Contractul pentru lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva riscă să fie reziliat, amenință ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, dacă asocierea de firme din Spania care l-a construit nu este de acord cu remedierea problemelor identificate la șoseaua proaspăt construită. Ministrul spune că le-a cerut constructorilor să mărească garanția lucrării de la 4 ani la 10 ani, după ce în 2017 asocierea a fost penalizată cu 73 de milioane de lei, notă de plată care nu a fost pusă în aplicare până acum.
„Antreprenorul de pe lotul 3 (Asocierea SC Teloxim Con SRL - COMSA SA - Aldesa Construcciones SA- Arcadis Eurometudes SA - n. r.) este un antreprenor care a avut probleme în execuţie la această autostradă. Eu nu pot fi subiectul unor şantaje în general şi nu am să fiu niciodată. Fiindcă au fost probleme pe acest lot, noi nu putem omite acest lucru, nu putem risca să avem un Sibiu-Orăştie din nou şi, atunci, compania, în urmă cu două săptămâni, a înaintat un act adiţional către societatea din Spania care execută lucrările acolo pentru a cere prelungirea termenului de garanţie de la 4 ani la 10 ani”, a explicat ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, într-o conferință de presă.
Ministrul a spus că vrea ca asocierea să își asume repararea zonelor identificate cu probleme la lotul 3, lucrări care pot fi executate oricând, chiar și în condiții de trafic deschis. Dacă spaniolii refuză să își asume reparațiile, riscă rezilierea contractului. De altfel, această săptămână a fost facturată și o penalitate de 73 de milioane de lei către acest constructor, deși penalitatea fusese stabilită încă din 2017, a mai spus ministrul Cuc. El a acuzat fosta conducere a CNAIR (condus de Narcis Neaga până de curând) că nu a facturat suma către constructorul spaniol.
„O să investighez de ce acea factură de penalităţi nu s-a pus în aplicare în 2018 de către fostul management, pentru că este un lucru foarte periculos. Eu am înţeles că nu vrem să băgăm în incapacitate de plată anumiţi antreprenori, dar, pe de altă parte, dacă acei antreprenori nu fac ce trebuie să facă când vine vorba de calitate... Aşa cum am spus, sunt trei lucruri pe care le urmăresc: calitatea, termenele şi plata subcontractanţilor. La calitate nu putem face rabat”, a spus Răzvan Cuc, conform Agerpres.
„Lotul se putea deschide, dar ambiţia acestui constructor de a nu prelungi şi practic a aplica un şantaj că despre asta este vorba: 'Nu deschid în circulaţie decât dacă îmi accepţi garanţia cum vreau eu, 4 ani.' Nu! Ori acceptă condiţiile statului român, care sunt de bun simţ şi nu exagerăm cu nimic în condiţiile în care ştiţi foarte bine că termenul de implementare a proiectului a fost depăşit, ori, dacă nu, îl reziliem, îl punem noi în trafic şi facem noi lucrările care sunt ca rest de executat. Eu astăzi mă duc acolo", a mai explicat Cuc.
Răzvan Cuc a mai arătat că, deși lotul 4 al autostrăzii Lugoj-Deva este gata și el, nu poate fi deschis pentru că descărcarea traficului de pe această porțiune se face în lotul 3 al șoselei, care este în blocaj din cauza neînțelegerilor cu constructorul spaniol.
Conform datelor de pe site-ul CNAIR, lucrările la loturile 3 şi 4 ale autostrăzii Lugoj-Deva au început în noiembrie 2013, arată Agerpres.
Lotul 3 are o lungime de 21,14 kilometri, iar lucrările au fost contractate la o valoare de 579,92 milioane lei, fără TVA. Din această sumă, 492,93 milioane lei, adică 85%, reprezintă Fonduri de Coeziune, iar diferenţa de 86,98 milioane lei a fost asigurată din fonduri ale Guvernului României.
Lotul 4 are o lungime de 22,1 kilometri, iar valoarea contractului este ridică la 419,39 milioane lei, fără TVA. Contractul a fost finanţat cu 356,48 milioane lei din Fonduri de Coeziune, adică 85% din suma totală. Diferenţa de 62,9 milioane lei, adică 15%, a fost asigurată din fonduri ale Guvernului României.
Facebook Forum