Linkuri accesibilitate

China testează o rachetă intercontinentală în Pacific


Lansarea unei rachete în cadrul unui exercițiu militar chinez din 2022. Fotografie generică.
Lansarea unei rachete în cadrul unui exercițiu militar chinez din 2022. Fotografie generică.

China a anunțat că a testat miercuri o rachetă balistică intercontinentală, pe care a lansat-o deasupra Oceanului Pacific. Este primul său exercițiu de acest fel după o pauză de câteva decenii. Lansarea a stârnit îngrijorări în regiune.

Lansarea a fost anunțată miercuri, pe 25 septembrie, de armata chineză, care a precizat că racheta a căzut în zona de ocean preconizată.

Un analist a declarat pentru AFP că astfel de teste sunt foarte rare.

„Este extrem de neobișnuit și e probabil prima dată în decenii când vedem un test ca acesta”, a declarat Ankit Panda, Stanton Senior Fellow la Carnegie Endowment for International Peace.

„(Testul) vorbește probabil despre modernizarea nucleară în curs de desfășurare a Chinei, care se manifestă în noi cerințe pentru testare”, a adăugat el.

Ministerul chinez al Apărării a numit lansarea un „aranjament de rutină în planul nostru anual de instruire”.

„Este în conformitate cu dreptul internațional și practica internațională și nu este îndreptată împotriva niciunei țări sau ținte”, a transmis ministerul chinez.

Autoritățile din Japonia au transmis că nu au primit „nicio notificare din partea chineză în avans”. Un purtător de cuvânt al guvernului de la Tokio a afirmat că acumularea militară a Beijingului este o „îngrijorare serioasă”.

Noua Zeelandă a mai spus că lansarea rachetei, care a aterizat în Pacificul de Sud, a fost „o evoluție nedorită și îngrijorătoare”.

Un purtător de cuvânt al ministrului de externe din Wellington a promis că se va consulta în continuare cu aliații din Pacific pe măsură ce detaliile devin clare.

China - al treilea cel mai mare stoc de arme nucleare

Beijingul a testat pentru prima dată o rachetă intercontinentală în Pacificul de Sud în anii 1980.

Statele Unite și China au discutat în noiembrie despre controlul armelor nucleare, înainte de un summit între liderii Joe Biden și Xi Jinping.

Dar în iulie 2024, Beijingul a anunțat că a suspendat negocierile cu Statele Unite privind neproliferarea nucleară și controlul armelor ca răspuns la vânzările de arme americane către Taiwan.

Institutul Internațional de Cercetare a Păcii din Stockholm (SIPRI) a plasat China pe locul trei în lume în clasamentul celor mai mari stocuri de focoase nucleare, după Rusia și Statele Unite.

Estimările specialiștilor arată că Beijingul avea peste 500 de focoase nucleare funcționale în mai 2023 și este probabil că va avea peste 1.000 până în 2030.

Anul acesta, Beijingul a anunțat că își va crește bugetul de apărare - al doilea ca mărime din lume - cu 7,2%.

În octombrie 2023, Pentagonul avertiza că China își dezvoltă arsenalul mai repede decât au anticipat Statele Unite.

De la primul său test atomic din 1964, China s-a mulțumit să mențină un arsenal relativ modest și a susținut că nu va fi niciodată prima care va folosi arme nucleare într-un conflict.

În ultimii ani, sub președintele Xi Jinping, Beijingul a început o campanie masivă de modernizare militară care include modernizarea armelor sale nucleare nu numai pentru a descuraja inamicii, ci și pentru a putea contraataca.

Testul militar vine pe fondul unor tensiuni în creștere în zona Pacificului de Sud. Acolo, Beijingul revendică insula Taiwan, pe care o consideră parte a teritoriului național.

În același timp, Statele Unite și alte țări occidentale susțin independența Taiwanului și au semnat documente prin care se angajează să îl susțină în cazul în care este atacat militar.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    Adrian Ardelean

    S-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2023. A intrat în presă în 2002 și s-a format că jurnalist la BBC World Service Romania. A lucrat mai apoi atât pentru posturi de radio și televiziune naționale ca Europa FM, Digi24, cât și pentru posturi de radio și televiziune regionale ca Transilvania LIVE, Radio Romania Cluj sau EBS Radio Cluj. Experiența lui include producerea și prezentarea de emisiuni live, jurnale de știri, dar și realizarea de analize, reportaje și documentare pe subiecte ce țin de actualitatea în economie, administrație și societate.

XS
SM
MD
LG