Trezită de un mesaj RoAlert, transmis miercuri dimineață, la ora 2.20, familia Tănase din localitatea tulceană Plauru a ieșit din casă și s-a îndreptat spre malul Dunării, aflat la câteva zeci de metri distanță de locuința lor.
„Există posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian”, spunea anunțul, care mai recomanda și să se îndrepte spre beciuri sau adăposturi de protecția civilă.
Cum nu au beci și adăpostul amenajat de armată e la aproape un kilometru distanță de casa lor, au preferat să stea pe malul fluviului.
În scurt timp, în jurul orei 03:00, au văzut primele drone îndreptându-se spre portul ucrainean Ismail, aflat la aproximativ 300 de metri, în fața lor.
Atacul viza un ponton mobil de încărcare – descărcare a combustibilului.
„Acolo au fost date dronele. Pe mal (ucrainean, n.r.) au rămas cisterne după ce zilele trecute au descărcat niște vapoare cu combustibil. Au lovit acest ponton mobil și a explodat. De la noi (malul românesc, n.r.) se vedeau cel puțin patru cisterne, nu știu câte mai erau în zona care nu se vedea”, a spus Daniela Tănase pentru Europa Liberă, care a înregistrat cu telefonul mobil atacurile.
Conform acesteia, au fost cel puțin 20 de drone până în jurul orei 04:00, când atacul s-a încheiat.
„Zburau în roiuri de trei-patru, se mai opreau cinci-zece minute, iarăși trei-patru”, a adăugat martora.
Confirmări oficiale
Faptul că a fost vizat un depozit de carburant este confirmat și de conducerea comunei Ceatalchioi, în subordinea căreia intră și satul Plauru.
„Au lovit o garnitură de tren cu niște vagoane cu carburant. În apropiere erau și camioane, la încărcat de cereale”, a spus pentru Europa Liberă viceprimarul George Maladoi.
„Un elicopter militar survola dimineață zona, să vadă dacă sunt fragmente de drone căzute pe teritoriul țării noastre”, a adăugat viceprimarul Maladoi.
Conform acestuia, la Plauru este detașată o unitate a Armatei Române care face serviciu de permanență. Militarii erau prezenți în localitate la momentul incidentului.
Cât privește eventuale resturi de drone, ele nu au fost descoperite până la momentul publicării acestei știri.
„Am fost și noi la Plauru (reprezentanții comunei Ceatalchioi, n.r.), oamenii MApN sunt pe teren dar nu au găsit pănă acum niciun fragment de dronă”, a declarat la prânz viceprimarul Maladoi.
Conform conducerii Administrației Fluviale Dunărea de Jos (AFDJ), ce se ocupă de traficul pe fluviu, Căpitănia Tulcea a transmis că a fost atacat un depozit de combustibil la Ismail.
„Pe Dunăre se circulă normal, din punct de vedere al șenalului navigabil internațional și al părții române situația este neschimbată”, a declarat pentru Europa Liberă Angela Ivan, directorul AFDJ.
Armata în alertă
„Verificăm și posibilitatea ca fragmente din aceste drone să fi căzut pe teritoriul național”, a spus miercuri la prânz pentru Europa Liberă purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării Naționale, Constantin Spînu.
Printr-un comunicat de presă, MApN a transmis că în noaptea de 23 spre 24 iulie, forțele ruse au executat o nouă serie de atacuri cu drone asupra unor obiective din Ucraina, în proximitatea frontierei cu România din județul Tulcea.
„Ministerul Apărării Naționale a întărit măsurile de monitorizare și supraveghere a spațiului aerian național cu forțele și mijloacele aflate în Serviciul de Luptă Poliție Aeriană. La ora 2.19, două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române au decolat din Baza 86 Aeriană Borcea pentru monitorizarea situației aeriene. Cele două aeronave au revenit în bază în jurul orei 4.20”, a transmis MApN.
Ministerul Apărării Naționale a dispus măsuri pentru efectuarea de cercetări în teren, în apropierea localității Plauru, pentru căutarea unor eventuale obiecte căzute pe teritoriul național, căutări care vor continua și în cursul acestei zile.
Civili ucraineni, victime ale raidului cu drone
Despre atacurile de la granița cu România a vorbit și oficialii ucraineni.
„Noaptea, Rusia a atacat din nou districtul Ismail. Încălcând regulile războiului, Rusia a făcut în mod deliberat un atac masiv cu drone kamikaze Shahed, în urma căruia infrastructura portuară de pe teritoriul orașului Ismail a fost afectată”, a transmis Oleh Kiper, șeful Administrației Militare a Regiunii Odesa, pe Telegram.
Conform acestuia, a fost lovit și un bloc cu patru etaje. Trei locatari au fost spitalizați în urma acestui atac.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.