El le-a propus statelor din Balcani să colaboreze cu ţara sa în producţia militară comună, relatează agenţia EFE.
„Peste 500 de companii din Ucraina lucrează în industria de apărare, dar nu este suficient. Avem probleme cu muniţiile”, a spus Zelenski în deschiderea unui summit cu statele din sud-estul Europei desfăşurat în Albania.
De aceea suntem interesaţi să colaborăm cu voi în producţia comună de arme şi muniţii. Dorim de asemenea să organizăm un summit separat dedicat producţiei de muniţii împreună cu ţările din Balcani", a explicat el.
Zelenski a mai spus că preşedintele Vladimir Putin „trebuie să piardă" războiul, pentru că „aceasta este baza securităţii în Europa".
La rândul său, premierul albanez, Edi Rama, a cărui ţară a furnizat Ucrainei arme şi muniţii de când a început războiul cu Rusia, a cerut mai mult ajutor militar şi financiar pentru Ucraina. „Nu putem permite ca Rusia să câştige şi Ucraina să piardă", a indicat şeful guvernului albanez.
„Putin a vrut să şteargă Ucraina de pe harta lumii în câteva zile, dar nu a reuşit (...) Supravieţuirea Ucrainei depinde de sprijinul militar şi financiar. Acesta nu trebuie amânat din raţiuni politice interne şi nici de birocraţie", a continuat premierul albanez.
La reuniune mai participă preşedinţii Macedoniei de Nord, Stevo Pendarovski, Muntenegrului, Jakov Milatovic, Serbiei, Aleksandar Vucic, preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, şi cea kosovară, Vjosa Osmani, premierii din Bosnia-Herzegovina, Bojana Kristo, şi Croaţia, Andrej Plenkovic, precum şi comisarul european pentru extindere, Oliver Varhely.
Summitul abordează implicaţiile războiului din Ucraina asupra regiunii balcanice şi ajutorul pe care această regiune îl poate oferi Kievului, inclusiv sprijinul militar.
Serbia, participantă la summit, nu s-a aliniat sancţiunilor occidentale împotriva Rusiei, dar preşedintele sârb, Aleksandar Vucic, s-a întâlnit de mai multe ori cu Zelenski în marja unor conferinţe internaţionale.
Ucraina se bazează foarte mult pe aprovizionarea cu arme și muniții de la aliații săi occidentali, în principal din Statele Unite, pentru a rezista atacurilor din ce în ce mai intense ale forțelor ruse, care au superioritate în forță de muncă și muniție.
Trupele ucrainene au fost forțate recent să se retragă din unele dintre pozițiile lor defensive din est, pentru că un pachet critic de ajutor militar al SUA în valoare de 61 de miliarde de dolari rămâne blocat în Camera Reprezentanților condusă de republicani.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.