Linkuri accesibilitate

Ce se întâmplă cu banii de navetă și cu bursele sociale ale elevilor? Cum riscă România Educată să crească abandonul școlar


Ministerul Educației schimbă din nou modul în care elevii primesc banii de transport
Ministerul Educației schimbă din nou modul în care elevii primesc banii de transport

Ministerul Educației schimbă din nou modul în care elevii primesc bani de navetă. Un proiect de ordonanță de urgență, pus în dezbatere publică, arată că 131.000 de elevi ar fi eligibili pentru a primi bani de transport.

Noile reguli privind transportul elevilor ar urma să intre în vigoare pe 25 septembrie, după ce proiectul de ordonanță va fi adoptat de Guvern.

Proiectul de ordonanță prevede schimbarea articolului 84 din actuala lege a educației și arată că elevii vor primi o sumă forfetară lunară de 50 de lei/lună pentru distanţa de 3 km. Pentru distanţele ce depăşesc 3 km, suma de 50 lei/lună se suplimentează cu 5 lei/lună, pentru fiecare kilometru.

Dacă e nevoie de mai mulți bani pentru costul transportului, „suma forfetară va fi majorată cu până la 50%, dar nu mai mult decât contravaloarea documentelor de transport prezentate de către elevii care solicită suplimentarea sumei forfetare”, se arată în proiect.

Deocamdată nu se știe modalitatea prin care se vor deconta sumele de transport pentru elevii care învață în altă localitate de domiciliu, urmează ca Ministerul Educației să dea un ordin în acest sens.

Reprezentanții elevilor spun că cei mai dezavantajați de aceste noi propuneri sunt liceenii, care plătesc uneori abonamente în valoare de 500-600 de lei lunar pentru transport.

„Până acum, liceeni primeau banii de transport prin OUG 50/2021 prin care primeau nu mai mult de 30 lei/lună pentru distanța de 3 km. Este clar că în actualul context al lucrurilor acest preț este mai puțin decât insuficient și operatorii de transport au prețuri mai mari. Sunt abonamente de 500-600 de lei pe lună”, arată Robert Avram, președintele Consiliului Național al Elevilor.

După ce a fost criticat de elevi și organizațiile neguvernamentale pentru modificările propuse, ministrul Educației a făcut joi noi precizări cu privire la asigurarea plății transportului elevilor de la domiciliu la școală.

Sorin Cîmpeanu spune că elevii care învață în altă localitate vor primi bani de transport pe toată durata cursurilor școlare.

„În acest mod, toți elevii școlarizați într-o altă localitate decât cea de domiciliu vor primi o alocație forfetară de transport (fără a fi nevoie de niciun document justificativ), în plus față de bursa socială pe care o primesc toți elevii care se încadrează în criteriile sociale sau medicale (elevi proveniți din familii cu venituri reduse, elevi cu dizabilități, cu boli cronice sau orfani)!”, arată Cîmpeanu.

Bursele sociale se dau numai la ciclul primar și gimnazial

O altă schimbare adusă de Ministerul Educației se referă la bursele școlare.

Prin ordinul nr. 5379/2022, publicat în 7 septembrie, Ministerul Educației a modificat criteriile generale de acordare a burselor, care vor fi aplicate în anul școlar 2022-2023.

Consiliul Național al Elevilor susține că, prin aceste modificări, elevii din clasele a V-a nu vor mai putea primi burse de merit pe tot parcursul primului an de gimnaziu, în timp ce elevii de liceu care studiază în altă localitate decât cea de domiciliu nu mai sunt eligibili pentru obținerea bursei de ajutor social, așa cum s-a întâmplat în anul școlar trecut.

Elevii mai spun că bursa de ajutor social, în cuantum de 200 de lei/lună, ar fi reprezentat o șansă în plus pentru acele familii care se confruntă cu mari probleme din punct de vedere financiar și care acum vor fi puse în situația în care să nu își permită plata lunară a abonamentelor de transport pentru elevi.

„Criteriile pentru burse au apărut anul școlar trecut. Criteriul pentru bursa de merit a apărut în ianuarie, iar cel pentru navetă în martie. S-au eliminat elevii de a V-a de la bursa de merit pentru că nu mai sunt semestre acum, ei luau bursă de merit pentru media din primul semestru până acum. La clasa a IX-a rămîne media de la Evaluarea Națională”, arată Robert Avram.

Elevul mai spune că bursa socială se obține după niște criterii.

„La final, era adăugat că pentru elevii care studiază în alte localități decât cele din domiciliu se încadrează la bursă socială. Nu era o sumă dată, ci un criteriu distinct. Acum nu mai este așa, pentru că au scos liceul și au lăsat primarul și gimnazialul. Liceeni primesc bani de la liceu în baza OUG 50, doar că în baza acestei ordonanțe se decontează în baza unor tarife maximale, care sunt 3 lei/kilometru în prezent”, mai spune Robert Avram.

Studiu: Doi din zece părinți nu au bani de liceu

Doi din zece părinți din mediul rural nu-și susțin copiii la liceu, arată datele World Vision România.

Una dintre cauze este direct legată de veniturile scăzute ale familiilor. 18% dintre adolescenții din comunitățile dezavantajate de la sate n-au bani pentru biletul de autobuz către școală, dar lipsurile nu se opresc aici: 14% dintre adolescenţi se duc frecvent sau întotdeauna la culcare nemâncaţi, iar 35% spun că niciodată sau doar uneori au suficiente rechizite și cărţi pentru școală.

Fundația World Vision România solicită Ministerului Educației reintroducerea burselor sociale pentru elevii din mediul rural întrucât acoperirea cheltuielilor de transport, deși extrem de importantă, nu asigură și alte nevoi specifice ale elevilor navetiști precum cazarea, cantina sau alte cheltuieli lunare.

Datele de la World Vision arată că, din cauza neajunsurilor, „peste o treime din tinerii de la sate trebuie să-și neglijeze studiile: 37% dintre adolescenţi lipsesc de la şcoală uneori sau întotdeauna ca să lucreze în gospodărie”.

World Vision susține că rata cea mai mare de abandon școlar în mediile dezavantajate are loc după clasa a VIII-a, asta pentru că apar cheltuieli în plus precum cele de navetă sau de cămin și cantină.

„Doar jumătate dintre elevii care au terminat clasa a VIII-a acum patru ani au ajuns să ia Bacalaureatul în sesiunea din această vară”, arată World Vision.

„Prin eliminarea burselor pentru liceenii din mediul rural care își continuă studiile sunt afectați exact acei elevi care au cea mai mare nevoie de sprijin financiar. Asta pentru că în comuna de care aparțin de cele mai multe ori nu există niciun liceu sau cel puțin nu unul unde să aibă acces la o educație de calitate”, a declarat Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România.

Aceasta susține că rezultatele de la Bacalaureatul din 2022 sunt un indicator clar în acest sens.

„Majoritatea adolescenților pe care îi sprijinim cu burse de studiu, prin programul Vreau în clasa a 9-a, ne spun că bursa oferită de noi o folosesc pentru acoperirea cheltuielilor de cămin, cantină sau de navetă”, adaugă Mihaela Nabăr.

Salvați Copiii critică eliminarea burselor

O altă organizație care atrage atenția asupra eliminării burselor pentru clasa a V-a și clasa a IX-a este Salvați Copiii, care susține că eliminarea acestor elevi de la bursele școlare a fost făcută fără nicio justificare, „în condițiile în care inechitatea sistemului de educație și abandonul școlar au devenit cronice, în lipsa unor măsuri integrate de reducere a lui”.

Salvați Copiii spune că abandonul școlar a rămas neschimbat în ultimii 10 ani.

Statisticile arată că în anul 2019/2020, 35.259 de elevi au abandonat școala, dintre care 20.878 din ciclul primar și gimnazial și 14.381 din învățământul liceal.

„Mai mult, România înregistrează un procent de 15,6% al tinerilor între 18-24 de ani care au finalizat doar opt clase sau mai puțin, deși ținta fixată de România, în 2010, a fost de reducere a fenomenului la 11,3%, până la sfârșitul anului 2020”, arată Salvați Copiii.

Cîmpeanu: Elevii de clasa a V-a primesc burse de studiu

Întrebat miercuri, la finalul ședinței de guvern, despre eliminarea burselor de clasa a V-a, Sorin Cîmpeanu i-a spus jurnalistului că a strecurat un fake-news în enunțul întrebării.

„Deci, elevii de clasa a V-a beneficiază de burse de studiu și, pentru prima oară în istoria postdecembristă a sistemului de învățământ din România, primesc aceste burse începând cu prima zi a anului școlar. Până acum, elevii de clasa a V-a puteau primi burse doar în semestrul II, vreme de patru luni de zile. Bursele erau în valoare de 200 de lei, dacă vă referiți la cele de merit. Puțini primeau aceste burse. În momentul de față, toți acești elevi primesc burse de 150 de lei, burse de studiu, vreme de nouă luni”, a spus ministrul Cîmpeanu.

  • 16x9 Image

    Andreea Ofițeru

    Andreea Ofițeru s-a alăturat echipei Europa Liberă România în ianuarie 2021, ca Senior Correspondent. Lucrează în presă din 2001, iar primele articole le-a publicat în România Liberă. Aici a scris pe teme legate de protecția copiilor, educație, mediu și social. De-a lungul timpului, a mai lucrat în redacțiile Adevărul, Digi24, Gândul, HotNews.ro, unde a documentat subiecte legate de învățământul din România și de actualitate. 

    A scris știri, interviuri, reportaje și anchete. A participat la mai multe proiecte printre care și conceperea primului supliment dedicat exclusiv subiectelor despre școală: Educație&Școală.  

    A fost bursieră Voice Of America/Washington DC, într-un program dedicat jurnaliștilor din Europa de Est.

XS
SM
MD
LG