Linkuri accesibilitate

Dăncilă folosește ton nediplomatic: „Eu discut cu omologii mei. Ambasadorii nu fac agenda premierului”


Viorica Dăncilă
Viorica Dăncilă

Viorica Dăncilă a reacționat la valul de critici venite miercuri la adresa intenției Guvernului de a adopta ordonanța de urgență privind relaxarea pedepselor penale și micșorarea termenelor de prescripție a faptelor de corupție. De asemenea, Dăncilă le-a replicat și celor care au cerut autorităților române să înceteze obstrucționarea Laurei Codruța Kovesi în cursa pentru șefia Parchetului European Antifraudă.

Prim-vicepreședintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, premierul român i-a transmis că „nu înțelege rostul” declarațiilor acestuia și că „nu se bazează pe realitate”. Ea a spus că există deschidere din partea Cabinetului său în privința pașilor de urmat.

„O să am o discuție cu prim-vicepreședintele Comisiei Europene legată de aceste aspecte. Știu că a fost o discuție în Colegiul Comisarilor și sper că comisarul român a susținut de această dată România", a spus Dăncilă.

Prim-vicepreședintele Comsiei Europene a atras atenția Guvernului de la București în privința derapajelor de la statul de drept. El a precizat, într-o conferință de presă, care a avut loc după reuniunea Colegiului comisarilor care a avut ca temă statul de drept, că în câteva zile Comisia este pregătită să ia măsurile care se cuvin în cazul în care Guvernul adoptă ordonanțele de urgență aflate în discuție.

Este vorba despre două ordonanțe de urgență, pe care Ministerul Justiției le-a trimis la Guvern și la CSM pentru avizare, în urmă cu două săptămâni. Prima reunește articolele din Codurile penale declarate constituționale la CCR. Astfel, prescripția faptelor penale ar urma să aibă un termen mai scurt, de la zece la opt ani pentru pedepsele între 10 și 20 de ani, și reducerea de la opt la șase ani pentru pedepsele penale de la 5 la 10 ani. De asemenea, este considerată circumstanță atenuantă dacă un inculpat plătește prejudiciul în timpul anchetei sau al procesului. Mituitorii urmează să scape de pedeapsă dacă denunță fapta într-un an de la data săvârșirii ei.

În cea de-a doua ordonanță pregătită de Ministerul Justiției se prelungește termenul până la care se poate invoca o cale de atac extraordinară - contestația în anulare. Astfel, cei care au sentințe definitive formulate de completuri de cinci judecători, pot redeschide procesele. Astfel, se poate constata și prescripția faptelor și pot avea cazierele șterse. Printre politicienii care ar beneficia de această ordonanță se află și liderul PSD, Liviu Dragnea.

Față de intenția de a adopta aceste ordonanțe de urgență au reacționat și 12 ambasadori ai statelor occidentale, care au făcut apel la Guvern să se abțină de la legiferarea în domeniul Justiției, pentru a nu fi decredibilizată încrederea partenerilor externi și a cetățenilor în Guvern. Printre semnatare se află Statele Unite, Germania și Franța.

Care a fost reacția Vioricăi Dăncilă la apelul celor 12 state? „Am văzut punctul de vedere al unui grup de ambasadori. Aceștia au refuzat discuții individuale cu mine. Le reamintesc că suntem în România, iar eu discut cu omologii mei. În nici un stat ambasadorii nu fac agenda premierului și eu nu am să accept acest lucru. Trebuie să arate respect României”, a spus Dăncilă.

Un răspuns asemănător a avut prim-ministrul român și la adresa președintelui Parlamentului Euopean, Antonio Tajani. Liderul european ceruse într-o intervenție de la Bruxelles ca Guvernul de la București să nu îi pună obstacole Laurei Codruța Kovesi în procedura pentru șefia Parchetului European.Tajani a susținut că Guvernul PSD-ALDE „trebuie să coopereze, și nu să obstrucționeze candidatura acesteia”, referindu-se la anchetele care i-au fost intentate fostei șefe DNA. Dăncilă i-a răspuns președintelui Parlamentului European cu aceste cuvinte - "Niciun factor sau decident politic, fie chiar și președintele Parlamentului European, nu poate solicita începerea sau oprirea anchetei penale".

În același sens se pronunțase mai devreme și ministrul Justiției, Tudorel Toader.

Replica lui Tudorel Toader: ingerință nepermisă în cazul Kovesi, iar în privința noilor ordonanțe, „România nu cere avizul și aprobarea UE”

Tudorel Toader a declarat că „este o ingerință nepermisă” sprijinul acordat Laurei Codruța Kovesi și îngrijorările exprimate de membri ai Comisiei Europene și ai Parlamentului European, care au cerut autorităților de la București să înceteze hărțuirea cu dosare penale a fostei șefe a DNA. „Nimeni nu interferează cu anchetele în desfășurare și nici cu procesul de justiție”, a spus ministrul român al Justiției la două ore distanță de declarațiile lui Timmermans referitoare la abilitățile „excelente” profesionale ale fostei șefe DNA, care este cercetată în două dosare de SIIJ și se află sub control judiciar.

De asemenea, ministrul Justiției a spus, în privința adoptării ordonanțelor de urgență pe Codurile penale și pe contestația în anulare, că nu s-a dus la Bruxelles (la negocierile cu Comisia Europeană - n.r) pentru „a cere aviz sau aprobare din partea CE”, ci pentru „un dialog, pentru a vedea modalitățile adecvate pentru transpunerea unor directive europene”. El a enumerat directive referitoare la prezumția de nevinovăție, confiscarea extinsă sumelor provenite din spălarea banilor, care au fost invocate de coaliția PSD-ALDE ca oportunitate pentru relaxarea legislației penale.

Toader a mai spus că îi solicită UE „să ne respectăm competențele, demnitatea și specificul național”.

Dăncilă a conchis că vinovat pentru cumulul de avertismente din partea partenerilor occidentali ai României ar fi președintele Klaus Iohannis, care a fost critic constant al Guvernului.

XS
SM
MD
LG