Activitățile propuse de Fundația „Ion Gavrilă Ogoranu” și „Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei” au fost interzise după ce părintele unui elev de la Liceul Tehnologic „Theodor Pallady” din București s-a plâns că ar promova idei extremiste.
Evenimentele ar fi trebuit aibă loc în perioada 11-16 februarie, în Săptămâna Altfel – un program în care elevii participă la activități extrașcolare.
Tema propusă de cele două organizații non-guvernamentale era legată de mărturii privind rezistența anticomunistă în munți.
La una dintre aceste activități, elevii urmau să se întâlnească cu Zoe Rădulescu, fiica lui Gogu Puiu. Ea s-a născut în închisoare și a fost timp de 30 de ani profesoară de limba română și franceză, ba chiar a ocupat funcții în Ministerul Educației în guvernul CDR (Convenția Democrată Română, 1996-2000).
Secretarul Fundației „Ion Gavrilă Ogoranu”, Florin Dobrescu, explică pentru Europa Liberă în ce constau activitățile ONG-ului din care face parte.
El spune că asociația facilitează, încă din 2012, întâlniri între elevii de liceu și foști deținuți politic sau că organizează excursii inclusiv la fostele închisori comuniste, printre care Fortul 13 Jilava.
Dobrescu spune că nu s-a confruntat cu cenzura până acum.
Persoanele a căror memorie o țin vie cele două asociații sunt controversate pentru legăturile lor din tinerețe cu Mișcarea Legionară, organizația fascistă care a acționat în România în deceniul patru și cinci al secolului XX.
De Mișcarea Legionară și de brațul ei armat, Garda de Fier, se leagă asasinate politice precum uciderea premierilor I. G. Duca (1933), Armand Călinescu (1938) și a istoricului Nicolae Iorga (1940).
Se mai leagă pogromurile împotriva evreilor, la București și Iași, în 1940 și 1941, precum și politici represive împotriva populației evreiești în perioada în care s-au aflat la putere alături de generalul Antonescu, aliatul lui Hitler, între 6 septembrie 1940 și 26 ianuarie 1941.
Cele două organizații spun că Ioan Gavrilă Ogoranu și Gogu Puiu nu făceau parte din Garda de Fier, că nu s-au dedat în tinerețe la niciun fel de violențe și că făceau parte - ca alte sute de mii de tineri - din organizația de masă a Mișcării Legionare, într-o manieră similară cu organizațiile de pionieri și de adolescenți din vremea comunismului.
Ceea ce îi caracterizează este lupta împotriva ocupației sovietice (1944-1958) și a comunizării României, mai spun asociațiile.
Prefectura Bucureștiului rămâne însă fermă pe poziții. „Nu dorim politizarea unei astfel de acțiuni”, a declarat prefectul Capitalei, Rareș Hopică, pentru Europa Liberă.
El menționează că, în contextul politic actual, e mai bine ca astfel de acțiuni să se desfășoare în afara școlilor.
„Cele două fundații au libertatea de a vorbi despre ele, dar nu în școală”, a mai precizat prefectul, care spune că Legea Învățământului interzice orice manifestare care ar putea avea iz politic în școală.
„Un frate de-al bunicului meu a fost parte a acestui fenomen numit rezistența în munți, în Bucovina. La nivel personal, îi apreciez”, a precizat Rareș Hopincă.
Florin Dobrescu spune că fundația sa nu a promovat niciodată mesaje legionare sau vreun partid.
Din mișcarea anticomunistă din munți au făcut parte membri de partide din întreg spectrul politic de dinainte de instalarea comunismului, adaugă el.
„Am evitat cu strictețe orice referire la ideea de legionar sau de mișcare legionară, chiar dacă omul respectiv va fi avut vreo tangență în activitatea lui pentru care a fost condamnat”, declară Florin Dobrescu pentru Europa Liberă.
„Noi preferăm să nu discutăm prea mult, nici dacă a fost țărănist, dacă a fost liberal, tocmai ca să nu intrăm într-o zonă care, în ziua de azi, ar putea fi interpretată ca având conotație politică”, mai spune acesta.
„În al doilea rând, fiind vorba de copii, de elevi, preferăm să nu existe nicio suspiciune de intenție propagandistică sau de influențare a minții acelor copii într-o direcție sau alta”, mai spune Dobrescu.
Decizia Prefecturii de a nu permite urmașilor celor doi - Ioan Gavrilă Ogoranu și Gogu Puiu - de a le spune povestea în școli a stârnit nemulțumirea celor două asociații.
Aceste organizații au acuzat autoritățile, într-o conferință de presă, de cenzură.
În plus, au primit susținerea Asociației Profesorilor de Religie „Sf. Paraschiva” din județul Bacău.
Această asociație a cerut Ministerului Educației să revină asupra deciziei de interzicere a activităților și proiectelor, acuzând „rodul bipolarizării ideologice”.
Ce a însemnat rezistența anticomunistă în munți
Fenomenul rezistenței anticomuniste în munți a marcat a doua parte a anilor '40 și tot deceniul următor. Era vorba despre o rezistență armată.
Armata Sovietică a ocupat România începând cu septembrie 1944, în pofida faptului că de la 23 august, Armata Română lupta împotriva lui Hitler, la fel ca URSS. Soldații sovietici au rămas în România până în 1958, când dictatura comunistă condusă de românul Gheorghe Gheorghiu Dej se simțea suficient de stabilă.
De ce luptau românii în munți? După instaurarea primului guvern pro-sovietic și comunist, pe 6 martie 1945, și profitând de prezența occidentală tot mai firavă în România, Moscova a ordonat implementarea în România a ceea ce istoricii numesc „comunismul de război”, adică a primei etape a regimului, lupta cu burghezia. Această etapă, aplicată de către bolșevici și în URSS, a dus la un război civil soldat cu 13 milioane de morți (1918-1921).
Comunismul de război a însemnat, și în România, și în URSS, trecerea în proprietatea statului a tuturor fabricilor, uzinelor, a atelierelor, magazinelor și restaurantelor, a mijloacelor de transport în comun de orice fel, chiar și a celor mai modeste. Au fost confiscați inclusiv caii, de exemplu.
A mai însemnat colectivizare forțată, adică toate terenurile agricole și pădurile au trecut în proprietatea unor organizații controlate de stat.
Teatrele, cinematografele și orice alte organizații culturale deveneau de stat sau erau trecute în subordinea unor organizații colective controlate de stat. Așa cum s-a întâmplat și în URSS și, apoi în mica Republică Sovietică Socialistă Moldovenească, politicile de comunizare au fost însoțite de înfometare.
Decretele de naționalizare și colectivizare din vara lui 1948 și represaliile la adresa membrilor partidelor istorice, adică țărăniști, liberali și social-democrați, și, de altfel, a oricăror opozanți sau posibili opozanți, au făcut ca mulți să caute soluții practice de rezistență, inclusiv rezistență armată.
Mai ales că majoritatea românilor nu putea crede că România a fost lăsată la cheremul Moscovei pentru totdeauna. Pro-occidentali, românii îi așteptau pe americani.
Aflat în exil din 1948, Regele Mihai transmitea inclusiv prin postul de radio Europa Liberă, mesaje de încredere și speranță. În plus, a înființat în Marea Britanie așa-numitul Comitet Național Român, pe care și l-ar fi dorit guvernul în exil al țării sale ocupate de sovietici.
În aceste condiții, în munți s-au adunat zeci, chiar sute de grupuri și grupuscule de rezistență armată.
Vorbim despre foști militari în Armata Regală - cum era grupul lui Toma Arnăuțoiu, pe latura sudică a Munților Făgăraș, de liberali sau țărăniști, de profesori sau medici fugiți din marile orașe, unde erau căutați ca să fie arestați, de membri ai Mișcării Legionare - unii de frunte, alții instruiți cvasi-militar în taberele pentru tineret din anii '30 și '40, sau de simpli țărani - precum grupul lui Gheorghe Hașu din nordul Făgărașului, ori de grupurile numeroase din munții Apuseni, care se opuneau colectivizării forțate.
Cine au fost Ion Gavrilă Ogoranu și Gogu Puiu
Ion Gavrilă Ogoranu (1923 – 2006) a fost un luptător anticomunist, lider al Grupului Carpatin Făgăraș timp de șapte ani. A fost condamnat la moarte de regimul comunist.
A fost capturat în 1976, dar a scăpat de executare după ce soția sa, Ana Ogoranu, i-a trimis o scrisoare președintelui american Richard Nixon - a fost primul președinte american care a făcut o vizită în România, la cererea lui Nicolae Ceaușescu.
Ion Gavrilă Ogoranu a făcut parte din Mișcarea Legionară, Frăția de Cruce „Negoiul”, și a fost un militant al acestei organizații. Frățiile de Cruce erau organizațiile de tineret ale Mișcării Legionare.
Gogu Puiu (1918 - 1948) a fost membru asumat al Mișcării Legionare, conform informațiilor publicate pe site-ul asociației.
Aromân de etnie, finalul războiului l-a prins în afara granițelor țării.
S-a întors în România în 1947 cu acte false, pentru a se alătura mișcării anticomuniste din Dobrogea.
A stat în închisorile comuniste un an, după care a reușit să evadeze și să se alăture luptătorilor din Munții Dobrogei. Aceștia se declarau toți legionari. Unul dintre ei, chiar decorat cu Crucea Albă - cea mai înaltă distincție legionară - de către liderul legionar Corneliu Zelea Codreanu.
Gogu Puiu a murit doi ani mai târziu în urma unei confruntări directe cu Securitatea – poliția politică din vremea dictaturii comuniste.
Soția sa a fost prinsă de Securitate în timp ce era însărcinată în patru luni. A născut, în beciurile comuniste, o fetiță, căreia i-a dat numele Zoe.
Ea este fondatoarea asociației „Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei”.
Sunt legionarii mai puțin anticomuniști? Cenzură sau lectură din toate unghiurile?
Europa Liberă a stat de vorbă cu doi specialiști în istoria comunismului pentru a înțelege cât de necesară este discuția despre formarea mișcărilor anticomuniste din România, dacă și cum ar trebui ele delimitate de mișcările de extremă dreapta.
Marcel Bartic este profesor de istorie. El predă la gimnaziu și s-a remarcat de-a lungul timpului pentru metodele folosite pentru predarea istoriei către elevi.
Este unul dintre cei care au participat la elaborarea programei privind Istoria Holocaustului.
Silviu Moldovan este directorul de cercetare al Consiliul Național al Arhivelor Securității.
Amândoi sunt de părere că manifestările controversate sau de natură a stârni confuzii nu au ce căuta în școli.
Dacă pedagogul Marcel Bartic este foarte clar în privința interzicerii, cercetătorul Silviu Moldovan este mult mai nuanțat.
„Cele două asociații au un pronunțat caracter extremist, au un mesaj extremist. Nu aveau ce căuta în școli. Aceste organizații nu au ce căuta în rândul copiilor”, explică Bartic.
„Nu cred că, în cazul doamnei [Zoe] Rădulescu se pune problema promovării legionarismului, din ce o cunosc”, menționează Silviu Moldovan.
Zoe Rădulescu conduce Asociația „Puiu Gogu și Haiducii Dobrogei”. Ea s-a născut în închisoare, în 1949. Mama ei, Olimpia, fusese capturată după ce tatăl ei, luptătorul Puiu Gogu, murise în urma schimbului de focuri cu Securitatea.
„Mama ei a fost condamnată pentru că nu și-a abandonat soțul, iar fiica lor s-a născut în închisoare. Iar în contextul ăsta, noi, în 2024, venim și interzicem. Acum, sigur că școlile nu trebuie să facă politică, sunt de același principiu. Dar termenul interzis nu este în niciun caz unul care sună bine”, precizează directorul de cercetare al Consiliul Național al Arhivelor Securității, Silviu Moldovan.
El recunoaște că există riscul de propagare al unor mesaje legionare „dar până la practică e cale lungă”.
Moldovan nu crede că s-ar fi întâmplat asta în cazul celor două organizații. În plus, istoricul atrage atenția că cenzura nu are niciodată efectul scontat de autorități.
„Și mai e ceva – cred că fructul oprit e mult mai tentat, eu nu sunt adeptul interdicțiilor, că îmi amintesc de acele vremuri (comuniste, n.r.). Or, ceea ce se întâmplă în acest caz este cenzură de-a dreptul”, punctează Moldovan.
Ce e de făcut? Istoricul spune că fiecare luptător anticomunist trebuie judecat individual „după faptele lui și după sufletul lui”. Aceasta ar fi singura rețetă posibilă.
La nivel legal, meritele celor care au luat parte la rezistența anticomunistă din munți sunt recunoscute nu numai de istorici, dar și de o lege specială care le este dedicată.
Profesorul Marcel Bartic spune că cerințele celor două asociații de a intra în școli vin pe fondul „unui reviriment al antisemitismului în România, în ultimii ani, al ideilor de extremă dreapta”.
Într-o astfel de perioadă sensibilă, clarificări acedemice care ar putea delimita anticomunismul de legionarism ar trebui făcute nu la nivelul elevilor, ci la nivelul profesorilor de istorie.
La discuția publică ar trebui să participe, din punctul de vedere al lui Marcel Bartic, specialiști din mediul academic și istorici, nu organizațiile care poartă numele unor persoane care pot fi extrem de ușor legate de legionarism.
Silviu Moldovan crede că e greșită folosirea etichetei de „legionar”, un termen specific Securității, în viziunea căreia „numai un fascist ar putea să fie împotriva celei mai perfecte dintre orânduiri”.
„Pe de altă parte, foarte mulți dintre ei de fapt nu erau legionari în sensul propriu, ci proveneau din Frățiile de Cruci, care reprezentau într-adevăr o pepinieră pentru Mișcarea Legionară”, mai spune Moldovan.
El recunoaște că au existat și membri ai Gărzii de Fier (partid legionar din perioada interbelică) care au făcut parte din rezistența din munți, dar spune că nu se poate reduce fenomenul anticomunist la legionarism.
„Pot să spun că erau și foști comuniști între ei, am găsit pe cineva care era activ la Frontul Plugarilor, organizație pro-comunistă, am găsit pe cineva care venise în țară cu diviziile recrutate de sovietici și măcar unul dintre ei a ajuns în rezistența din munți, ca urmare a instalării Guvernului [Petru] Groza”, mai spune Moldovan.
Marcel Bartic spune că organizațiile își desfășoară activitatea „inclusiv cu încălcarea legii, pentru că promovează cultul unor persoane acuzate de crimă, de război, de ideologii extremiste (Corneliu Zelea Codreanu, liderul Mișcării Legionare, n.r.). Acesta este un motiv în plus pentru care nu au ce căuta în școli.”
Printre manifestările despre care vorbește Bartic sunt taberele de supraviețuire în munți organizate de cele două organizații în ultimii ani, tabere care amintesc de cele de antrenament al Mișcării Legionare.
Pentru Moldovan, ele sunt doar copii ale celor cu cercetași, care au loc în țările vestice.
Conform ultimelor sondaje de la nivel european, partidele de extremă dreapta au crescut în preferințele electoratului din Europa.
Previziunile sunt ca, la următoarele alegeri europarlamentare, partidele extremiste să ocupe a doua poziție în legislativul european.
