Rezultatele finale ale alegerilor parlamentare anticipate din Bulgaria confirmă așteptările rezultatelor preliminare: partidul anti-sistem „Există un astfel de popor” (ITN) a întrecut partidul premierului Boiko Borisov, „Cetățeni pentru dezvoltarea europeană a Bulgariei” (GERB).
ITN, partidul cântărețului și realizatorului TV Slavi Trifanov, a câștigat alegerile cu 24,08% din alegeri. GERB a ieșit pe locul doi, cu 23,51%. Încă nu există un plan de guvernare sau o ideologie concretă publicată din partea ITN. Partidul rămâne mai degrabă o manifestare a frustrării bulgarilor față de sistemul politic.
Bulgaria a organizat alegeri parlamentare în aprilie, dar niciunul dintre partide nu a reușit să formeze un guvern. În scrutinul din 11 iulie, ITN a câștigat cu 92 de mii de voturi mai mult decât aveau pe 4 aprilie. În schimb, GERB au pierdut 200 de mii de voturi. Cu toate acestea, dacă Trifanov eșuează în a forma un guvern, Borisov ar putea profita de această șansă pentru a se prezenta ca fiind singurul om capabil să organizeze ieșirea din impasul politic.
Deocamdată, propunerile ITN pentru guvernare sunt tineri puțin cunoscuți, majoritatea școliți în vest. Opt dintre miniștrii propuși sunt femei. Propunerea ITN pentru prim-ministru este Nikolay Vasilev, un economist care a fost premier adjunct în anii 2000. Trifanov nu și-a păstrat pentru sine niciun post în guvernul propus.
Patru alte partide au trecut pragul intrării în parlament. Partidul Socialist Bulgar (BSP) s-a clasat pe locul al treilea, cu 13,39%. Gruparea Bulgaria Democrată a obținut 16,64% din voturi.
Mișcarea pentru drepturi și libertăți, partidul etnicilor turci, a obținut 10,71% dintre voturi, iar alianța anticorupție de stânga „Ridică-te! Golanii criminali – afară!” a terminat cu 5,01%.
Trifanov și-a anunțat planurile pentru formarea unui guvern, dar potențialii aliați de la Bulgaria Democrată și „Ridică-te!” i-au ignorat propunerea. Înaintea votului, Trifanov părea convins că se poate baza pe dreapta democrată și stânga anticorupție.
Alte câteva partide nu au trecut pragul de 4% necesar pentru a intra în parlament. Printre acestea se află și două partide naționaliste.
Observatorii internaționali de la Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) au declarat pe 12 iulie că alegerile „au fost competitive iar libertățile fundamentale au fost, în mare, respectate”.