Lebed și cel puțin un membru al parlamentului rus au susținut că nava a fost sabotată. O teorie adusă deseori în discuție, niciodată confirmată, susținea că ar fi fost plasați explozibili pe palele elicopterului.
Moartea lui Lebed i-a uimit pe cei câțiva adepți la nivel național, precum și pe susținătorii săi din armată și agențiile de informații rusești.
În contextul în care Putin se pregătea deja să își consolideze puterea, unii jurnaliști și aliați politici au speculat că Lebed ar fi fost un adversar formidabil pentru Putin.
De asemenea, aceștia spuneau că el și-a făcut dușmani în rândul celor cu interese de afaceri în valoroasa industrie de aluminiu și nichel din Krasnoyarsk.
Jurnalistul și mama lui Vladimir Putin
La sfârșitul anilor 1980, în programul Glasnost - de deschidere către lume și de creștere a transparenței al liderului sovietic Mihail Gorbaciov - jurnaliștii independenți au început să-și creeze o nișă ca investigatori în ceea ce acum s-ar numi presă de scandal.
Artyom Borovik a fost un pionier în acest efort, realizând reportaje exclusive din Afganistan în timpul invaziei sovietice.
După prăbușirea Uniunii Sovietice, a transformat un ziar de investigație, Sovershenno Sekretno, într-un imperiu multimedia popular, cu care a investigat corupția în rândul elitei rusești.
Borovik a criticat, de asemenea, modul în care s-a desfășurat primul război cecen și a fost extrem de sceptic cu privire la bombardamentele din 1999 asupra apartamentelor rusești, care au contribuit la pregătirea terenului pentru cel de-al doilea război cecen.
Atunci, oficialii ruși au dat vina pe teroriștii ceceni pentru exploziile care au ucis zeci de persoane.
Cu toate acestea, un grup mic și persistent de jurnaliști și de anchetatori independenți au indicat dovezi că serviciile de securitate rusești s-ar fi putut afla în spatele exploziilor - un complot menit atât să justifice o nouă invazie în Cecenia, cât și să-l propulseze pe Vladimir Putin la președinție.
În 2000, Borovik investiga un zvon conform căruia mama naturală a lui Putin nu ar fi fost o rusoaică din Sankt Petersburg, ci o femeie săracă dintr-un sat din Georgia.
Pe 9 martie în acel an, Borovik, împreună cu un om de afaceri cecen, a planificat să zboare la Kiev ca parte a acelei investigații.
Avionul, un Yakovlev Yak-40 care transporta nouă pasageri, s-a prăbușit la câteva secunde după ce a decolat de pe Aeroportul Sheremetyevo, de la o înălțime de doar 50 de metri, potrivit relatărilor presei de la acea vreme.
Autoritățile ruse au dat vina pe o eroare a pilotului și au declarat că aripile avionului nu au fost degivrate înainte de decolare.
Au existat numeroase speculații conform cărora prăbușirea a fost deliberată, dar cu scopul de a-l ucide pe omul de afaceri cecen, care era cunoscut ca finanțator al luptătorilor separatiști ceceni.
Colegii lui Borovik de la Sovershenno Sekretno au subliniat însă că acesta a primit în repetate rânduri amenințări cu moartea și că finalizase un articol despre presupusa mamă naturală a lui Vladimir Putin.
Ulterior, alți jurnaliști și istorici au legat moartea lui Borovik în mod special de cercetările sale despre Putin și de articolul pe care acesta plănuia să-l publice cu câteva zile înainte de alegerile prezidențiale din 26 martie 2000, la care Putin a candidat pentru prima dată și pe care le-a câștigat decisiv.
Fantomele de la Katyn
Masacrul din 1940 a mii de ofițeri și elite militare poloneze în pădurea Katyn, lângă Smolensk, a fost o rană care s-a inflamat între Varșovia și Moscova timp de ani de zile.
În anii '80 și '90, dovezile dezvăluite de istorici sovietici și ruși, potrivit cărora poliția secretă sovietică, și nu gărzile naziste, ar fi comis crimele, au contribuit la reluarea tensiunilor.
Pe 10 aprilie 2010, un avion al Forțelor Aeriene Poloneze care transporta 96 de membri ai guvernului polonez și rude ale acestora a zburat de la Varșovia la Smolensk, în Rusia, pentru a marca cea de-a 70-a aniversare a crimelor, în ceea ce era gândit ca un eveniment de referință pentru relațiile dintre cele două țări.
Dar avionul Tupolev s-a prăbușit în condiții de ceață, în timp ce se apropia de aeroportul Smolensk.
Toate cele 96 de persoane aflate la bord au murit, inclusiv președintele polonez Lech Kaczynski, șeful Statului Major polonez și zeci de oficiali militari, parlamentari, clerici și rude ale acestora.
Evenimentul a fost traumatizant pentru Polonia și avea o încărcătură simbolică puternică legată de pierderea elitei poloneze din 1940.
Nici anchetatorii polonezi, nici cei ruși nu au găsit probleme tehnice la avion, iar vina a căzut în mare parte pe piloți și, posibil, pe oficialii militari de la bord, care s-ar fi opus ca aeronava să aterizeze pe un alt aerodrom.
Ulterior, autoritățile de la Varșovia au dat vina pe unitatea militară poloneză responsabilă de zborurile oficiale.
Cu toate acestea, în timp, concluziile rușilor și ale polonezilor au fost divergente, iar unii polonezi susținut că prăbușirea a fost intenționată, dând vina pe controlorii de trafic aerian ruși și speculând cu privire la prezența urmelor de explozibil.
Între timp, Rusia a refuzat să predea înregistrările aparatelor de zbor.
Unii oficiali din partidul polonez de guvernământ Lege și Justiție au îmbrățișat teoria conform căreia prăbușirea a fost un asasinat și chiar l-au acuzat pe un politician rival din Polonia, Donald Tusk, de orchestrarea unei mușamalizări.
În aprilie 2023, Jaroslaw Kaczynski - fratele geamăn și supraviețuitor al lui Lech Kaczynski - care devenise unul dintre cei mai puternici politicieni de la Varșovia, a sugerat complicitatea Rusiei în prăbușirea avionului, pe care a catalogat-o drept un asasinat.
