Linkuri accesibilitate

Criza Rusia-Ucraina | Cum va afecta atitudinea Germaniei răspunsul Aliaților la o posibilă invazie


Germania a evitat să transmită un răspuns puternic față de agresiunile Moscovei, iar poziția sa a părut, pentru unii experți, oscilantă.
Germania a evitat să transmită un răspuns puternic față de agresiunile Moscovei, iar poziția sa a părut, pentru unii experți, oscilantă.

Statele Unite și Uniunea Europeană au promis sancțiuni „masive” Rusiei în cazul în care va invada Ucraina. Germania, însă, principala putere economică din UE, se gândește mai degrabă la efectele posibilelor sancțiuni asupra propriei economii.

Președintele SUA, Joe Biden, a declarat că va lua în considerare inclusiv opțiunea de a impune sancțiuni directe împotriva liderului rus, Vladimir Putin, iar liderii occidentali și-au intensificat pregătirile militare.

Potrivit agenției media rusești TASS, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a declarat că „impunerea unor sancțiuni împotriva șefului statului, împotriva președintelui Rusiei, ar fi o măsură exagerată care este comparabilă cu ruperea relațiilor”.

O serie de ezitări din partea Germaniei

În ciuda discursului hotărât al liderilor occidentali, Germania a ezitat să transmită un răspuns puternic la agresiunile Moscovei.

În timp ce SUA, Regatul Unit și statele baltice au promis că vor trimite arme în Ucraina pentru a răspunde amenințării militare din partea Rusiei, Germania blochează transferul Estoniei de armament de origine germană către Ucraina.

„Poziția noastră restrictivă este bine cunoscută și își are rădăcinile în istorie”, a declarat luni, la Kiev, Annalena Baerbock, ministrul de externe german despre refuzul țării de a trimite arme Ucrainei.


Potrivit New York Times, cancelarul german, Olaf Scholz, și alți social-democrați de rang înalt din Guvernul și partidul său nu au fost fermi în ceea ce privește posibilitatea închiderii controversatului gazoduct Nord Stream 2 și dacă asta ar urma să facă parte dintr-un arsenal de posibile sancțiuni împotriva Rusiei.

Însă, Ambasadorul Germaniei la Washington a scris într-o postare pe Twitter că „SUA și Germania au declarat în comun vara trecută: dacă Rusia folosește energia ca armă sau dacă există o altă încălcare a suveranității Ucrainei, Rusia va trebui să plătească un preț mare. Olaf Scholz și Annalena Baerbock au fost clari: nimic nu iese din discuție, nici măcar Nord Stream 2”.

Între timp, Friedrich Merz, noul lider desemnat al partidului conservator al fostului cancelar Angela Merkel, a susținut că există un pericol dacă băncile ruse vor fi excluse din rețeaua de tranzacții de plată Swift, care se ocupă de transferurile financiare globale.

„Aș vedea daune economice masive pentru propriile noastre economii dacă s-ar întâmpla așa ceva. Ar lovi Rusia, dar ne-ar afecta și pe noi considerabil”.

Apogeul tensiunii cu Germania a fost însă momentul când șeful marinei germane a fost surprins spunând că președintele Rusiei Vladimir Putin merită „respect” și Crimeea nu va fi „niciodată” returnată Ucrainei. Viceamiralul Kay-Achim Schönbach a stârnit astfel un scandal diplomatic care a avut drept rezultat demisia sa.

Germania lipsește din fruntea UE

„Problema este că în această criză conducerea germană a lipsit cu desăvârșire din UE”, explică șeful Consiliului European pentru Relații Externe din Varșovia, Piotr Buras, făcând comparație între aparenta lipsă a cancelarului Olaf Scholz, și prezența fostului cancelar german Angela Merkel ca personaj dominant în timpul crizelor cu Rusia.

Dl Buras este de părere că natura haotică a reacției germane la criza din Ucraina poate fi chiar iremediabilă.

„Imaginea generală este că politica Germaniei a fost destul de haotică, depășită și oarecum în contradicție cu cerințele și nivelul de responsabilitate pe care ar trebui să și-l asume pentru răspunsul Uniunii Europene la acest conflict cu Rusia”.

În acest sens, expertul în politică externă menționează că, deși în discuțiile interne ale Uniunii Europene Germania a venit cu propuneri concrete, ele „poate că nu sunt la fel de extinse, dar sunt consecvente și într-un fel convingătoare”.

Fostul cancelar german Angela Merkel obișnuia să fie prezent ca personaj dominant în timpul crizelor cu Rusia.
Fostul cancelar german Angela Merkel obișnuia să fie prezent ca personaj dominant în timpul crizelor cu Rusia.

Una dintre problemele principale în cazul Germaniei, explică dl. Buras, a fost mai degrabă „comunicarea publică și modul în care diferite părți ale Guvernului german au abordat problema sancțiunilor și, în general, problema Rusiei”. „Cred că a fost destul de contraproductiv”, a spus acesta.

Despre refuzul Germaniei de a trimite arme Ucrainei, dl Buras spune că „pomenirea trecutului Germaniei este mai mult o scuză decât un motiv real”.

„Îngrijorarea mea este că, din cauza diviziunilor noastre și, de asemenea, într-o oarecare măsură din cauza poziției Germaniei, nu am reușit să folosim amenințarea sancțiunilor în mod credibil și să descurajăm astfel Rusia”.

Corupția elitelor politice

Potrivit Reuters, într-un interviu acordat ziarului Süddeutsche Zeitung, cancelarul german Olaf Scholz a îndemnat la prudență în impunerea sancțiunilor.

„Trebuie să luăm în considerare consecințele pe care le va avea acest lucru pentru noi”, a afirmat acesta, spunând că nimeni nu ar trebui să creadă că există o măsură disponibilă care să nu implice consecințe și pentru Germania.

„Cred că deja, într-un fel, efectul disuasiv al sancțiunilor a fost diminuat,” a declarat Paul Massaro, consilier al Comisiei Helsinki din Congresul SUA, despre afirmațiile cancelarului german.

Fostul cancelar german Gerhard Schröder este prieten apropiat a lui Vladimir Putin.
Fostul cancelar german Gerhard Schröder este prieten apropiat a lui Vladimir Putin.

Conform New York Times, partidul social-democrat german are o istorie de relații apropiate cu Rusia. Însă ultimul cancelar social-democrat, Gerhard Schröder, nu este doar un prieten apropiat al domnului Putin (cei doi au sărbătorit împreună ziua de naștere a fostului cancelar), acesta este și pe statul de plată al companiilor energetice rusești încă din 2005.

Astfel, ezitarea Germaniei, potrivit dlui Massaro, are legătură și cu „corupția strategică și integrarea elitei politice ruse cu elita politică germană”.

„Personajul principal aici este Gerhard Schröder, desigur. Este extraordinar să vezi un fost cancelar german care a devenit prieten apropiat a lui Putin” a declarat acesta Europei Libere.

Era de așteptat ca reacția Germaniei să fie caracterizată de „pacifism și anti-război”, explică dl. Massaro, însă „totul este agravat foarte mult de integrarea lor financiară cu elitele ruse și, desigur, integrarea financiară cu Rusia înseamnă și corupție.”

Dependența de gazul rusesc

Filip Medunic, expert în politica de sancțiuni și politica externă a Germaniei la Consiliul European pentru Relații Externe, este de părere că la originea atitudinii Germaniei se află dependența de gazul rusesc.

„Germania este în general deschisă impunerii sancțiunilor, vede necesitatea de a oferi un răspuns puternic. Însă Germania are și o relație specială cu Rusia, în sensul că securitatea ei energetică este pentru moment, când vine vorba de gaze naturale, destul de strâns legată de Rusia” a declarat acesta Europei Libere.

„Din această cauză este prudentă cu privire la pașii următori” a adăugat dl. Medunic.

Sancțiunile nu trebuie subestimate

Dl Medunic este de părere că sancțiunile care sunt luate în considerare momentan nu trebuie subestimate.

„Sancțiunile trebuie întotdeauna impuse cu mare atenție pentru că pot avea consecințe neintenționate. Cred că este important să știm ce efecte pot avea acele sancțiuni și cred că este responsabil să stabilim care ar putea fi consecințele pentru Rusia, dar, în același timp, nu doar să așteptăm orbește”.

Președintele SUA, Joe Biden a declarat că va lua în considerare inclusiv opțiunea de a impune sancțiuni directe împotriva lui Vladimir Putin.
Președintele SUA, Joe Biden a declarat că va lua în considerare inclusiv opțiunea de a impune sancțiuni directe împotriva lui Vladimir Putin.

Dl Piotr Buras se arată în mod similar încrezător în strategia de a răspunde agresiunilor Rusiei prin sancțiuni.

„Dacă Rusia știe că Ucraina are resursele necesare pentru a se apăra mult timp și astfel poate cauza Rusiei multă durere din punct de vedere militar, dacă Rusia știe că băncile rusești vor fi izolate de comerțul internațional, dacă Rusia știe că Nord Stream 2 va fi închis, cred că va avea unele implicații pentru calculele lor și, de fapt, le poate chiar schimba”.

XS
SM
MD
LG