Antony Blinken a declarat că cel mai recent impuls pentru un acord a fost probabil cea mai bună și posibil ultima oportunitate, îndemnând ambele părți către un acord.
Discuțiile din Qatar s-au întrerupt săptămâna trecută fără un progres, dar negocierile sunt de așteptat să se reia săptămâna aceasta pe baza propunerii SUA de a reduce diferențele dintre Israel și Hamas.
Cu toate acestea, există puține semne de conciliere pe teren.
„Într-o întâlnire foarte constructivă cu prim-ministrul Netanyahu astăzi, el mi-a confirmat că Israelul acceptă propunerea de legătură – că o sprijină”, a declarat Blinken reporterilor la Tel Aviv, citat de Reuters.
„Acum este de sarcina Hamas să facă același lucru, iar apoi părțile, cu ajutorul mediatorilor – Statele Unite, Egipt și Qatar – trebuie să se unească și să finalizeze procesul de a ajunge la înțelegeri clare despre modul în care vor implementa angajamentele pe care le-au luat în baza acestui acord”.
În ciuda expresiilor de optimism ale SUA și a biroului lui Netanyahu care a descris întâlnirea ca pozitivă, atât Israelul, cât și Hamas au semnalat că orice înțelegere va fi dificilă.
Hamas l-a acuzat duminică pe Netanyahu că „a dejucat eforturile mediatorilor”, iar Turcia a spus că trimișii Hamas i-au spus că oficialii americani au „o imagine prea optimistă”.
Luni, Israelul a spus că războiul se poate încheia doar cu distrugerea Hamas ca forță militară și politică, în timp ce Hamas a spus că va accepta doar o încetare a focului permanentă și nu temporară.
Negocierile de la Cairo
O nouă rundă de discuții pentru încetarea focului în Gaza a avut loc la Doha, vineri, în Qatar.
La finalul discuțiilor, SUA, Egipt și Qatar au dat o declarație comună, publicată de ministerul de Externe qatarez, în care anunță realizarea, cu medierea celor trei țări, a unei propuneri care a fost prezentată ambelor părți și care este „în concordanță cu principiile stabilite de președintele Biden la 31 mai 2024 și cu Rezoluția nr. 2735 a Consiliului de Securitate.”
„Această propunere se bazează pe zonele de acord din ultima săptămână și compensează lacunele rămase într-un mod care permite implementarea rapidă a acordului”, spun autorii declarației.
Echipele de lucru vor continua munca tehnică în zilele următoare cu privire la detaliile implementării, inclusiv aranjamentele de implementare a prevederilor umanitare extinse ale acordului, precum și detalii legate de ostatici și deținuți.
Înalți oficiali din guvernele celor trei țări se vor reuni din nou la Cairo înainte la sfârșitul acestei săptămâni ca să încheie acordul în condițiile prezentate vineri.
Negocierile, care încearcă să pună capăt vărsării de sânge în Gaza și să-i elibereze pe cei 115 ostatici israelieni și străini, au fost puse la punct în timp ce Iranul părea pregătit să riposteze împotriva Israelului după asasinarea liderului Hamas Ismail Haniyeh, la Teheran, pe 31 iulie.
Având în vedere că navele de război, submarinele și avioanele de război americane sunt trimise în regiune pentru a apăra Israelul și a-i descuraja pe potențialii atacatori, Washingtonul speră că un acord de încetare a focului în Gaza poate dezamorsa riscul unui război regional.
Oficialii Hamas, care au acuzat Israelul de stagnarea negocierilor, nu s-au alăturat discuţiilor de joi, 15 august.
Israelul și Hamas s-au acuzat reciproc pentru eșecul negocierilor, dar niciuna dintre părți nu a exclus un acord.
În preajma discuțiilor de joi, Hamas a declarat mediatorilor că, dacă Israelul ar face o propunere „serioasă”, în conformitate cu propunerile anterioare ale Hamas, grupul ar continua să se angajeze în negocieri.
Un înalt oficial al Hamas, Sami Abu Zuhri, a declarat joi pentru Reuters că grupul s-a angajat în procesul de negociere și a cerut mediatorilor să asigure angajamentul Israelului față de o propunere pe care Hamas a acceptat-o la începutul lunii iulie, despre care a spus că va pune capăt războiului și va necesita retragerea completă a trupelor israeliene din Gaza.