- Printre miile de invitați de anul acesta, au fost mai mulți reprezentanți ca oricând ai industriei combustibililor fosili.
- Conferința a fost prezidată chiar de Sultan Al Jaber, directorul executiv al Adnoc, compania petrolieră de stat a Emiratelor Arabe.
- BBC a aflat că „Adnoc ar putea să foreze cu 42% mai mult până în 2030”. Adnoc s-a apărat și a spus că proiecțiile arată capacitatea de a produce petrol, nu producția reală.
- Sultan Al Jaber a declarat că nu ar exista dovezi științifice în spatele cererii de reducere a combustibililor fosili. În realitate, arderea combustibililor fosili stă la baza a peste 75% dintre toate emisiile de gaze cu efect de seră provocate de om.
- The Guardian a scris despre cum Emiratele se folosesc de această conferință pentru a-și consolida influența la nivel global și a „inspira uimire”: totul, cu banii din petrol.
- Hilda Heine, membră a consiliului consultativ al COP28, a demisionat, după ce au apărut informații că Emiratele Arabe Unite ar fi încercat să se folosească de rolul de țară gazdă pentru a încheia contracte de petrol și gaze în timpul summitului, scrie Reuters.
- Politico a remarcat că președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și vicepreședintele SUA, Kamala Harris, nu au pronunțat cuvintele „combustibili fosili” în discursurile de la COP28. Von der Leyen a vorbit totuși despre reducerea lor abia într-un comunicat de presă transmis ulterior.
- Potrivit coaliției Kick Big Polluters Out (Afară cu marii poluatori), cel puțin 2.456 de lobby-iști pentru combustibili fosili au putut intra la această ediție a COP. Adică, au participat mai mulți reprezentanți ai industriei care au încercat să vândă sau să promoveze combustibili fosili decât a avut membri fiecare delegație națională, în afara Braziliei, și de patru ori mai mulți ca anul trecut.
- „Nu ai invita vânzători de arme la o conferință de pace”, consideră David Tong, reprezentantul ONG-ului Oil Change International, citat în The Guardian.
- Nu puțini au fost activiștii de mediu care au acuzat companiile prezente la această conferință de greenwashing, adică de propagandă prin care folosesc discursuri ecologiste în mod înșelător pentru a promova percepția că produsele, obiectivele sau politicile lor sunt prietenoase cu mediul înconjurător.
Ce promisiuni a făcut Klaus Iohannis?
Președintele României a fost și el pentru trei zile în Dubai, la începutul acestei conferinte. S-a întâlnit cu reprezentanții European Youth Forum și cu reprezentantul special al SUA pentru climă, John Kerry.
Potrivit administrației prezidențiale, România s-a alăturat Angajamentului Global privind Metanul, prin care susține reducerea cu 30% a emisiilor globale de metan până în 2030.
Președintele a anunțat și aderarea României la Alianța Solară Internațională, prin care țara se angajează la folosirea energiei regenerabile solare pentru a înlocui combustibilii fosili. El a anunțat că România va instala o capacitate de energie solară de peste 8 Gigawați, echivalentul a 24% din energia regenerabilă din România.
În plus, a promis că România va construi două noi unități CANDU la Centrala de la Cernavodă și că va construi și implementa SMR-uri, reactoare modulare mici, în colaborare cu Statele Unite.
Printre angajamente a fost și acela că, până cel târziu în 2050, mixul energetic național al României va fi format în proporție de 86% din energie regenerabilă, completat de energie cu emisii reduse de carbon, cum ar fi energia nucleară.
De ce contează pentru România?
Deși România nu a experimentat evenimente meteo devastatoare precum alte țări, schimbările climatice nu cruță pe nimeni.
Față de anii 1950-1960, în România verile și iernile sunt în medie cu 2,5-3 grade mai calde. Trecerea dintre anotimpuri nu mai e la fel de clară, iar, la munte, cea mai caldă lună a devenit august, deși în trecut era iulie.
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, valurile de căldură sunt tot mai persistente, iar tendința de creștere a numărului de zile consecutive cu temperaturi caniculare este evidentă mai ales în regiunile din sudul, estul și vestul țării.
În 2021, nu doar că s-a înregistrat cel mai timpuriu cod roșu de caniculă, dar s-au emis și cele mai multe alerte meteorologice pentru fenomene periculoase din ultimii trei ani: 167.
Verile din ce în ce mai calde și precipitațiile din ce în ce mai puține modifică și mediul înconjurător: deșertificarea Olteniei, lipsa zăpezii în Carpați, schimbarea culturilor agricole, lipsa apei în anumite zone.
Din culisele COP
Există COP-uri „mai mari” și COP-uri „mai mici”. Cele mari au loc o dată la cinci ani, când țările membre sunt așteptate să-și crească ambițiile climatice.
La COP au loc, în paralel, trei tipuri de evenimente în două zone diferite:
- În „zona albastră” au loc discuțiile și negocierile la nivel înalt, la care participă reprezentanții țărilor membre sau ai instituțiilor internaționale;
- În „zona verde” au loc expoziții tematice;
- Tot în „zona verde”, zeci de mii de oameni participă la alte evenimente: prelegeri, discuții, traininguri sau alte evenimente organizate împreună cu alte agenții ONU sau ONG-uri din domenii relevante.
Mai au loc zeci de alte evenimente și în zilele de dinaintea sau de după conferință. În mod practic, pentru angajații ONU, înseamnă un an de organizare, luni de muncă înaintea conferinței, două săptămâni în care lucrează câte 12-18 ore pe zi și încă o lună pentru redactarea raportului despre conferință.
Așadar, la COP participă nu doar liderii guvernelor, ci sute de alte organizații din întreaga lume, împreună cu mii de activiști pentru mediu și experți din domeniu.
„E ca o tabără pentru cei de la ONU. COP funcționează ca un eveniment de networking al ONU, prin care angajații pot întâlni oameni de pe întreg globul, ceea ce clar influențează agenda de anul următor. Le permite cercetătorilor să-și împărtășească munca și să discute despre cercetarea care va apărea curând”, explică pentru Europa Liberă un fost angajat al ONU, care a contribuit la organizarea COP26 din Glasgow.
Discuțiile din zona verde, așadar, sunt la fel de importante ca cele din zona albastră, dacă nu chiar mai importante. Acolo nu au loc doar discursuri abstracte ale politicienilor, ci și discuții critice și practice între experți.
În culise, la COP nu este vorba doar despre idei și negocieri, ci și despre bani. Bani pentru proiecte, bani pentru țările în dezvoltare, bani pentru participanți, bani pentru organizare.
Țara gazdă poate avea destul de multă influență asupra negocierilor și a evenimentelor. Cu cât e mai mare suma plătită de gazdă, cu atât mai multă influență are. În „zona verde”, de exemplu, gazdele decid împreună cu ONU tema evenimentelor.
Influența sponsorilor nu e deloc discretă.
„Noi, angajații, am fost dezamăgiți la Glasgow de cât de multe sponsorizări aveam de la producători de carne, deși industria are un impact groaznic asupra mediului”, mărturisește același fost angajat ONU.
COP, între Acordul de la Paris și realitate
Statele care participă la COP vor face o evaluare a progresului față de scopurile stabilite prin Acordul de la Paris, din 2015.
Răspunsul nu va fi o supriză: lumea e departe de a reduce emisiile de gaze de seră suficient încât să încetinească încălzirea globală. De oprit nici nu se pune problema. De fapt, emisiile vor crește cu 10,6% în 2030 față de 2010.
Iar ținta de a menține creșterea temperaturii globale la mai puțin de 1,5 grade Celsius față de nivelul pre-industrial e aproape de eșec. Global Carbon Project, citat de France24, estimează că ținta va fi depășită până în 2030, dacă emisiile de dioxid de carbon continuă în ritmul actual.
„Pentru a ține în viață această țintă, guvernele vor trebui să-și întărească acum planurile de acțiune pentru climat și să le implementeze de-a lungul următorilor opt ani”, explică Simon Stiell, secretarul executiv al ONU pentru schimbări climatice.
Au fost și realizări la COP28. De la bun început, a fost agreat un fond financiar de urgență pentru țările lovite de dezastre naturale - ceva ce părea o ambiție abstractă la COP26 și ceva de neimaginat cu doar un an în urmă, la COP27.
Ce impact are COP?
Face tot spectacolul o diferență? Au aceste promisiuni vreo urmare tangibilă, sau sunt, precum a zis activista Greta Thunberg în 2021, doar „bla, bla, bla”?
Formatul de conferință în care toată lumea poate vorbi și atenția internațională asupra evenimentului atrag atenția asupra țărilor în dezvoltare, cele mai afectate de schimbările climatice: țări care, în mod normal, nu ar fi avut o voce suficient de „tare” pentru a striga despre problemele cu care se confruntă.
În plus, este o voce pentru cei mai marginalizați și din acele țări: pentru cei mai săraci, pentru femei, copii - atâta timp cât un activist este prezent, povestea lui este spusă și poate fi ascultată de experți și lideri mondiali.
Câteodată, participanții semnează noi acorduri care pun ținte ce ghidează și evaluează progresul țărilor înspre protecția mediului. Așa s-au semnat Protocolul de la Kyoto (1997-2020) sau Acordul de la Paris (2015).
Prin Acordul de la Paris, s-a stabilit ideea de a ține încălzirea globală sub 2 grade Celsius față de nivelul pre-industrial, dar ideal sub 1,5 (dar fiecare țară își stabilește singură țintele) și aceea ca, într-un final, să se creeze un fond financiar pentru țările afectate de dezastre naturale.
Odată ce țările ratifică un acord precum cel de la Paris, acesta devine o responsabilitate legală. Problema este, însă, că implementarea ține de buna credință a participanților, pentru că un mecanism de tragere la răspundere nu există: angajamentele pe care țările le fac în fiecare an, de a reduce emisiile, nu au niciun grad de obligativitate. Așa s-a ajuns ca, an de an, criza climatică să se adâncească, în timp ce liderii se arată îngrijorați la fiecare nouă ediție COP.
Totuși, COP este singurul mecanism internațional prin care țările discută despre schimbările climatice și se angajează, măcar la suprafață, să le combată.
„Dacă nu aveam acest proces ONU, ar fi trebuit să-l inventăm. Fără el, lumea ar fi la mila guvernelor individuale și a intereselor comerciale”, transmitea The Guardian în 2019.
Câteva date despre încălzirea globală
Pe lângă că se văd cu ochiul liber, fiecare nou set de date despre mediu este mai catastrofic decât cel de dinainte. Toate cifrele arată că vom depăși în următoarele decenii punctul fără întoarcere: o temperatură globală cu 1,5 grade Celsius mai ridicată decât înaintea Revoluției Industriale, ceea ce va aduce cu ea fenomene meteorologice extreme și o pierdere irecuperabilă a mediului înconjurător. Dacă se va continua în acest ritm, temperatura va crește cu 3 grade până la finalul secolului.
Potrivit celui mai nou raport al Global Carbon Project, la nivel global în 2023 se vor arde mai mulți combustibili fosili decât în 2022, iar emisiile de dioxid de carbon vor ajunge la 40,9 gigatone. Emisiile de dioxid de carbon tot cresc de un deceniu.
Criza este atât de complexă încât există multiple puncte-limită care, dacă vor fi întrecute, pot crea un efect ireversibil în lanț, conform unui raport de la Global Tipping Points. Printre acestea se numără topirea ghețarilor și a permafrostului, degradarea recifurilor de corali și colapsul curenților atmosferici din Oceanul Atlantic. Ele pot duce la distrugerea ecosistemelor și a agriculturii, precum și efecte sociale precum valuri de refugiați, instabilitate politică și colaps financiar.
Diferențele sunt notabile între diferitele regiuni ale lumii: emisiile au scăzut în SUA și Europa, dar au crescut în China și India. Aceste emisii sunt cauzate în parte de producția masivă destinată Vestului.
Efectele sunt dramatice. Dezastrele naturale ucid mii de oameni sau îi lasă fără case, afectează natura și peisajele, ucid animale sălbatice și domestice.
În Europa, de exemplu, 61 de mii de oameni au murit în vara lui 2022 din cauza valurilor de căldură și a incendiilor de vegetație, cu precădere în țările mediterane.
