Analiză | Este sau nu România independentă energetic? Care sunt resursele energetice ale țării și cât produce în realitate

Războiul din Ucraina a adus în discuție o problemă extrem de delicată pentru România - independența energetică. Un termen desuet, spun însă specialiștii, care consideră că ar trebui înlocuit cu securitatea/siguranța energetică. În viziunea lor, România ar trebui să-și dorească să producă mai mult și să aibă o pondere mai mare în producția din UE, decât să devină independentă.

Al doilea producător de gaze din UE, dependent de import

România este al doilea cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană, după Olanda. Cu toate acestea, este în continuare dependentă de gaze din import, în proporție mai mare sau mai mică, în funcție de sezon. Produce, în prezent, 25-26 de milioane de metri cubi de gaz în fiecare zi - o cantitate suficientă pentru consumul total pe timp de vară, dar prea puțin pentru sezonul rece. Consumul de gaze zilnic ajunge vara la 13 milioane de metri cubi pe zi, iar în iarna lui 2023, se așteaptă, în zile geroase, un vârf de 55-60 de milioane.

Până anul acesta, baza pe timpul iernii era gazul ieftin din Rusia. Războiul din Ucraina, amenințarea permanentă a lui Vladimir Putin că taie alimentarea către Europa și explozia prețurilor au împins România să securizeze resurse pentru iarna lui 2022, la fel ca întreaga Uniune Europeană.

Cu depozitele umplute la aproape 90% și după ce a crescut capacitatea de extragere din depozite până la 32 de milioane de metri cubi pe zi, directorul transportatorului de gaze românesc, Transgaz, Ion Sterian, spune că România va face față consumului și fără gaze din import, în cazul unei ierni blânde, mai ales că o parte din marii consumatori industriali și-au închis sau restrâns activitatea.

„Problema e pe termen lung”, sunt de părere specialiștii în domeniu.

Cu presiunea războiului în spate, șansele de decuplare totală de la gazul rusesc au crescut și ele, după ce Bulgaria s-a interconectat cu Grecia pe conducta Trans-Adriatică.

Pentru sudul și sud-estul Europei, gazul rusesc poate fi înlocuit acum cu gazul din Azerbaidjan sau cel care ajunge în terminalele GPL din Turcia.

Dependența de import rămâne însă reală.

„Producția actuală, cea onshore o să fie în scădere în anii următori, exact așa cum a fost și în ultimii patru-cinci ani, pentru că se epuizează zăcămintele și din cauza asta se va pune problema că trebuie să demarăm proiecte noi în zăcăminte”, explică experta în energie Otilia Nuțu.

Cu toate că România ar avea de unde să extragă mai mult - nu doar pentru consum intern, ci și pentru export - estimările sunt că on-shore, adică pe uscat, rezervele s-ar ridica la 100 de miliarde de metri cubi.

Off-shore, în apele adânci din Marea Neagră, ar fi și unele dintre cele mai la îndemână resurse. Zăcământul Neptun Deep pe care Romgaz și Petrom ar trebui să-l extragă ar avea între 42 și 84 de miliarde de metri cubi de gaz.

Într-un scenariu optimist, în care și Romgaz și OMV Petrom ar lua decizia finală de investiție în 2023, după aprobări în cadrul celor două companii, lucrările premergătoare exploatării ar dura aproximativ patru ani. 2027 ar fi cel mai devreme an în care România ar putea începe exploatare gazelor din apele Mării Negre. Târziu, spun unii experți în domeniu.

Exploatarea gazelor din Marea Neagră rămâne o problemă strategică în condițiile în care Europa va începe să se decupleze accelerat de la gaz. Nu doar de la cel rusesc.

„Deci investiția din Marea Neagră are sens dacă va mai exista cerere de gaz și peste 30 de ani, dar noi deja peste 30 de ani ne apropiem de momentul zero. Deci, dacă mă apuc acuma să fac o rețea de distribuție de gaze, cum ea are o durată de viață de 50-60 de ani, ce să fac dacă peste 30 de ani nu va mai fi nevoie de gaze?”, explică experta în energie Otilia Nuțu.

De ajutor ar fi acum proiectele de extracție care ar putea demara în viitorul apropiat, cum este zăcământul de la Caragele, din Buzău, al Romgaz.

Gazul de aici ar putea asigura întregul consum al României pe următorii trei ani. Un proiect din care, spune Otilia Nuțu, gazele ar putea ajunge în conducte în aproximativ un an, cu un efort politic real din partea statului român, acționar majoritar la Romgaz, deținătorul licenței de exploatare.

„Problema este care sunt prioritățile pe care le are Romgaz, pentru că Romgazului i s-au aruncat pe cap tot felul de alte lucruri, de la preluarea părți EXXON din Marea Neagră, până la a da gaz la prețul reglementat la populație, gaz la prețul reglementat la CET-uri sau cum a devenit și furnizor de ultimă instanță. Adică dacă se retrage vreun furnizor, ar trebui să preia în regim de ultimă instanță clienții acelui furnizor”, arată experta Otilia Nuțu motivul pentru care așteptările în privința începerii lucrărilor la Caragele sunt scăzute.

Energia electrică - o Ileană Cosânzeană

Dacă la gaze iarna care vine pare liniștitoare, la energie electrică lucrurile arată mai puțin încurajator. În ultima vreme, momentele în care producția de energie în România au depășit consumul au fost rare. Asta deși, pe hârtie, România are capacități de producție instalate duble față de consum.

Conform Autorității Naționale de Reglementare Energetică, România susține că are o capacitate energetică instalată de aproape 19.000 de MWh. Cea mai mare pondere în producție de energie electrică este cea hidro, urmată de cărbune și eolian.

Pe 6 octombrie 2022, hidrocentralele din România aveau declarată la Agenția Națională de Reglementare Energetică o capacitate totală de producție de 6.641 MWh, adică 36,3% din total.

Pe locul doi erau centralele pe cărbune – 3.092 MWh (16,9%), urmate de parcurile eoliene – 3.014 MWh (16,5%).

Centralele pe hidrocarburi (gaz, păcură) au o putere totală de 2.615 MWh (14,3%), reactoarele nucleare – 1.413 MWh (7,7%) și panourile fotovoltaice – 1.393 (7,6%).

Puterea instalată este doar pe hârtie. În realitate, multe din capacitățile de producție nu pot intra în funcțiune sau nu mai există.

De exemplu, în ultimii trei ani, maximul de MWh produși din cărbune a fost de 1.855, în data de 30 aprilie 2021, la mai puțin de jumătate din producția instalată.

Un raport al ANRE detaliază tipurile de energii care au intrat în sistemul energetic românesc în ultimii cinci ani: dacă în 2017 preponderent era cărbunele, capacitatea de producere de energie electrică a scăzut constant fără să fie înlocuită cu altceva. Singura de la care a existat producție suplimentară a fost energia hidro.

Hidroenergia și raportarea ceaușistă a supraproducției

Energia hidro are, teoretic, cea mai mare putere instalată în România. În vârf ar putea ajunge, pe hârtie, la 6.641 kWh. În fapt, conform datelor furnizate Europei Libere de Hidroelectrica, cea mai mare producție nu poate depăși 4.500 de kWh, după cum arată același raport ANRE.

Capacitatea energetică a Hidroelectricii vine din două surse - apa venită în cascadă, instalată pe ape curgătoare, cum se întâmplă în cazul hidrocentralelor de la Porțile de Fier 1 și Porțile de Fier 2 (în 2021, puterea instalată din cascadă era de 2.901 kWh) și apa folosită pentru producerea de energie electrică din acumulări. Aici, capacitatea instalată este de 3.379 de kWh.

Ambele cifre, spun specialiștii din domeniu, sunt supraestimate. Cum în agricultură, Ceaușescu dorea pe hârtie culturi record la hectar, în materie de producție de energie hidro, capacitățile instalate urmează același model. Puterea maximă instalată ar putea fi atinsă doar „în inundații ca cele care se întâmplă o dată la o sută de ani”, după cum a declarat pentru Europa Liberă un angajat din sistem.

„Capacitatea instalată de care dispune Hidroelectrica este de 6372 MW din sursă hidro, căreia i se adaugă 108 MW instalați în capacități eoliene. Aceasta putere este reală. În portofoliul societății se gasesc mai multe tipuri de centrale: unele care au fost proiectate sa funcționeze doar la vârf, centrale capăt de cascadă, centrale cu acumulare și centrale pe firul apei care functionează în dependență de apa care curge pe râuri sau pe fluviu în cazul obiectivelor de la Porțile de Fier, spre exemplu. În plus, o parte dintre capacitățile de producție au fost supradimensionate încă din faza de proiect, luându-se în calcul anumite situații excepționale de disponibilitate a apei, a căror frecvență este extrem de scăzută”, explică directorul general al Hidroelectrica, Bogdan Badea.

Diversitatea tipurilor de centrale și a modului de funcționare și exploatare a acestora face ca puterea instalată să nu poată să fie egală cu producția, nici măcar în condiții ideale.

„În această situație, în mod curent Hidroelectrica asigură anual circa 27-28% din necesarul de consum de energie electrică al României, existând unele variații de producție în funcție de hidraulicitate. În anumite momente si pentru perioade scurte de timp, Hidroelectrica a putut să livreze un procent mai mare de 50% din consumul național, fiind nevoită să intervină pentru echilibrarea sistemului, în cazul unor avarii sau a decuplării altor capacități de producție”, a mai explicat Badea.

Hidroelectrica administrează 40 de lacuri de acumulare, a căror apă o folosește controlat pentru producerea de energie.

Cu cât este seceta mai mare, așa cum s-a întâmplat în vara lui 2022, cu atât scade capacitatea de a produce energie. La problemele naturale se mai adaugă și probleme tehnice. Lacurile de acumulare trebuie decolmatate, operațiune care înseamnă bani.

Ca și Romgaz, care a fost folosit să preia o parte din problemele sociale, Hidroelectrica furnizează și ea energie ieftină către populație odată cu creșterea prețurilor. Așa se face că cererea de racordări depășește orice prognoze.

Energia nucleară, cea mai stabilă

Există două reactoare funcționale la Centrala Nucleară de la Cernavodă, administrate de compania Nuclearelectrica, energia nucleară fiind considerată stabilă și sigură.

Atâta vreme cât Dunărea păstrează nivelul la care reactoarele pot funcționa, Centrala de la Cernavodă varsă în sistem energie constant, la capacitate maximă. Conform datelor oficiale ale ANRE, la 6 octombrie 2022, aveau o capacitate instalată de 1.413 MWh.

În fiecare zi în care cele două reactoare au lucrat, în sistemul energetic au ajuns în jur de 1.380 de MWh, cu vârfuri maxime care au atins capacitatea instalată.

Problema este că, în următorii ani, fără investiții suplimentare, capacitatea energetică nucleară a României se va diminua și ea.

Unitatea 1 de la Cernavodă a fost racordată la sistemul energetic în 1996. Cu o capacitate de 700 MWh, ea avea o durată de viață inițială de 30 de ani. În urma unui proces de retehnologizare, această durată poate fi prelungită cu încă 30 de ani. Procesul propriu-zis de retehnologizare va începe în 2027 și va dura doi ani. Valoarea totală a investiției se va ridica la 1,8 miliarde de dolari.

Unitatea 2 a fost pusă în funcțiune în 2007 și are o capacitate instalată de 706 MWh. Retehnologizarea acesteia poate fi făcută din 2037.

Inițial, Centrala de la Cernavodă fusese proiectată să aibă cinci reactoare nucleare, fiecare cu o capacitate instalată de 700 MHh.

Reactorului 5 i-a fost schimbată destinația în clădire administrativă, iar reactoarele 3 și 4 au intrat în conservare în 1992. De atunci, statul român încearcă să găsească cea mai bună formulă de investitori pentru terminarea construcțiilor și punerea capacităților pe piață.

În ultimii 20 de ani, interesul pentru reactoarele 3 și 4 au venit de la mai multe țări, în funcție de cine se afla la conducerea României și ce relații internaționale erau dezolvtate. Au fost pe rând chinezii, canadienii sau americanii.

În 2020, a fost semnat un acord între România și SUA care prevede o investiție de 8 miliarde de dolari pentru retehnologizarea reactorului 1 și dezvoltarea unităților 3 și 4. Acesta pare să fie și primul care să dea roade.

Centrala de mici dimensiuni de la Doicești

Până la o soluție în privința reactoarelor 3 și 4, România - alături de partenerul american NuScale - ar vrea ca în 2027-2028 să finalizeze prima centrală nucleară de mici dimensiuni pe baza tehnologiei SMR (small modular reactor).

Centrala va fi instalată la Doicești, în județul Dâmbovița, și ar urma să fie pusă în funcțiune înaintea testelor programate să se încheie în 2029, urmând să aibă o capacitate instalată de 420 de MWh, produsă cu ajutorul a șase module.

În plus, va avea panouri solare până la o capacitate totală de 600 de MWh.

Cărbunele - o soluție temporară

Din cărbune, România ar trebui să producă, conform puterii instalate, 3.092 MWh, dar nu a produs în ultimii trei ani niciodată mai mult de 1.800.

Explicațiile sunt simple. Din 2017, exploatările au intrat în conservare, iar termocentralele au fost închise. Dacă acum cinci se obțineau din cărbune, anual, 17.154 de GWh, acum producția totală anuală a scăzut sub 10.000, deși o dată cu războiul din Ucraina se pune tot mai pregnant problema reluării producerii de energie electrică din cărbune.

În Valea Jiului mai sunt în exploatare patru mine de cărbune de calitate superioară, administrate de Complexul Energetic Hunedoara (CEH), societatea aflată în insolvență.

Se extrage încă minereu de la Vulcan și Livezeni, ambele exploatări oficial deschise, și cantități mici „pentru punerea siguranță a zăcămintelor” de la Lonea și Lupeni.

Tot cărbunele extras, aproximativ 1.000-1.200 de tone pe zi, se arde și se neutralizează în termocentrala de la Paroșeni, singura din Valea Jiului care produce curent electric. Prețul de producție ajunge aici la 2.000 de lei/MWh.

„Pentru funcționarea la capacitate optimă a centralei de la Paroșeni noi avem nevoie de 2.000 de tone de cărbune zilnic și pentru că nu avem acest cărbune, ea funcționează doar trei zile pe săptămână”, declara administratorul judiciar al CEH, Cristian Roșu într-un interviu pentru Europa Liberă.

Cealaltă termocentrală pe bază de cărbune, Mintia, a fost închisă anul trecut. Avea o putere instalată de 1.275 de MWh. Un an mai târziu a fost cumpărată de grupul arab de firme Mass Global Energy Rom pentru 97 de milioane de euro. Noii investitori au promis investiții de 1 miliard de euro pentru retehnologizare și trecerea termocentralei pe gaz.

Mai sunt în exploatare nouă cariere de lignit care furnizează materie primă termocentralelor de la Rovinari, Turceni, Ișalnița și Craiova II, care aparțin Complexului Energetic Oltenia.

Scăderea producției de cărbune a rezultat ca urmare a trecerii la energie verde și urma să se întâmple până în 2030.

Numai că România nu a pus nimic în locul cărbunelui. Producția de energie eoliană, energie solară și alte tipuri de energii alternative sunt la același nivel ca acum cinci ani.

Nici exploatarea cărbunelui nu mai e o soluție acum, chiar dacă s-ar găsi bani și resurse pentru reluarea producției de cărbune. Minereul, arată un raport al industriei, este de calitate tot mai slabă, iar acest lucru înseamnă că ar fi nevoie din ce în ce mai mult cărbune.

Energia din hidrocarburi

O altă componentă importantă a sistemului energetic din România este producerea de energie din hidrocarburi, mai exact din gaze.

Cea mai nouă facilitate de acest gen a fost instalată la Brazi, lângă Ploiești, în 2012, de către compania Petrom.

Capacitatea instalată, de 860 MW, poate acoperi 10% din consumul de electricitate din România.

Avantajul centralelor pe gaz nu depinde de vreme și poate echilibra piața în funcție de fluctuațiile de producție din surse regenerabile.

Cum se formează prețul energiei electrice

Deși sunt cele mai stabile surse de energie electrică, gazul și cărbunele au devenit cei mai mari dușmani ai prețului la electricitate.

„Prețul, ca la orice produs energetic, e format, generalist, din cele patru componente - cost de producție, de transport, de distribuție, de furnizare. În condițiile în care fiecare din aceste patru componente este o entitate pe propriile picioare, fiecare vrea să facă un mic profit”, explică fostul vicepreședinte ANRE, Emil Calotă, cum se formează prețul energiei care ajunge pe piață.

Pentru tariful de transport și cel de distribuție statul reglementează prin ANRE, sunt operatori reglementați „pentru că sunt monopoluri naturale și nu au voie să facă profit decât controlat, le dai o marjă de 5% profit”.

Pe partea de producție, prețurile sunt negociate de pe bursele OPCOM și pe Bursa Română de mărfuri, iar furnizorul este liber să adauge oricât dorește la marja de profit.

„Ceea ce trebuie încurajată și eliberată e componenta de contracte bilaterale, contracte pe termen lung, care, dacă îndeplinesc condițiile de transparență și de informație publică să mai trebuiească să fie suspectate că acolo ar fi băieții deștepți, cum a fost acum 15 ani”, afirmă Emil Calotă.

Fostul vicepreședinte ANRE spune că aceste contracte, pe de o parte, salvează economia pentru că acolo sunt marii producători de energie electrică, iar, pe de altă parte, ele dau predictibilitate producătorilor.

Producția de energie din cărbune rămâne cel mai scump mod de a produce energie electrică.

„Noi avem un cărbune scump. Lignitul și huila nu sunt foarte eficiente energetic”, explică Emil Calotă

Piața energiei stabilește că, după model european, prețul de închidere pe bursă este prețul marginal, dat pe cea mai scumpă fabricație, de cea mai scumpă tehnologie, în cazul României, cărbunele.

„Pe de altă parte, nu poți să faci competiție în piață și pe platformele de tranzacționare bursieră între hidro și cărbune, e un non-sens pentru că, în mod automat, cărbunele abia mai respiră”, explică Emil Calotă.

Energia - subiect de fake news politic pentru promovarea ieșirii din UE

Agitația de pe piețele energetice se reflectă și în propaganda de pe rețelele sociale. Cel mai important fake news din ultimele zile are legătură cu sistemul energetic.

Într-o postare din 26 septembrie, care a ajuns la 28.000 de distribuiri, un utilizator de Facebook susține că face o demonstrație prin care arată că România are capacitate de producție majoră, dar preferă să plătească „de peste cinci ori mai mult energie electrică față de țările UE Ungaria, Cehia, Austria, Germania, Belgia, Olanda.”

Acest cont face o trecere în revistă a unor capacități energetice din România, printre care cele de la Cernavodă sau Porțile de Fier. În aceeași postare se lasă să se înțeleagă că suntem al treilea producător de energie electrică din Europa, „după Rusia și Franța”. În realitate, România este pe locul al cinsprezecelea în Europa cu o capacitate de 4.165 de GWh.

Toată pretinsa demonstrație este pentru a arăta că „la putere sunt niște trădători ce vând energia electrică unor distribuitori străini care ne-o revând nouă la preț de speculă le stiti numele fiecare din zona în care locuiți.”

Independență sau securitate energetică?

Războiul din Ucraina a scos cel mai bine în față problema interdependenței statelor democratice în rezolvarea crizei energetice.

„Conceptul de independență energetică nu mai este actual și nu mai are niciun fel de logică”, spune Emil Calotă, care explică faptul că a fost înlocuit încă înainte de anii 2000 cu cel de securitate energetică, ca urmare a apartenenței atât la UE, cât și la NATO.

„Independența presupune o formulă de modă veche, o formulă preluată, dacă vreți, dintr-un naționalism ceaușist de dinainte de 1989 când doream să fim independenți din toate punctele de vedere și politic, și economic”, mai spune Emil Calotă.

În același context, experta Otilia Nuțu vorbește de solidaritate.

„Noi acum ar trebui să ne gândim un pic, nu doar la noi, ci și la faptul că vom avea totuși niște obligații să fim solidari și cu țările din jur. Noi ne-am asumat ca politică oficială să sprijinim și Republica Moldova, deci ar fi cazul să accelerăm proiectele astea de investiții și în același timp să renunțăm la planurile acelea deja foarte ambițioase că să creștem noi consumul de gaze foarte mult, să extindem rețelele de gaze din toată țara pentru toți consumatorii din mediul rural”, concluzionează Nuțu.