Linkuri accesibilitate

Deschiderea școlilor | Paradoxul testării elevilor: avem resurse, dar cine le va folosi?


Testarea elevilor din România se va face cu acordul părinților.
Testarea elevilor din România se va face cu acordul părinților.

Școlile se deschid luni pentru cei 2,9 milioane de elevi cu reguli și măsuri puțin schimbate față de primul an al pandemiei. Fiecare județ va avea alocate câte 5.000 de teste Covid, care vor fi folosite când elevii și profesorii prezintă simptome.

Până acum, România a eșuat în testarea în masă a elevilor. Anul școlar trecut au fost achiziționate peste 1,3 milioane de teste pentru școli, dar au fost folosite mai puțin de 50.000. Au fost două cauze pentru care testele au rămas în depozite: școlile au învățat online în majoritatea timpului, iar părinții trebuiau să-și dea acordul pentru testare, mulți refuzând.

Pe de altă parte, pentru ca testarea să poată avea loc la școală, ar trebui ca toate școlile să aibă medici școlari. În prezent, sunt 680 de medici şcolari şi 3.000 de asistenţi medicali pentru aproximativ 7.000 de şcoli.

Școlile din orașele mari au cabinet de medicină școlară. Cel mai bine la acest capitol stau județele Dolj, Cluj, Iaşi, Bihor şi Argeş, dar și Bucureștiul. Sunt și județe precum Călărașiul în care nu există niciun medic școlar. În județul Giurgiu sunt doi medici școlari, iar în Ialomița patru.

Medic școlar: Este clar că nu se poate face testare screening

Testarea elevilor cel puțin o dată pe săptămână este o metodă de prevenție a răspândirii virusului în comunitatea școlii, mai ales că sunt unii copii asimptomatici. Medicii de medicină școlară spun că în prezent acest lucru e imposibil de făcut. „Este clar că nu se poate face testare screening, ar trebui ca în fiecare săptămână eu să testez cei 2.000 de copii. Practic cum aș putea să fac asta? Nu avem medici școlari. Și așa este mult să testezi o clasă, pentru că durează să testezi 30 de copii, trebuie să respecți niște reguli”, spune Daniela Rajka, medic şcolar şi Preşedintele Societăţii Medicilor din Colectivităţile de Copii şi Tineri.

Medicul spune că acum s-a schimbat modalitatea de testare a elevilor, în sensul că ei se pot întoarce la școală mai repede dacă sunt asimptomatici. „Ordinul ( n.r. pentru deschiderea școlilor) prevede ca în ziua a opta copiii să vină să fie testați la cabinet și să se poată întoarce la școală în ziua a opta. Se va face în continuare testarea simptomaticilor, sigur cu acordul părintelui”, a mai spus Daniela Rajka.

Medicul școlar a observat că părinții sunt împărțiți în privința testării, unii acceptă testarea, dar sunt și alții care nu acceptă sub nicio formă.

Anul trecut s-au alocat foarte multe teste fără să fie nevoie de ele. Nu puteai să aloci un milion de teste în condițiile în care nu aveai un milion de copii la școală. Noi am folosit atunci testele pentur copiii simptomatici care veneau la cabinet și pentru contacți, dar numai acolo unde funcționau clasele mai mari”, arată medicul școlar.

Octavian Jurma: S-a eliminat și acel triaj epidemiologic minimal care se făcea la intrarea în școli

Medicul și cercetătorul Octavian Jurma spune că prin testarea periodică a elevilor se poate ține sub control infecția. El susține că testele pe bază de salivă care nu sunt omologate de INSP ar putea să fie și ele parte a unei soluții.

Testele de salivă sunt foarte distractive pentru copii, ei ar învăța un pic de biologie, profesorii le-ar explica ce se întâmplă. Într-adevăr, poate nu sunt așa de precise, dar ca screening oricum detectează de patru ori mai mult. Asta ar fi o strategie extrem de eficientă pentru că dacă apare un caz ar fi imediat detectat înainte să se răspândească virusul în comunitate”, spune Octoavian Jurma.

Medicul prognozează că la numărul de infectări din prezent, școlile vor trece în scurt timp în online.

Realitatea factuală este că de fiecare dată când s-au deschis școlile au explodat cazurile. Statistic vorbind, școala ar trebui să fie exact ca la festivaluri de tip Untold – la care să se face un triaj epidemiologic la intrarea în comunitate”, a spus Octavian Jurma, care a observat că, de fapt, măsurile pentru deschiderea școlilor sunt mai relaxate pentru anul școlar care începe luni.

Noi am mărit valabilitatea testului, am relaxat măsurile de intrare în școli după ce că am mărit pragul de alertă. S-a eliminat și acel triaj epidemiologic minimal care se făcea la intrarea în școli. Și suntem în mijlocul valului patru. Copiii nu sunt mai puțini înghesuiți”, afirmă Octavian Jurma.

Răzvan Cherecheș, expert în politici de sănătate de la Universitatea Babeș Bolyai, arată că pentru a ține școlile deschise, testarea elevilor și a profesorilor o dată pe săptămână ar trebui să fie una dintre măsuri, alături de vaccinare într-un număr cât mai mare, purtarea măștii de protecție, aerisirea și distanțarea din clase.

La noi se știa din primăvară că nu avem capacitatea de testare, nici infrastructura și nici personalul medical necesar. Cel mai probabil că înainte de jumătatea lunii octombrie școlile vor trece în online. Iar Ministerul Educației va spune 'nu putem să continuăm față în față, am pune în pericol copiii, noi suntem un guvern responsabil care ia decizii să protejeze copiii' în loc să spună 'noi am eșuat ca minister, pentru că toată vara nu ne-a preocupat să facem ceea ce trebuia făcut'”, a spus Răzvan Cherecheș.

Elevii se pot întoarce la școală după 8 zile, în cazul unui test negativ

Ordinul comun al ministerelor Educației și Sănătății cu măsurile pentru deschiderea școlilor arată că la apariția unui caz de îmbolnăvire cu coronavirus se suspendă activitatea din clasa în care a fost găsit pentru 14 zile. După 8 zile, dacă elevii sunt testați negativ pot reveni la școală în format fizic. În cazul în care părinții refuză testarea, copilul rămâne online până în ziua a 14-a .

În Anglia, elevii primesc teste gratuite pentru a se testa săptămânal. Un studiu de la Universitatea Oxford, citat de BBC, arată că testarea rapidă a elevilor care au intrat în contact cu un coleg infectat cu covid a dus la continuarea cursurilor la școală. Aproximativ 2% dintre elevii care au avut contact cu un coleg infectat s-au dovedit a avea coronavirus.

Autoritățile britanice au eliminat din această toamnă cerința ca elevii care intră în contact cu un caz Covid să nu mai vină la școală. În situația în care testul iese negativ ei continuă să vină la școală.

  • 16x9 Image

    Andreea Ofițeru

    Andreea Ofițeru s-a alăturat echipei Europa Liberă România în ianuarie 2021, ca Senior Correspondent. Lucrează în presă din 2001, iar primele articole le-a publicat în România Liberă. Aici a scris pe teme legate de protecția copiilor, educație, mediu și social. De-a lungul timpului, a mai lucrat în redacțiile Adevărul, Digi24, Gândul, HotNews.ro, unde a documentat subiecte legate de învățământul din România și de actualitate. 

    A scris știri, interviuri, reportaje și anchete. A participat la mai multe proiecte printre care și conceperea primului supliment dedicat exclusiv subiectelor despre școală: Educație&Școală.  

    A fost bursieră Voice Of America/Washington DC, într-un program dedicat jurnaliștilor din Europa de Est.

XS
SM
MD
LG