Linkuri accesibilitate

One-to-One | Antropologul Radu Umbreș: Teambuilding e un film necesar. Nu pretinde că face artă, e o comedie de masă


Radu Umbreş este licenţiat în sociologie, Universitatea Bucureşti. Are master în sociologie, Universitatea Oxford, este doctor în antropologie socială, University College London. A fost cercetător post-doctoral la Institutul Jean Nicod, Ecole Normale Superieure din Paris.

Radu Umbreș, lector în antropologie la SNSPA, spune că filmul Teambuilding, care a atras nenumărate reacții pe social media, este un film necesar și asta se vede din cât de mulți oameni se uită la el. De ce disputa în jurul filmului? Din lipsa conflictelor politice din România.

„E un film de masă. E o comedie simplă pe care oamenii o pot înțelege. Nu are foarte multe înțelesuri ascunse, nu pretinde că face artă și nici nu o face”, susține antropologul în interviul pentru Europa Liberă.

De ce atâtea opinii pe social media în legătură cu Teambuilding? Radu Umbreș spune că o explicație ar fi că „avem la putere o mare coaliție, un fel de bloc care are monopolul puterii politice în România, și avem o opoziție foarte slabă și nu avem mari conflicte politice. Practic, viața cred că este foarte liniștită la noi”.

Aspect care, susține acesta, atrage o parte bună și una rea. E bine că există unitate la guvernare, e rău pentru că orice monopol la un moment dat devine leneș: „De asta este foarte important să ai o opoziție solidă, tocmai ca puterea să stea cu o anumită frică, frică de alegeri, că vor fi înlocuiți sau că oamenii vor protesta. Este prea multă liniște socială”.

Ce face Teambuilding? Aduce umor și vine în întâmpinarea multor frustrări pe care oamenii din corporații, și nu numai ei, le au, spune Umbreș.

Principalele declarații, pe scurt:

  • Despre scopul filmului: „Își face treaba foarte bine, pentru că se adresează unui anumit public și unui anumit subiect. Lumea ‘corporate’, a corporațiilor, e din ce în ce mai importantă în România. Din ce în ce mai mulți oameni lucrează în zona corporațiilor, a joburilor ‘white collar’, a gulerelor albe. Reflectă felul în care sunt foarte mulți dintre concetățenii noștri, fie că ne place sau nu”;
  • Despre cei care critică filmul: „Sunt oameni care vizează o formă de elitism de modă veche, proabil au peste 40, 45 de ani, pentru care valorile sociale țin de un anumit mod de a vorbi, de absența unui limbaj vulgar. Folosesc termenul de ‘civilizat’ sau ‘civilizație’. Probabil că se uită către vest, căutând modele de emulat și acest perpetuu discurs că tineretul s-a stricat, pe care îl găsim din Grecia antică”;
  • Despre imaginea femeii în film: „Ca să vorbesc ca în cartier, filmul e o băiețeală, e făcut de băieți pentru băieți. Și, evident, personajele principale sunt masculine, iar cele feminine sunt unidimensionale și stereotipizate. Reflectă și o imagine pe care bărbații o au asupra femeilor, dar nu cred că reflectă în mod neapărat și realitatea, dar în continuare, e mai dezavantajos să fii femeie decât să fii bărbat în România”;
  • Despre limbajul corporatist: „Filmul satirizează într-un mod simpatic limbajul de lemn din corporații. Faimosul ‘kind reminder’ deja a intrat în folclorul popular. Deseori este artificial, pare destul de ipocrit. E și o mică critică socială în film, la adresa ierarhiilor interne, la adresa unor forme de nedreptate care se întâmplă în corporații”;
  • Despre un teambuilding cu cetățeni români și politicieni: „Oamenii de rând și-ar dori să ajungă la un tembuilding cu politicienii, să le zică, așa, la un pahar de palincă ce părere au despre ei. Nu știu dacă ar vrea clasa politică. Această formă de teambuilding există, se numește să fii membru de partid sau să fii implicat în alegeri, să votezi. Dar, prezența noastră la vot este una foarte scăzută”.
Interviu RADU UMBREȘ - despre Teambuilding
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:13:40 0:00

Europa Liberă: Domnule Umbreș, un an 2023 care începe cu o dezbatere aprigă pe social media, în principal pe Facebook, nenumărate polemici, nenumărate reacții pe social media despre Teambuilding, filmul românesc care are încasări de peste 4,6 milioane de dolari. Pozițiile arată în felul următor: ba e un film foarte prost, vulgar, cu nenumărate înjurături, ba e un film bun, chiar foarte bun, la care oamenii au râs de n-au mai putut. Ce anume a putut crea această dezbatere?

Radu Umbreș: Mai întâi, aș remarca că e un început de bun an, dacă asta este problema care ne frământă cel mai mult, dacă o comedie ușoară este un film bun sau dacă trebuie criticată.

Dacă nu avem altă problemă mai importantă înseamnă că o ducem bine sau cel puțin am început anul bine.

Acum, era evident un film care urma să provoace destul de multe controverse, pentru că e un film special din mai multe puncte de vedere.

În primul rând, nu este un film făcut de profesioniști din domeniul clasic al cinematografiei, e făcut de oameni care vin dintr-o altă zonă de entertainment, care lucrează în zona aceasta a social media, a internetului, a clipurilor pe YouTube sau pe alte rețele și, practic, și-au translatat competențele de acolo în film, și asta se vede.

Fără să fiu un critic de film, pot să văd că nu arată ca un film clasic. Are destul de mari probleme de scenariu, deși arată foarte bine și, cu siguranță, își face treaba foarte bine, pentru că se adresează unui anumit public și unui anumit subiect, iar subiectul este celălalt motiv pentru care se produce multă discuție în jurul lui.

Se uită la un fenomen sau la un domeniu social din ce în ce mai important în România, și anume lumea 'corporate', lumea corporațiilor. Și cred că, fără să fie în mod neapărat primul film care abordează zona asta, este primul care o face în maniera asta, a unui film satiric, a unei comedii groase, a unei caricaturi grosiere.

E o schimbare socială masivă, din ce în ce mai mulți oameni lucrează în zona corporațiilor sau, mai bine zis, în zona joburilor ‘white collar’, a gulerelor albe.

Ceea ce, înainte, reprezenta poate forma unei pături mijlocii superioare, zona asta de clasă de mijloc se extinde și din ce în ce mai mulți oameni lucrează în firme, în corporații, în zona serviciilor.

Deci, deja există un public foarte, foarte larg. Mai mult decât atât, există și reprezentarea socială a corporatistului. Corporatistul acesta deja începe să cuprindă oameni cu diverse origini sociale.

Nu mai e vorba doar de oamenii cu educație foarte înaltă. Sunt oameni care au o mobilitate socială ascendentă. Poate că părinții lor veneau din zona clasei muncitoare sau a clasei mijlocii, de jos.

Copiii acestora, chiar dacă sunt crescuți în cartier, poate au și o cultură, să spun așa, mai urbană, acum au ajuns în aceste poziții, în aceste joburi, în corporații.

Europa Liberă: Ați spune că e un film bun sau că e un film prost?

Radu Umbreș: Știți cum se spune, gusturile nu se discută. Acum, părerea mea personală, nu pot să spun că mi-a plăcut filmul per ansamblu, mi-au plăcut anumite bucăți, altele mi s-au părut destul de… cum spun tinerii astăzi, ‘cringe’, nu mi s-au părut foarte bine făcute.

Cred că este un film necesar și asta se vede din cât de mulți oameni se uită la el, din încasări.

E un film de masă. E o comedie simplă pe care oamenii o pot înțelege. Nu are foarte multe înțelesuri ascunse, nu pretinde că face artă și nici nu o face.

Filmul e destul de realist. Nu cred că îi face pe oameni să fie într-un anumit mod, ci reflectă felul în care sunt foarte mulți dintre concetățenii noștri.

Nu mi se adresează neapărat mie, să zicem, oamenilor care se uită la filme din acestea mai de cinematecă, să spun așa, însă e tipul acela de film care, în general, a lipsit din cinematografia românească de după ‘89.

La noi, foarte mulți au pus accentul pe filmele care merg în festivaluri, care iau premii și au fost o grămadă, noul val românesc, și așa mai departe. Ei bine, acesta este micul val românesc, filme pentru public, pentru oameni care, pur și simplu, vor să meargă o oră jumate, două ore la mall sau să se uite la Netflix și să se distreze, să râdă un pic și după aceea să facă puțină caterincă pe baza lui cu ceilalți.

Cred că, de fapt, aceasta este chestia interesantă. E tipul de film despre care urmează să se vorbească, practic, pentru că lansează acolo niște teme și apoi oamenii fie se vor regăsi în ele, fie vor găsi un subiect de critică în mod comun, fie vor găsi ceva în neregulă cu filmul, să-l critice.

Europa Liberă: Cum vedeți reacția celor care spun direct că filmul e foarte prost, plin de înjurături, vulgar, că, iată, societatea s-a degradat, filmul se adresează unui public 16+ și, de fapt, ne strică și mai mult tinerii, copiii?

Radu Umbreș: Sunt reacții pe care le-am regăsit întotdeauna în societate. Există un anumit grup de oameni, aș spune, care vizează o formă de elitism de modă veche, care proabil că și aparțin unei categorii demografice peste 40, 45 de ani, pentru care, într-adevăr, valorile sociale țin de un anumit mod de a vorbi, de absența unui limbaj vulgar.

Sunt cei care folosesc probabil termenul de ‘civilizat’ sau ‘civilizație’. Sunt oameni care probabil că se uită către vest, căutând modele de emulat și acest perpetuu discurs că tineretul s-a stricat, pe care îl găsim din Grecia antică și până acum, în diverse forme. Nu este nimic nou.

Filmul e destul de realist la nivelul limbajului sau la nivelul interacțiunilor. Nu cred că îi face pe oameni să fie într-un anumit mod, ci reflectă felul în care sunt foarte mulți dintre concetățenii noștri. Că ne place sau nu ne place, asta e altă discuție.

Europa Liberă: Dincolo de a fi foarte bun sau foarte slab, în film regăsim teme serioase și care dor. E un film despre depresie, despre anxietatea la locul de muncă, anxietatea în viața de familie, despre nemulțumirile dintr-o corporație și faptul că nu îți mai găsești locul acolo, fie muncești prea mult, fie te faci că muncești pentru că ai niște rate de plătit, despre lipsa motivației și a plăcerii în munca pe care o faci. Aceste teme îi pot reprezenta pe cei mai mulți români?

Radu Umbreș: Nu o majoritate a românilor, dar cu siguranță o categorie din ce în ce mai mare. Ne uităm statistic, această categorie a lucrătorilor în corporații, în firme mari, ‘white collar’, cum spuneam mai devreme, cu siguranță crește.

Trebuie să înțelegem ceva, faptul că există din ce în ce mai mulți oameni, care poate lucrează la corporații care au tipul acesta de probleme la locul de muncă sau relația între viața personală și viața profesională, e de fapt un semn al unui fenomen bun, al faptului că economia României se dezvoltă, că ne mutăm într-adevăr de la o economie axată pe producția industrială și agricultură, extragerea resursei, așa mai departe, spre o industrie a serviciilor, a muncii intelectuale, este un lucru absolut bun.

Și cred că undeva și Sorin Ioniță (expert în reforma administrației publice - n.r.) remarca acest lucru, dacă ne uităm în trecut, tot timpul au existat opere de artă care au venit în întâmpinarea acestor schimbări sociale, fie că este vorba de începuturile modernizării României prin secolul XIX, chiar și în perioada comunistă aveam filme care discutau despre urbanizare, de exemplu.

Filmul satirizează într-un mod destul de simpatic limbajul de lemn care există în corporații, faimosul ‘kind reminder’, care deseori este artificial, pare destul de ipocrit.

Mi-amintesc de ‘Tanța și Costel’, acea serie de scheciuri, care exact despre asta discuta, despre oameni cu origini rurale care se mutau la oraș, care încă aveau un fel de mentalitate țărănească, deși trăiau într-o zonă urbană cu alte așteptări.

Tot timpul, apar asemenea opere care satirizează transformările sociale. Este un lucru bun că apar aceste lucrări, filme, pentru că se schimbă societatea, de obicei, într-o direcție bună.

Acum, evident, orice schimbare bună aduce cu sine alte probleme, pentru că, sigur, munca la corporație este poate mai ușoară din punct de vedere fizic, probabil că aduce și ceva mai mulți bani decât alte joburi, însă, dacă vrei să câștigi și mai bine, munca la corporație poate să fie uneori foarte obositoare, dacă nu neapărat la nivel fizic, la nivel mental sunt foarte multe relații sociale acolo care sunt problematice.

Europa Liberă: E și un limbaj aparte al lumii din corporații în film.

Radu Umreș: Filmul satirizează într-un mod destul de simpatic limbajul acela de lemn care există în corporații, faimosul ‘kind reminder’, care deja a intrat în folclorul popular și care deseori este artificial, pare destul de ipocrit și e normal să fie așa, pentru că interacțiunile într-o corporație trebuie să fie, într-un fel, gestionate de un anumit mod de a vorbi, de ‘political correctness’ și așa mai departe.

Așa că oamenii, confruntându-se cu aceste constrângeri, le remarcă și probabil că abia așteptau să vadă un film care să vorbească, să vină în întâmpinarea tuturor frustrărilor lor.

Dacă stăm să ne gândim, umorul este și un ‘coping mecanism’, un mecanism de gestionare a situației. Când întâmpini ceva neplăcut, e bine, te ajută uneori să dai drumul un pic la presiune, să ventilezi, să râzi de ceilalți, să râzi și de tine.

E și o mică critică socială acolo, la adresa ierarhiilor interne, la adresa unor forme de nedreptate care se întâmplă în corporații.

Nu își propune filmul chiar așa, o critică foarte, foarte adâncă, dar atinge acolo câteva butoane interesante și probabil vor mai exista și alte filme asemănătoare în anii următori și care vor fi probabil în zona asta a filmelor de autor și care vor adânci discuția asta.

Filmul e un pic o șaorma cu de toate, se plimbă prin toate problemele, e vorba și de anxietate, și de probleme de familie, dar ele sunt doar așa, atinse și lăsate.

Ca să fac o comparație, în 1994, am avut ‘A doua cădere a Constantinopolului’, care era fix așa, un film hiper comercial, cu vedetele zilei, un succes extraordinar, cu toată această problemă a plecatului din străinătate, în special a femeilor din România.

Iar în 1995, am avut ‘Asfalt Tango’, care era tot o comedie, dar de altă factură, cu alte pretenții regizorale și alte pretenții actoricești, făcut de Nae Caranfil.

Filmul de masă uneori deschide drumul și alte opere îl dezvoltă mai departe.

Interviu RADU UMBREȘ - despre teme filmului la care nu suntem atenți în viața de zi cu zi
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:34 0:00

Europa Liberă: Sunt teme care poate nu sunt dezbătute suficient în presa mainstream? De exemplu, statul în exces pe telefon sau lipsa ancorării în prezent, pentru că oamenii nu prea sunt atenți la ce le transmit cu adevărat cei din jurul lor, dependența de alcool, dependența de pornografie, a crede în conspirații, a crede în bârfe, în ce auzi pe stradă.

Radu Umbreș: Poate că subiectele acestea sunt atinse în presă sau într-o anumită parte a presei, dar, hai să fim sinceri, cât de mulți oameni mai citesc ziare sau se mai informează din sursele unde sunt dezbaterile acestea?

Poate tocmai asta e valoros la film, că, sub scopul de divertisment, confruntă oamenii cu anumite situații, cu anumite întrebări la care ei nu ar ajunge, pentru că de obicei nu sunt neapărat conștienți sau nu știu că există o discuție publică despre ele.

Ca orice om obosit, care se întoarce de la muncă, are nevoie de jumătate de oră sau o oră de detensionare, nu să reflecteze și mai mult la orice probleme ale societății am avea.

Într-un fel, poate de asta filmul este bun, pentru că pe ușa asta a amuzamentului pot să mai circule și niște probleme.

Sigur, există o grămadă de fenomene sociale care sunt reflectate acolo. Ce înseamnă, de exemplu, partea de burnout, pentru că unii oameni sunt dedicați atât de mult carierei încât își consumă foarte mult resursele mentale și uneori ajung să aibă chiar niște probleme psihologice, tensiunea între viața profesională și alte alegeri personale privind întemeierea unei familii sau viața de familie, relațiile romantice la muncă sau în afara ei.

Din punctul de vedere al consumului extraordinar de ridicat de internet, stat pe telefon, s-ar putea ca filmul să nu fi fost atât de realist, pentru că, dacă filma cu adevărat oamenii în corporații și la teambuilding-uri, cred că s-ar putea ca 70% din film să vedem oameni care stau pe telefon.

N-ar prea mai fi fost un film, adică se stă mult mai mult pe telefon, pe social media, pornografie sau pe alte forme de escapism, decât vedem în film.

Europa Liberă: Auzim aceste replici în film: ‘tu, ca român, nu dormi mai bine noaptea, când știi că nu se poate?’ sau ‘ai nevoie de alcool în țara asta ca să trăiești în ea’ sau ‘nu e important să câștigăm, important e să piardă și ceilalți, asta am învățat noi în viață, ca români’. Ne identificăm cu ele, noi, ca societate?

Radu Umbreș: Da. Românii care fac mișto de români, asta e clar, e un sport național. Suntem printre popoarele sau națiunile care se urăsc cel mai mult, cel puțin din ce am observat.

Avem această reprezentare foarte negativă despre noi. Dintre toate societățile care se uită la români, cred că noi avem cea mai proastă părere despre noi.

Alții au păreri mai bune despre noi, în mod fascinant ceea ce, pe de o parte, e sănătos, într-un fel, să râzi de tine, să fii ironic, însă deseori, la noi, devine și o formă de autosabotaj sau de legitimare a inacțiunii, a faptului că nu se poate, dacă nu se poate, nu mai trebuie să mă zbat, nu trebuie să fac nimic, acest defetism, așa, ușor mioritic, să spunem.

Noi suntem într-adevăr un popor cu foarte mult umor, însă cea mai mare parte a lui cred că se dedică autosarcasmului, ceea ce uneori ne și face să nu prea avem încredere în capacitatea noastră de a schimba ceva, o resemnare pe care o petrecem râzând de noi.

Interviu RADU UMBREȘ - despre statutul femeii în film
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:06:00 0:00

Europa Liberă: Femeia în film este superficială, artificială, slabă, nu prea are un cuvânt de spus, contează mai mult aspectul ei fizic, poate nimic mai mult. Bărbații sunt șefii la job. Firește, putem extinde discuția și ne uităm la femeia în România, la violența fizică și psihică. Centrul FILIA spune că una din patru românce a fost agresată fizic sau sexual de actualul sau fostul partener. Ne uităm la dreptul la avort în România și cât de greu o femeie poate alege dacă ține sau nu o sarcină. Este femeia din România cea pe care o vedem în Teambuilding?

Radu Umbreș: Ca să vorbesc ca în cartier, filmul e o băiețeală, e făcut de băieți pentru băieți. Și, evident, personajele principale sunt masculine, iar cele feminine sunt unidimensionale și stereotipizate în zona asta de aspect fizic sau, dacă nu aspect fizic, atunci anumite trăsături, de obicei negative.

Din păcate, asta reflectă probabil și o imagine pe care bărbații din România o au asupra femeilor, dar nu cred că reflectă în mod neapărat și realitatea.

Putem să acceptăm în același timp două lucruri care par contradictorii. În continuare, în legătură cu viața femeilor în România este, din anumite puncte de vedere, mai dezavantajos să fii femeie decât să fii bărbat.

Cazurile de violență domestică au în special ca victime femei. Femeile trăiesc cu diverse forme de pericol, de agresiune sexuală, diverse forme de discriminare la locul de muncă, uneori le e frică în societate, să nu fie acostate, să nu fie stereotipiziate în zona aceasta de obiect sexual sau conform aspectului fizic.

Însă, pe de altă parte, putem să ne uităm și la faptul că femeile din România, în comparație cu ce vedem în trecut, încep să aibă o viață din ce în ce mai bună din punctul de vedere al educației. Avem mult mai multe femei la facultate în comparație cu numărul băieților.

Avem nevoie de o societate în care femeile să trăiască în siguranță și cu aceeași echitate de care beneficiază și bărbații.

Încep să ocupe din ce în ce mai multe poziții importante în corporații, de conducere, de management, chiar dacă bărbații domină în continuare. Dar, dacă ne-am uita pe cifre, vom vedea că încep să fie din ce în ce mai multe femei.

Și nu doar din cauză că există acest discurs la nivel global despre rolul femeilor, ci pentru că deseori devin foarte bine calificate și mai calificate decât bărbații pentru acele joburi. Discuția despre feminism sau despre drepturile femeilor nu e o discuție care e doar în România, la noi a venit în special din țările mai dezvoltate, din Vest, ca să spunem așa, și vedem foarte multe schimbări.

Măcar la nivelul discursului, nu mai sunt acceptate anumite cuvinte sau anumite caracterizări, se pun pe masă aceste probleme privind salariile inegale, că ar trebui să existe o echitate a plăților, a drepturilor femeilor.

Din păcate, într-adevăr, o importantă componentă este cea a ideologiilor tradiționaliste, conservatoare, uneori asociate cu un fel de fundamentalism religios, care văd femeia ca fiind subordonată bărbatului sau că există mult mai multe constrângeri la adresa lor în ceea ce privește sexualitatea sau modul de a se afișa, modul de a interacționa.

Din păcate, această problemă a avortului nu credeam vreodată că ne vom mai întoarce la ea. Într-un fel, pare a fi importată din Statele Unite, ca o discuție, zic eu, fără fond, pentru că avem istoria pe care o avem, știm ce groaznice efecte au existat, acel decret de interzicere a avorturilor din perioada comunistă.

Și iată că din nou avem anumiți actori în societate din zona politică, conservatoare, din zona religioasă, care fac presiuni și parcă își doresc să apară și la noi acest război cultural care este în Statele Unite.

Dacă ne-am uita un pic ce efecte negative are asupra societății civile această punere în discuție a dreptului la avort, cred că am putea să ne liniștim și să ne bucurăm că avem acum o societate cât de cât liberală și să încercăm să facem una în care femeile să trăiască în siguranță și cu aceeași echitate socială de care beneficiază și bărbații.

Europa Liberă: Dan Jurcan, IRES, atrăgea atenția pentru Europa Liberă că populația României, de la 22,3 milioane, cât era în ‘89, a scăzut în mod constant cu un milion la fiecare 10 ani. Pierdem cam 100 și ceva de mii de oameni în fiecare an. Cum găsește România anul 2023?

Radu Umbreș: Cred că această problemă a scăderii demografice este una dintre cele mai mari, aș putea spune că e chiar cea mai mare problemă, în special datorită faptului este una invizibilă, nu o resimțim acum, e tipul de problemă ale cărei efecte se simt în decenii, dar de rezolvat trebuie să o rezolvăm acum.

Pentru că nu este tipul de problemă care să strige ca să atragă atenția oamenilor, oamenii politici nu sunt neapărat înclinați să răspundă la ea. Chiar este nevoie de un consens la nivel național, este una dintre cele mai mari probleme cu care ne vom confrunta și este o problemă pe care o vom lăsa moștenire și copiilor noștri.

Declinul demografic este foarte ridicat în România, nu există semne că se redresează și în curând vom avea o populație foarte îmbătrânită, iar asta creează crize pe absolut toate planurile, pe plan economic, pe plan politic.

Și, sincer să fiu, nu știu exact dacă nu cumva este prea târziu să o rezolvăm. Singurele soluții sunt, pe de o parte, să reușim într-un fel sau altul să creștem rata de natalitate, dar probabil că asta nu va fi suficient și trebuie să înțelegem că singura soluție va fi să devenim o țară de imigrație netă, adică, pe de o parte, să compensăm numărul de români care au plecat din România prin oameni veniți din străinătate.

Este un lucru foarte complicat, noi nu suntem încă o țară atât de atractivă pentru imigranți, care ar prefera să meargă în vestul Europei, în țări mai bogate și care deseori sunt și mai prietenoase cu oamenii care vin din alte culturi.

Și pentru asta trebuie să ne pregătim din multe puncte de vedere, să avem o politică clară de imigrație, să știm cum îi vom integra sau asimila pe acești locuitori, să pregătim populația pentru un viitor care va fi multicultural, în care dincolo de minoritățile tradiționale, vor apărea oameni care vor fi fie din Europa de Est sau din Asia de Vest sau de Sud-Vest sau din Africa. Altă soluție nu va exista, altfel vom intra într-un colaps demografic și social.

Europa Liberă: România are în continuare un război lângă ea, avem inflație, prețuri uriașe, viața este din ce în ce mai scumpă, costă mult. Peste 23% dintre români nu-și permit un trai decent, dublu față de țările dezvoltate din Europa de Vest, potrivit INS. 4 milioane și jumătate de români trăiesc în sărăcie. Pe de altă parte, ne uităm și la viața noastră emoțională, viața noastră psihică și parcă și acolo scârție lucrurile din ce în ce mai tare?

Radu Umbreș: Avem o înlănțuire de fenomene, cum ar fi pandemia, apoi invazia Rusiei din Ucraina, plus alte fenomene macroeconomice, cum ar fi o încetinire a creșterii economice, poate o anumită bulă economică creată de credit foarte ieftin.

Nu putem vorbi încă de o criză, cel puțin nu la nivelul celei din 2007-2008, pentru că au existat anumite măsuri macroeconomice de încetinire, un fel de ‘soft landing’, o aterizare mai lentă, care să nu creeze o prăbușire drastică.

Au fost câțiva ani buni în spate, câțiva ani de creștere economică și de obicei economia fluctuează, adică are această formă de undă, și acum probabil că suntem pe o pantă de încetinire sau chiar descendentă.

Și e ok să fie așa, nu știu, ca în biblie, după 7 ani grași, urmează 7 ani slabi și apoi o luăm de la capăt.

Însă, într-adevăr, partea economică este doar un aspect al calității noastre, al vieții. Cealaltă despre care se vorbește din ce în ce mai mult e cea a calității vieții noastre mentale. Pe de o parte mă bucur că din ce în ce mai mulți oameni sunt conștienți de faptul că sănătatea mentală este la fel de importantă ca restul sănătății corpului nostru, ba uneori mai importantă.

Din păcate, suntem o societate care, atât la nivel instituțional, cât și în rândul oamenilor, suntem foarte prost pregătiți să răspundem nevoilor oamenilor.

În momentul de față, oamenii se adresează mai mult zonei acesteia de self-help, se ajută singuri sau apelează la psihiatri. Asta este o problemă, pentru că psihiatria din România este în special axată pe tratament medicamentos și nu avem îndeajuns de multe instituții, forme de sprijin, de consiliere emoțională la nivelul copiilor, al adolescenților, al bătrânilor, diverse forme de de terapie.

Cred că există o grămadă de oameni în România care trăiesc cu diverse forme de depresie, anxietate sau alte tulburări și nu sunt diagnosticați, pur și simplu supraviețuiesc, duc aceste boli cronice pe picioare și asta are consecințe imense.

Probabil că avem pierderi imense, de miliarde de euro în fiecare an, din cauza stării proaste de sănătate mentală a oamenilor.

Se simte nevoia unei dinamizări a vieții politice și sper să nu vină din partea partidelor populiste. Populismul apare ca efect al unei crize a vieții politice.

Ce fac politicienii? Chiar mă gândeam de ce s-a certat lumea atât de mult în legătură cu Teambuilding. Una dintre explicațiile posibile e faptul că avem la putere o mare coaliție, un fel de bloc, care are monopolul puterii politice în România, și avem o opoziție foarte slabă și nu avem mari conflicte politice.

Practic, viața cred că este foarte liniștită la noi, ceea ce este pe de o parte bine, pe de o parte rău.

Este bine, pentru că această mare coaliție care adună partide și de la dreapta și de la stânga, cu o majoritate liniștitoare, în armonie și cu instituția prezidențială, are o poziție cumva coerentă, de exemplu, față de conflictul între Rusia și Ucraina.

Este foarte bine că în România avem o poziție unitară, clară, toată lumea este de partea Ucrainei și de partea aliaților acesteia și de partea NATO. Nu avem niciun fel de probleme aici.

Este bine pentru un stat să aibă o guvernare solidă, care să nu fie pusă în pericol, pentru a implementa anumite politici.

Pe de altă parte, ca în economie, orice monopol la un moment dat devine leneș și de asta este foarte important să ai o opoziție solidă, tocmai ca puterea să stea cu o anumită frică, frică de alegeri, că vor fi înlocuiți sau că oamenii vor protesta.

Dacă mă uit la ultimul an, au existat foarte multă crize, în multe direcții, însă, parcă este prea multă liniște socială. Nu au mai existat proteste. Opoziția politică este slabă.

Cred că se simte nevoia unei dinamizării a vieții politice și sper să nu vină din partea partidelor populiste. Avem în momentul de față un partid clar populist, iar populismul deseori apare ca efect al unei crize a vieții politice.

Oamenii nu se simt reprezentați de partide, de oamenii politici, așa că se îndreaptă către aceste soluții simple, evident greșite, dar sunt voturi de protest, voturi antisistem și asta arată că ceva nu funcționează în politică.

Interviu RADU UMBREȘ - despre cum ar arată un teambuilding al cetățenilor români și al politicienilor care îi conduc
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:46 0:00

Europa Liberă: Dacă România, cetățenii românii, ar merge acum într-un teambuilding cu cei care îi conduc, cu clasa politică, cum credeți că ar arăta acest teambuilding?

Radu Umbreș: Cred că oamenii de rând și-au dorit foarte mult să ajungă la un tembuilding cu politicienii, să le zică, așa, la un pahar de palincă sau la un paintball, ce părere au despre ei. Nu știu dacă ar vrea clasa politică să participe.

Nu știu cum ar arăta. Cred că exact de genul acesta ar fi nevoie pentru viața politică, aceste mecanisme prin care dorințele cetățenilor, nevoile lor, ideile lor să ajungă la partidele politice.

Această formă de teambuilding există, se numește să fii membru de partid sau să fii implicat în alegeri, să votezi. Acesta este teambuilding-ul într-o societate democratică. Când te întâlnești cu reprezentantul tău, îi spui ce ai, ce te frământă, el îți răspunde.

Apropo de umorul românilor, la fel cum avem acest autosarcasm și această resemnare, le vedem și în modul în care noi participăm la viața politică.

Ne uităm la știri ca să ne validăm faptul că toți sunt o apă și un pământ, nu contează cine iese, toți fură și ieșim la vot mai ales când se apasă pe butoane emoționale, pe vot de protest, vot de furie.

Și chiar și așa, prezența noastră la vot este una foarte scăzută. Această problemă este, din păcate, în avantajul oamenilor politici, mai ales cei de proastă factură.

E acea replică celebră de film potrivit căreia cea mai mare victorie a diavolului a fost să-i convingă pe oameni că nu există. Într-un fel, cea mai mare victorie a politicienilor răi a fost să-i convingă pe oameni că politica nu contează.

  • 16x9 Image

    Adriana Nedelea

    Adriana Nedelea este jurnalistă și trainer dicție. Lucrează în presă de aproape 18 ani. Numai în televiziune are o experiență de peste 12 ani, în redacțiile Digi24 și Realitatea TV. În prezent, colaborează cu Europa Liberă România pentru realizarea de interviuri pe teme de actualitate. 

    A absolvit masterul Terapia logopedică în procesele de comunicare, Facultatea de Psihologie, Universitatea București. Este licențiată în Jurnalism și Științele Comunicării.

Unirea Principatelor. Iași 2023
Așteptați
Embed

Nici o sursă media

0:00 0:00:38 0:00
XS
SM
MD
LG