„Am decis să o demit astăzi pe doamna Ecaterina Andronescu din funcția de Ministru al Educației pentru declarațiile profund greșite făcute recent în cadrul unei emisiuni televizate. Sunt afirmații care arată lipsă de înțelegere – punctual, a cazului de la Caracal și, în general, a modului în care trebuie să ne protejăm copiii de răpiri, agresiuni, abuz și trafic de persoane - din partea doamnei Andronescu. Este o atitudine lipsită de responsabilitate, care nu reflectă poziția Guvernului și care nu îmi doresc să devină asimilată cu Executivul pe care îl conduc”, a scris Viorica Dăncilă pe contul de Facebook.
UPDATE: Ecaterina Andronescu susține că a aflat de la televizor că a fost demisă, ea fiind într-o ședință la minister.
„Intenţia mea era de a spune că dacă părinţii nu le spun, noi la şcoală avem obligaţia de a-i ajuta pe copii să înţeleagă să se ferească de răufăcători”, a spus Andronescu, la Digi24.
„Nu asta era intenţia mea de a o acuza pe Alexandra sau pe părinţii ei. Nu m-am gândit aşa, nu am gândit aşa, nu sunt genul acesta de om”.
Dăncilă mai anunță că îl numește ministru interimar al Educației pe Daniel Breaz, care este și ministrul Culturii.
„Orice astfel de derapaj din partea membrilor Guvernului va fi, de acum înainte, sancționat în același mod. La fel cum voi denunța public orice acțiune sau declarație din partea oponenților politici, dacă vor încerca să profite electoral pe seama durerii pricinuite de ceea ce s-a întâmplat în Caracal”, a mai anunțat Dăncilă.
Ecaterina Andronescu a declarat, joi seară, la o emisiune tv, că ea a„învăţat de acasă să nu se urce cu străini în maşină”, referindu-se la cazul Alexandrei Măceșanu, adolescenta de 15 ani răpită şi sechestrată la Caracal, de Gheorghe Dincă.
„De exemplu, Alexandra - m-am interesat la Inspectoratul Școlar - mergea la școală, avea abonament. Ce a determinat-o să se ducă la mașină de ocazie? Cred că va trebui, la începutul anului școlar, să introducem în toate școlile un sistem de protecție a copiilor și de a îi învăța să se protejeze singuri, să se ferească, pentru că eu am învățat și de-acasă... Cred că toate aceste lucruri trebuie să le repetăm și la scoală”, a mai spus joi seara Ecaterina Andronescu.
Facebook Forum