Sărbătorirea Paștelui la o dată comună de către ortodocși și catolici a stârnit dezbateri aprige în ultimele zile în România, implicând fețe bisericești, teologi, intelectuali și numeroși români care au comentat subiectul pe rețelele sociale.
Demersul este realizabil, în teorie, întrucât nu reprezintă o dogmă (teză fundamentală a unei religii care nu poate fi criticată sau schimbată), ci o decizie stabilită în secolul IV, în conformitate cu informațiile științifice ale vremii.
Au spus-o pentru Europa Liberă decanul Facultății de Teologie Romano-Catolică din Universitatea București, Wilhelm Dancă, teologul ortodox Radu Palencsar, și istoricul Mircea Abrudan.
Este totodată un lucru dezirabil, subliniază cu toții. Pe de o parte ar îndrepta o eroare, din punct de vedere astronomic, pe de alta ar da un semnal de unitate al lumii creștine, în fața provocărilor lumii contemporane.
În timp ce reprezentantul Bisericii Romano-Catolice crede că Biserica Ortodoxă Română (BOR) își poate asuma un demers pe cont propriu, inclusiv din empatie față de milioanele de români din țări catolice, ceilalți doi interlocutori susțin că, în practică, demersul este unul dificil.
Ca să fie asumat de către toți clericii și credincioșii ar trebui întrunit consensul celorlalte biserici ortodoxe. Totuși, BOR ar putea iniția un demers pe cont propriu, chiar potrivnic Bisericii Ortodoxe Ruse, cea care e de așteptat să se opună, spun interlocutorii Europa Liberă.
Dezbaterea datei Paștelui, reluată în ultimele zile
Relansarea discuției legată de data sărbătoririi Paștelui a pornit de la solicitarea recentă a fostului ministru de Externe, Teodor Baconschi, și a profesorului, Adrian Papahagi, cărora li s-a alăturat ulterior și decanul Facultății de Științe Politice a Universității București, Cristian Preda.
În acest an, Biserica Catolică a sărbătorit Paștele în 9 aprilie, iar Biserica Ortodoxă o săptămână mai târziu, pe 16 aprilie.
Într-o postare pe contul său de Facebook, chiar în ziua Paștelui catolic, Teodor Baconschi a spus că „decalajul pascal dintre ortodocși și restul lumii creștine pare o relicvă a Războiului Rece”.
El a subliniat că BOR „nu e pe stil vechi, deci ar putea celebra Paștele odată cu catolicii și protestanții (cum fac ortodocșii din Finlanda și Estonia)”.
Aproape concomitent, Adrian Papahagi a anunțat că va demara „un amplu demers național”, „solicitând Adunării Naționale Bisericești și Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române să calculeze data pe calendarul gregorian (de care oricum ținem seama la Crăciun)”.
Reacțiile în spațiul public și în mediul online au fost prompte.
Susținătorii demersului au pornit de la constatarea că modul de calcul al calendarului gregorian, după care se ghidează Biserica Catolică, reprezintă calendarul modern, corect din punct de vedere astronomic.
În același timp, calendarul iulian - după care se ghidează integral unele biserici ortodoxe, precum cea rusă sau sârbă, respectiv toate bisericile ortodoxe în privința Paștelui - prezintă un decalaj de 13 zile față de cel astronomic.
Cei care se opun ideii o văd ca o concesie și un compromis în fața Bisericii Catolice, privită cu mare reticență în unele medii tradiționaliste ortodoxe.
Patriarhia BOR: trebuie relansate consultările între bisericile ortodoxe
Episcopii ortodocși s-au poziționat și ei. În timp ce mitropolitul Clujului, Andrei Andreicuț, sau episcopul Hușilor, Ignatie Trif, consideră de dorit ca Paștele să poată fi sărbătorit la aceeași dată în bisericile ortodoxe și în cele catolice, controversatul arhiepiscop al Tomisului, Teodosie Petrescu, a fost mai degrabă critic la adresa demersului.
Patriarhia BOR a reacționat la valul de discuții și a transmis că „posibilitatea și dorința sărbătoririi Paștelui la aceeași dată în toată lumea creștină au rațiuni și justificări depline, rămânând un ideal absolut dezirabil, așa cum este și firesc, așa cum a fost și dorința constantă a Sfinților Părinți ai Bisericii creștine primare”.
BOR a reamintit că a adoptat noul calendar în 1924, dar nu toate bisericile ortodoxe - între care cea rusă, sârbă și Patriarhia Ierusalimului - au făcut acest lucru.
Chiar dacă au fost critici la adresa „fidelității față de un calendar dovedit științific ca (actualmente) eronat (rămas în urmă cu 13 zile)”, reprezentanții Patriarhiei au reamintit că unitatea ortodoxă reprezintă în continuare o prioritate.
Este motivul pentru care, din 1927, BOR și celelalte biserici ortodoxe care au adoptat noul calendar au acceptat să sărbătorească din nou Paștele pe vechiul calendar.
„Soluționarea acestei probleme, care NU este una de natură dogmatică, ci una de unitate inter-bisericească, presupune reînceperea unor consultări între bisericile ortodoxe și decizia unui viitor și necesar Sinod pan-ortodox”, a sintetizat Patriarhia BOR.
Or tocmai întrunirea unui Congres pan-ortodox pare cel mai dificil de realizat, spun specialiștii consultați de Europa Liberă.
Dezbaterea datei Paștelui, oportună, dar dificilă
Biserica Catolică sărbătorește Paștele conform calendarului „gregorian” (inițiat de Papa Grigore al XIII-lea, după consultări cu lumea științifică, în 1582) care coincide cu cel „civil”, cu cea mai mare răspândire în lume astăzi.
Biserica Ortodoxă sărbătorește Paștele după calendarul „iulian” (introdus de împăratul Iulius Cesar în anul 46 î.Hr), dar care a ajuns până în prezent la un decalaj de 13 zile față de calendarul recunoscut la nivel astronomic și universal.
Asta duce, de cele mai multe ori, la sărbătorirea la date diferite a Paștelui în bisericile ortodoxe, față de cele catolice și protestante.
„Relansarea dezbaterii este oportună, binevenită, mai ales că în 2025 vom celebra la aceeași dată Paștile, în 20 aprilie; e anul în care vom aniversa 1.700 de ani de la Conciliul de la Niceea, din anul 325 d.Hr., când s-a fixat pentru prima dată data Paștilor, pentru a se departaja Paștele creștin de cel evreiesc”, spune preotul și profesorul de teologie romano-catolică Wilhelm Dancă.
Reperul datei Paștelui, vechi de peste 1.500 de ani
Atât Biserica Ortodoxă cât și cea Catolică au ca reper de calculare a datei hotărârile Sinodului Ecumenic al Bisericii Creștine din anul 325, de la Niceea (astăzi Iznik, parte a fostei provincii romane Bitinia).
Episcopii convocați în secolul IV de împăratul Constantin au stabilit ca Paștile să fie sărbătorite de creștini „în prima duminică după luna plină de după echinocțiul de primăvară”.
Ambele respectă criteriile acestea, doar că aplică propriul „filtru”; în cazul lumii ortodoxe folosirea calendarului iulian mai lung decât cel astronomic produce un decalaj de o zi la aproape 130 de ani.
În vremea sinodului de la Niceea din secolul IV exista deja un decalaj de 3-4 zile, iar după 1900 acesta a ajuns la 13 zile.
În fapt, reforma calendarului iulian - respectat până atunci în lumea creștină și inițiată de Papa Grigore al XIII-lea în secolul al XVI-lea - a venit din dorința de a se conforma la prevederile de la Niceea, în concordanță însă cu realitatea astronomică.
Pe de altă parte, prin dispozițiile Sinodului de la Niceea, Paștile creștine au fost delimitate de Paștile evreiești, iar dacă zilele coincideau, Paștile creștine erau mutate în duminica următoare.
Prevederea e una la care bisericile ortodoxe se raportează încă, dar care nu se mai aplică în bisericile catolice.
„Data Paștelui a fost motiv de dezbinare și în trecut”
Tocmai delimitarea de Paștile evreiești, propusă de Sinodul de la Niceea, a făcut ca recomandările de la acea vreme să nu întrunească adeziune tuturor creștinilor în acele vremuri, subliniază Wilhelm Dancă.
„A existat o grupare a «quattuordecimalilor» - de la cifra paisprezece din latină - care țineau data de 14 Nisan (lună evreiască, n.r.) și spuneau că «nu ne putem despărți de această dată la care Iisus a murit, cu ocazia Paștilor evreiești, așa scriu Evangheliile, așa consemnează mărturiile istorice, liturgice din primele secole»”, explică el.
Astfel, câteva secole la rând, nu toți creștinii au urmat recomandările respective, a subliniat preotul profesor.
„Consiliul de la Niceea nu a unit creștinătatea, ci a divizat-o; data Paștilor a fost de la început până acum un motiv de diviziune, din păcate.”
Delimitarea de comunitatea evreiască ar putea fi privită astăzi chiar și într-o cheie antisemită, spune teologul Paul Palencsar.
„E mult melanj, de tot felul de resentimente, pe care Biserica vremii le-a pus în pagină, dar trăim într-o lume cu totul schimbată”, a punctat el.
Sinodul de la Niceea a dorit să sublinieze conținutul de credință al creștinilor și aceștia sărbătoresc altceva decât celebrează evreii de Paști, adică patimile și Învierea lui Iisus Hristos și nu ieșirea din robia Egiptului, trecerea prin Marea Roșie.
„Există și o contextualizare istorică, referitoare la faptul că în secolele II și III au existat în unele comunități din Asia și din Africa, fricțiuni între comunitățile creștine și cele ebraice pe tema pascală”, a întărit el.
Problemă de disciplină și nu de dogmă
Specialiștii consultați de Europa Liberă au explicat la unison că revizuirea calendarului, în special a datei Paștelui nu reprezintă o problemă dogmatică, așa cum interpretează uneori preoți și credincioși ortodocși.
„În ortodoxie există oameni deschiși la dialog dar și alții închiși la minte, pentru care calendarul e o dogmă. Or nu este o dogmă. Doar la partea doctrinară nu avem voie să umblăm, de aceea nu ne atingem, dar a sărbători Paștile împreună cu frații noștri catolici, protestanți, neo-protestanți este o dovadă de iubire de oameni, ceea ce vrea Hristos de la noi”, a explicat teologul Paul Palencsar.
Prevederile Sinodului ecumenic din Niceea din anul 325 au reprezentat mai degrabă recomandări ale episcopilor de la acea vreme, spune și istoricul Mircea Abrudan, doctor atât în istorie, dar și în teologie, cercetător la Institutul de Istorie George Bariț al Academiei Române, filiala Cluj.
El a subliniat că părinții Bisericii, care au consultat astronomii din Alexandria, vestiți în epocă, au venit cu aceste recomandări din motive practice, în condițiile în care calendarul iulian, realizat în timpul domnitorului Iulius Cezar, în anul 36 î.Hr., prezenta deja un decalaj de câteva zile față de calendarul astronomic.
„Nu e un decret conciliar, un canon, ceva irefutabil pe care nu se poate rediscuta, ci o scrisoare enciclică pe care părinții Bisericii au trimis-o câtorva biserici din zona Asiei, prin care recomandau ca Paștile să se țină în prima duminică, după luna plină, după Echinocțiul de primăvară; de asemenea, dacă Paștile evreilor ar cădea în aceeași duminică, atunci Paștile creștinilor se amână cu o săptămână”, explică Mircea Abrudan.
Au fost decizii legate de disciplinarea cultului și nu de conținutul dogmatic, susține și decanul Facultății de Teologie romano-catolică, Wilhelm Dancă.
Paștile ar putea fi stabilite chiar și la o dată fixă
Discuțiile pot fi reluate, „dacă se pleacă de la două idei”, spune Mircea Abrudan.
„În primul rând, că avem o problemă cu calendarul, care nu este în concordanță cu cel astronomic și doi, că dorim o unitate a creștinilor în ce privește serbarea Paștilor, care e firească și există la mulți. Asta nu înseamnă o celebrare împreună a Paștilor, ci catolici, protestanți, anglicani, ortodocși, neo-protestanți, în aceeași duminică sărbătoresc Paștile, fiecare în biserica lui, neamestecându-se”.
Atât istoricul Abrudan, precum și Wilhelm Dancă susțin că lumea creștină ar putea conveni inclusiv stabilirea unei date fixe.
„Observăm că data este mobilă, e un specific al sărbătorii Paștilor. De ce nu poate fi chiar și o dată fixă?”, se întreabă Wilhelm Dancă.
El spune că în cadrul dialogului ecumenic ortodox-catolic, Papa Paul al VI-lea și Patriarhul Ecumenic Demetrios ajunseseră în anii '60 - '70 la un anumit consens cu privire la o astfel de dată fixă”.
Tratative între cele două părți au existat și în timpul Papei Ioan Paul al II-lea, dar și între Papa Francisc și Patriarhul Ecumenic Bartolomeu.
Mereu inițiativa s-a împotmolit, în lumea ortodoxă existând rețineri puternice față de astfel de negocieri.
Dificultatea consensului ortodox
Tehnic, BOR poate lua pe cont propriu decizia de a sărbători Paștele pe calendar gregorian, însă acest lucru ar putea genera tensiuni în lumea ortodoxă și o reticență din partea unora dintre preoți și credincioși, spun teologul Paul Palencsar și istoricul Mircea Abrudan.
„Ar trebui să se poată aduna la o masă și la discuții toți patriarhii ortodocși cu un număr cât mai mare de episcopi în jurul lor și să discute aceste teme”, explică istoricul Mircea Abrudan.
Perspectivele unei reuniuni pan-ortodoxe, unde ar trebui să participe toate cele șaisprezece biserici ortodoxe autonome și a adoptării datei Paștelui conform calendarului gregorian nu sunt neapărat încurajatoare.
Subiectul revizuirii calendarului iulian - pe care unele biserici ortodoxe îl urmează integral - și al aducerii sale în concordanță cu cel astronomic a fost pus pe tapet încă din 1961, în lumea ortodoxă.
„În așa-numitele discuții pre-sinodale care trebuiau să pregătească Sinodul pan-ortodox au fost zece probleme pe agenda respectivă, care trebuiau să ajungă pe agenda sinodală. Ele s-au tot discutat până în 2016, când a fost Sinodul pan-ortodox din Creta”, a explicat istoricul.
Tocmai pentru că nu s-a întrunit un consens, patru dintre puncte, între care și cel referitor la calendar, au fost eliminate de pe agenda Sinodului pan-ortodox din 2016 Creta.
De altfel, Biserica Ortodoxă Rusă - care invocă adeseori faptul că are cei mai mulți credincioși - a boicotat participarea la lucrările efective ale Sinodului, deși își anunțase prezența.
„Dacă nu există o masă comună de discuții, greu se va ajunge la consens. Biserica Ortodoxă nu este organizată precum cea Romano-Catolică, al cărei singur cap este la Vatican. Sunt autocefale, fiecare au patriarhatul propriu, sunt mai multe «camere» ale aceleiași biserici”, subliniază Paul Palencsar.
De altfel, deciziile luate în Creta în 2016 au creat și așa reticență în rândul unor preoți, în special în zona Moldovei, care au ajuns să nu îi mai pomenească la slujbe pe episcopii care au participat la reuniune și au semnat deciziile finale, explică Mircea Abrudan.
Raportarea la Paștele evreilor, diferită la ortodocși și catolici
Istoricul a citit recent studii pe tema prevederilor Sinodului de la Niceea și afirmă că raportul dintre Paștile evreiești și cele creștine suportă în continuare interpretări.
„Nu este atât de clar dacă amânarea Paștilor creștine se impune doar dacă coincid cu ziua efectivă a Paștelui evreiesc, sau e vorba de sărbătoarea întreagă a Pesahului, care durează șapte zile.”
Chiar dacă par detalii, de fapt pot întreține suspiciunea tradiționaliștilor ortodocși legate de compromisul pe care Ortodoxia l-ar face în fața Romei în caz că ar decide sărbătorirea Paștelui la dată comună.
„Ar trebui ca patriarhii să îl mandateze probabil pe Patriarhul Ecumenic să discute cu Papa Francisc asupra chestiunii care vizează nesuprapunerea datei Paștilor creștine cu cea a Paștilor evreiești, la care romano-catolicii se pare că au renunțat”, arată istoricul.
Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol are un rol de coordonare și de inițiere a dezbaterii unor teme de actualitate pentru lumea ortodoxă, dar nu poate impune decizii niciunei patriarhii.
În practica Bisericii Catolice evitarea suprapunerii cu Paștile evreiești nu mai reprezintă într-adevăr un reper, spune profesorul Wilhelm Dancă.
Asta și pentru că preocuparea Bisericii Catolice și a reprezentanților comunității ebraice este de a întări legăturile, un progres vizibil în decursul deceniilor.
Consecințe în România
Un impediment în adoptarea efectivă a datei potrivit „calendarului îndreptat”, fie și doar în BOR, îl reprezintă experiența proprie a României, subliniază istoricul Mircea Abrudan și teologul Paul Palencsar.
După ce a BOR a adoptat în 1924 „noul calendar”, în format gregorian, Paștile au fost sărbătorite conform acestuia, dar după trei ani s-a revenit la vechea metodă de calcul.
„Dacă ne-am uita în acea perioadă, care au fost discuțiile în Sinod, cum au reacționat laicii, profesorii de teologie, intelighentia românească, o să vedem că presiunea exercitată pe sinodali, pe patriarhul Miron Cristea de a reveni la Paștile după calendarul iulian, din partea laicatului, a fost imensă”, explică istoricul Mircea Abrudan.
Revenirea la calculul Paștilor conform calendarului iulian exprima și o solidaritate față de Biserica Ortodoxă Rusă, care se afla în acei ani „sub un adevărat asediu”, al bolșevicilor, patriarhul Tihon fiind chiar arestat, a explicat el.
Chiar dacă Biserica Ortodoxă Rusă a fost cea mai reticentă la revizuirea calendarului și la dialogul ecumenic, tema revizuirii datei Paștilor „nu trebuie politizată, cum încearcă poate unele persoane”, a mai subliniat istoricul.
Precedentul Bisericii stiliste
Pe de altă parte, după introducerea calendarului pe stil gregorian în România, a luat naștere „Biserică stilistă, paralelă cu BOR”.
„Nu știm ce comunitate are - recensământul nu ne ajută la numărătoare - dar au parohii și episcopii și o mitropolie la Slătioara, în județul Suceava. Parohiile lor cele mai multe sunt în zona Suceava, Neamț, Roman, Bacău; nu vorbim de rușii lipoveni, ci de români care se declară ortodocși, dar pe stil vechi, dar care țin Crăciunul pe stil vechi în 6 ianuarie, nu ca restul în 25 decembrie.”
BOR va dori să evite repetarea unei astfel de situații, întărește și Paul Palencsar.
Curentul împotriva rectificării datei Paștilor și a schimbărilor care nu aduc atingeri dogmatice poate fi diminuat prin campanii de informare și dialog al Patriarhiei Române, în special cu reprezentanții și membrii mănăstirilor, spune decanul Facultății de Teologie Romano-Catolică, Wilhelm Dancă.
„Există numeroase prejudecăți față de Biserica Catolică. Rezistența la schimbare vine în special din mănăstiri, acolo este frâna la schimbare; ar fi util ca Patriarhia să îndemne călugării, măicuțele să frecventeze facultățile de teologie, de exemplu; fără orizontul mai larg asupra creștinismului și asupra istoriei proprii e greu să mai crezi că și alții sunt creștini în afară de tine”.
„BOR poate lansa tema datei cu gândul la diaspora”
Decanul Facultății de Teologie Romano-Catolică din București crede că BOR poate iniția și în nume propriu demersul de sărbătorire a Paștelui la o dată comună cu catolicii și protestanții.
Motivația ar putea veni de la milioanele de români plecate în țări din Occident, cu tradiție catolică sau protestantă.
„Dacă aproximativ 4 milioane de români ortodocși trăiesc, lucrează în mediul majoritar catolic, protestant, ar trebui ca Biserica, din solidaritate mistică, pastorală, nu mai spun din grijă pastorală, să reflecteze asupra oportunității celebrării deodată cu credincioșii practicanți, acolo unde sunt ei”, a spus preotul profesor, care a locuit el însuși șapte ani în Occident.
BOrtodoxă Română are cea mai numeroasă comunitate, după cea rusă, și poate (re)lansa o astfel de inițiativă, „în cheia milostivirii lui Dumnezeu, care vine în întâmpinarea oamenilor”, consideră el.
„Te poți întreba cum îi ajuți pe românii de acolo, care au preoți, episcopi? E important să îi sincronizezi cu istoria, cu locul unde trăiesc. Ar trebui să fie o realitate suficient de provocatoare pentru ierarhi, încât să vină în întâmpinarea lor. Sunt familii tinere, oameni care își fac viitorul acolo. Dacă se creează însă o anumită distanțare între ei și restul lumii din locul în care trăiesc riscă să se simtă desconsiderați sau chiar uitați.”
Istoricul Mircea Abrudan admite și el că situația românilor din diaspora în privința Paștelui este ingrată, în raport cu comunitățile în mijlocul cărora trăiesc.
BOR poate folosi și argumentul Bisericii Ortodoxe a Finlandei, care „în fața valului secularizării” a decis să serbeze Paștele la aceeași dată cu bisericile luterană și catolică, spune Wilhelm Dancă.
„Dacă acest proces de secularizare va continua sunt convins că ierarhii vor lua o decizie legată de celebrarea la o dată comună a Paștilor. Personal cred că ar trebui să se întâmple pe altă cale, a milostivirii lui Dumnezeu pe care trebuie să o manifeste ierarhii față de credincioșii lor, mai ales a celor din străinătate”, a spus preotul profesor.
Teologul romano-catolic crede că lucrurile abia relansate în discuție acum se vor materializa dacă ierarhii „vor fi sincronizați cu mișcarea Duhului Sfânt în istorie”.
„Lumea se mișcă, istoria e un teren nisipos, nu poți să rămâi înfipt în niște reguli și principii care se potriveau unei lumi cu o structură cezaro-papistă, imperială și care astăzi nu mai există. Trebuie să fim mult mai flexibili și mai deschiși, la semnele timpurilor și la a vesti iubirea lui Dumnezeu oamenilor acolo unde sunt în circumstanțele actuale”.
Asemănător vede lucrurile și teologul Paul Palencsar, doar că e mai rezervat în privința rezultatului. Spune că relansarea dezbaterii e foarte utilă.
„De undeva trebuie să începem. Până acum câțiva ani nu se discuta despre asta, faptul că acum tot mai mulți oameni simt nevoia să spună asta arată că ajungem la o normalitate, ne umanizăm. Pe măsură ce trece timpul, înțelegem mai mult despre ce este credința în Dumnezeu și Evanghelia și dragostea de om”, a conchis el.
