În schimb, în alte zone despre care s-a vorbit în spațiul public cu privire la posibile căderi de fragmente de dronă, precum Niculițel sau Chilia, cercetările nu au confirmat prezența acestora, arată sursa citată.
Toate locațiile identificate ca zone de incidență sunt în afara ariilor locuite, nefiind afectate persoane sau elemente de infrastructură, spune ministerul.
Echipe mixte ale ministerului și din structuri specializate din sistemul de apărare și siguranță națională au continuat și în această săptămână să caute bucăți de dronă căzute pe malul românesc al Dunării după atacurile rusești de săptămâna trecută asupra infrastructurii civile și portuare din Ucraina.
Au fost cercetate toate zonele în care a fost semnalată posibilitatea căderii unor fragmente de drone, fiind identificate, până la acest moment, elemente în proximitatea localităților Plauru și Periprava, din județul Tulcea, spune ministerul.
Locuitorii din județul Tulcea au primit săptămâna trecută mesaje Ro-Alert după ce au fost observate mai multe drone care se apropiau de graniţă. Oamenii au fost avertizați că ar putea să cadă obiecte din spațiul aerian. Acesta este mesajul transmis de fiecare dată când Rusia atacă, de obicei cu drone, porturile ucrainene de pe Dunăre aflate în vecinătatatea României.
NATO a transmis joi că nu are indicii că găsirea restului de dronă rusească pe teritoriul României - țară membră a alianței nord-atlantice - ar fi rezultatul unui atac intenționat al Rusiei asupra teritoriului aliat
Totuși, acțiunile rusești sunt însă „iresponsabile și potențial periculoase”, a spus un purtător de cuvânt al alianței, citat de Ruters.
În septembrie 2023, localnici din zona Plauru au găsit resturi de dronă și au alertat autoritățile civile și militare, care negaseră posibilitatea căderii unor resturi de la astfel de dispozitive inițial, după care au găsiți ei înșiși la fața locului astfel de elemente.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.