În interiorul PSD răspunsul neoficial la întrebarea despre desființarea Secției Speciale este „după congres”, în condițiile în care GRECO a cerut desființarea acestui parchet care se ocupă de magistrați. Ana Birchall este privită cu suspiciune în rândul partidului, iar presa apropiată de PSD, cum ar fi A3, susține că Birchall, numită recent ca titulară la Justiție, riscă remanierea după congresul de la finalul lunii iunie.
Înființată prin Legile Justiției și devenită operațională prin nu mai puțin de patru ordonanțe de urgență, Secția Specială se află în acest moment fără șef, după plecarea procurorului Gheorghe Stan la Curtea Constituțională și după ce în CSM nu s-a întrunit cvorumul necesar pentru ca Adina Florea, procurorul apropiat de PSD, să fie numită oficial la conducerea Secției.
Printre membrii CSM care au lipsit de la ședință, dincolo de un magistrat plecat în străinătate și un altul în concediu de maternitate, ministrul Justiției, Ana Birchall, este cea care „a contribuit” la amânarea numirii Adinei Florea.
Lia Savonea, președinta CSM, care este o apropiată a PSD și al cărei soț a avut afaceri cu familia lui Liviu Dragnea, a avertizat-o, vineri, pe Ana Birchall că ședințele CSM sunt programate în fiecare joi și nu pot aștepta după „treburile guvernamentale” ale ministrului Justiției, care este membru de drept al Consiliului. Ciu o zi înainte, Birchall declarase, într-o scrisoare publică, faptul că activitățile guvernamentale au împiedicat-o să participe la ședința eșuată a CSM.
Desființarea Secției Speciale se poate face doar cu voința PSD, care deține majoritatea parlamentară, alături de ALDE, sau printr-un proiect de lege al Guvernului. O ordonanță de urgență ar isca cel mai probabil nemulțumiri în rândul celor care au votat la referendum interzicerea OUG în domeniul penal și al infracțiunilor de corupție. Chiar dacă Secția specială se ocupă de investigarea magistraților și face obiectul legii de organizare a sistemului judiciar, încadrarea faptelor pe care le cercetează sunt din sfera corupției.
Mai multe voci din PSD, care nu au dorit să fie citate, au spus că Viorica Dăncilă, cea care a preluat conducerea social-democraților, nu dorește să discute și s-ar părea că nici să desființeze Secția specială. O discuție ar putea avea loc abia în luna iulie, după congresul PSD. Însă, potrivit unor surse consultate de Europa Liberă, principalul partid guvernamental nu dorește să dea curs solicitărilor GRECO.
Pe plan intern, Dan Barna, președintele USR, a cerut Guvernului să desființeze Secția Specială și să dea publicității urgent raportul GRECO, foarte dur la adresa modului de funcționare a acestui parchet îndreptat împotriva magistraților.
Secția specială, aflată sub comanda lui Gheorghe Stan, a oprit apelul procurorilor în cazul lui Viorel Hrebenciuc și al lui Sebastian Ghiță, ambii, foști deputați PSD. De asemenea, Secția Specială a preluat de la DNA cinci dosare în care sunt implicați Sebastian Ghiță, iar unul în care este implicat și Victor Ponta (cel referitor la plata unei vizite edlectorale a lui Tony Blair). De asemenea, Secția Specială se implică și în dosarul Revoluției, la cererea lui Ion Iliescu, ca și în dosarul mineriadei, returnat de instanță la Parchetul General.
Facebook Forum