Linkuri accesibilitate

60.000 de lei amendă pentru Spitalul Judeţean Neamţ. Zeci de nereguli


Inspectorii DSP au găsit zeci de nereguli în timpul a doua controale succesive realizate la Spitalul Județean din Piatra Neamț.
Inspectorii DSP au găsit zeci de nereguli în timpul a doua controale succesive realizate la Spitalul Județean din Piatra Neamț.

Inspectorii Direcției de Sănătate Publică au constatat în urma a două controlale succesive la Spitalul Județean Neamț nereguli importante, legate inclusiv de igienă și siguranță. MS transmite CJ Neamţ că trebuie să ia măsuri pentru a îmbunătăţi administrarea spitalului, transmite news.ro

Potrivit Ministerului Sănătății (MS), în acest an, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ au fost făcut două controale.

Primul control a fost făcut la Spitalul Județean din Piatra Neamț, în perioada 1 februarie - 31 martie, când s-au a descoperit zeci de nereguli, transmite MS.
„În cadrul controlului au fost identificate 26 de neconformităţi, cum ar fi necesitatea lucrărilor de reabilitare, consolidarea unor spaţii care prezintă risc seismic, igienizarea spaţiilor, înlocuirea mobilierului şi a tâmplăriei deterioarate. Totodată, în unele săli de operaţii nu funcţionau toate lavoarele cu apă sterilă”, precizează un comunicat al Ministerului Sănătății.
Ca urmare, inspectorii MS au dispus conducerii spitalului să remedieze neregulile constatate. De asemenea, precizează MS, la primul control au fost aplicate sancţiuni contravenţionale și o amendă în valoare de 30.000 de lei.
Ulterior, în perioada 1 august - 12 septembrie, s-a făcut un al doilea control.
„Au fost verificate măsurile dispuse la controlul anterior şi s-a constatat că au fost remediate parţial”, a mai transmis Ministerul Sănătății.
Cu ocazia acestui al doilea control spitalul a fost amendat cu 60.000 de lei. Printre problemele găsite se află lipsa igienizării periodice, lipsa lucrărilor de recondiţionare şi reparare a clădirilor unităţilor sanitare, neasigurarea spaţiilor şi condiţiilor pentru depozitarea produselor și materialelor medicale și lipsa dotărilor minime obligatorii în secţiile şi departamentele unităţii sanitare.
„Menţionăm că spitalul este în subordinea Consiliului Judeţean Neamţ, care trebuie să ia măsuri pentru îmbunătăţirea managementului Spitalului Judeţean Neamţ”, precizează Ministerul Sănătăţii.

Nereguli descoperite la Spitalul Județean Piatra Neamț

1. Obiectivele planificate în Programul de conformare nu sunt realizate în termenele stabilite şi au fost, din nou, reprogramate.

2. Lucrările de reabilitare la Ambulatoriul Integrat - tronsonul C şi Pavilionul Oncologie sunt sistate.

3. În Pavilionul Medicină Internă, cu risc seismic ridicat (RSII), funcţionează 4 secţii, 6 compartimente, Ambulatoriul integrat al Secţiei de Oncologie, sectorul internări zi al Secţiei Oncologie, Dispensarul TBC, birou de internări, magazie efecte pacienţi, birou administrativ. Spaţiile sunt supraaglomerate, nu pot fi respectate normele de amplasare a paturilor şi suprafaţa alocată fiecărui pat, nu este asigurat un microclimat corespunzător, nu se respectă normele legale privind numărul grupurilor sanitare şi dotarea saloanelor, nu se asigură spaţii conforme pentru vestiare personal, depozitare lenjerie curată, materiale sanitare, biocide, spaţii de igienizare şi păstrare a ustensilelor de curăţenie, altele decât în grupurile sanitare.

4. Secţia de Oncologie funcţionează fără aviz sanitar. Secţia a fost relocată în Pavilionul Medicină internă, cu structura de spitalizare de zi şi consultaţii ambulatoriu la parterul clădirii şi cu spitalizarea continuă la etajul 4 al Pavilionului.

5. Întreaga Secţie Medicină Internă necesită în regim de urgenţă lucrări de reparaţii, igienizare, înlocuire tâmplărie interioară şi mobilier uzat, reparare pavimente.

6. Holurile Pavilionului Chirurgie sunt degradate, cu infiltraţii în pereţi şi plafoane.

7. Spaţiile Secţiei Chirurgie generală au nevoie de lucrări de reparaţie, curăţenie, igienizare, înlocuire mobilier deteriorat.

8. În unele secţii (ortopedie, urologie, etc) saloanele necesită operaţiuni de igienizare şi dotare cu mobilier corespunzător, dotare cu prize şi surse de oxigen.

9. În unele săli de operaţii nu funcţionează toate lavoarele cu apă sterilă, iar unele săli nu sunt funcţionale datorită dotării insuficiente. Nu toate sălile de operaţie sunt dotate cu sistem de ventilaţie şi tratare a aerului.

10. Secţia Boli infecţioase necesită lucrări de renovare şi igienizare.

11. Secţia Pediatrie funcţionează în condiţii necorespunzătoare, lucrările de reabilitare la cele 2 pavilioane ale secţiei Pediatrie fiind sistate.

12. Spaţiul UTS este subdimensionat, suprafaţa totală este insuficientă volumului activităţii de transfuzie sanguină din spital, dotările fiind insuficiente.

13. Nu sunt respectate prevederile legale privind existenţa spaţiilor necesare funcţionării staţiei de hemodializă.

14. Spălătoria centrală a spitalului funcţionează într-un spaţiu subdimensionat, care nu corespunde normelor legale.

15. În majoritatea secţiilor amplasarea paturilor este neconformă şi numărul de grupuri sanitare este insuficient.

16. Nu sunt asigurate spaţiile necesare pentru structura de spitalizare de zi.

17. Unele spaţii sunt aglomerate cu obiecte de mobilier propus spre casare.

18. În întreaga unitate nu este rezolvată adecvat problema vestiarelor pentru personal, acestea fiind amplasate în locuri necorespunzătoare şi în spaţii neigienizate, nedotate corespunzător, insuficiente, cu mobilier vechi şi degradat.

19. Nu este asigurată rezerva de apă curentă a spitalului pentru 1-3 zile.

20. Nu sunt puse în funcţiune cele mai multe dintre ploscarele aflate la nivelul secţiilor.

21. Cărucioarele rulante şi a tărgile de transport pacienţi utilizate în unele secţii sunt uzate.

22. La nivelul spitalului nu sunt asigurate cantităţi suficiente de lavete pentru suprafeţe şi rezerve mop.

DSP precizează că aceste deficienţe au fost constatate şi la controlul anterior.

  • 16x9 Image

    Adrian Ardelean

    S-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2023. A intrat în presă în 2002 și s-a format că jurnalist la BBC World Service Romania. A lucrat mai apoi atât pentru posturi de radio și televiziune naționale ca Europa FM, Digi24, cât și pentru posturi de radio și televiziune regionale ca Transilvania LIVE, Radio Romania Cluj sau EBS Radio Cluj. Experiența lui include producerea și prezentarea de emisiuni live, jurnale de știri, dar și realizarea de analize, reportaje și documentare pe subiecte ce țin de actualitatea în economie, administrație și societate.

XS
SM
MD
LG