La schimb, Kim ar putea cere Rusiei tehnologie pentru sateliți și submarine cu energie nucleară.
Potrivit unor oficiali americani anonimi citați în New York Times, Kim s-ar deplasa în septembrie ori la Vladivostok, ori chiar până la Moscova.
Este posibil ca cei doi să se întâlnească la Forumul Economic Estic, organizat pe 10-13 septembrie la Universitatea Federală din Estul Îndepărtat, din Vladivostok.
Liderul nord-coreean va avea agenda plină, deoarece pe 9 septembrie va participa la ceremoniile cu ocazia zilei naționale.
La sfârșitul lunii august, oficialii americani au aflat că rușii au încercat să convingă nord-coreenii să-și intensifice cooperarea și să furnizeze mai multe arme Rusiei. Până și ministrul Apărării din Rusia, Serghei Șoigu, ar fi încercat să negocieze cu nord-coreenii într-o vizită la Phenian, prima de această natură după 1991.
La începutul lunii august, Statele Unite au impus sancțiuni asupra a trei entități pe care le-a acuzat că sunt legate de acorduri de arme între Coreea de Nord și Rusia.
Purtătorul de cuvânt al securității naționale de la Casa Albă, John Kirby, a spus pe 30 august că Coreea de Nord a livrat rachete de infanterie în Rusia în 2022 și că Moscova a căutat să achiziționeze muniții suplimentare de atunci.
În ultimul an și jumătate, oficialii americani au mai publicat astfel de informații clasificate despre demersuri preliminare, pentru a convinge alte țări să nu vândă muniție Rusiei, precizează cei de la New York Times.
Europa Liberă România e pe Google News. Vă puteți abona AICI.