Panica în sectorul bancar a început pe 10 martie, când Silicon Valley Bank din SUA s-a prăbușit în principal din cauza lipsei de lichidități, iar la două zile a venit rândul Signature Bank.
Temerile unei crize precum cea din 2008 s-au răspândit, iar piețe au deschis în scădere în prima zi a săptămânii.
A venit rândul Credit Suisse, după ce cel mai mare susținător, Saudi National Bank, cea mai mare bancă comercială din Arabia Saudită, a anunțat că nu va mai oferi ajutor financiar marii bănci europene. Aceasta avea însă și alte probleme, de la managementul defectuos din ultimii ani și până la noile probleme legate de practicile contabile.
Joi, acțiunile Credit Suisse și-au revenit, după ce a acceptat un împrumut de 53 de miliarde de dolari de la Banca Centrală Elvețiană.
Între timp, în SUA, o a treia bancă devenea problematică. First Republic Bank a fost retrogradată miercuri la nivelul „Junk”, însă joi a primit o injecție de 30 de miliarde de dolari de la un grup format din 11 mari bănci americane, pentru a opri efectul de domino.
Profesorul de economie Bogdan Glăvan spune că modelul de business din sectorul financiar este unul foarte asemănător, de aici și riscul de contagiere mai mare.
În plus, el afirmă că practica nesănătoasă din ultimele decenii, de a nu mai permite falimentul celor necompetitivi sau care consideră în mod fals că sunt performanți, a fragilizat și mai mult sistemul bancar, iar pierderile sunt „socializate”.
1. Europa Liberă: Două bănci din SUA s-au prăbușit, iar în Europa acțiunile Credit Suisse au înregistrat o scădere puternică miercuri. Pot fi asociate aceste evenimente sau ține doar de timing, care este elementul comun în povestea asta?
Bogdan Glăvan: Sigur că este un element comun. În general, astfel de evenimente corespund unei logici economice, adică sunt și previzibile.
Sunt de anticipat, pentru că în momentul în care autoritățile monetare scumpesc banii, ridică rata dobânzii - pentru motive întemeiate: combaterea inflației; și ne referim aici strict la ridicarea ratei dobânzii și la efectul acesteia - atunci, toți cei care sunt excesiv de îndatorați sau care lucrează cu un efect de pârghie foarte mare, adică se împrumută pe termen scurt pentru a investi pe termen lung, toți acești actori economici încep să aibă probleme, deoarece sunt puși în fața creșterii costului de finanțare și a unui randament mic al investițiilor obținute.
Deci apare această asimetrie care le strică bilanțurile, costurile cresc, iar veniturile nu țin pasul cu costurile. Și atunci, actorii marginali pică, adică cei mai fragili. E doar o chestiune de timp până când acest lucru se întâmplă, ținând cont și de faptul că traversăm o perioadă de creștere susținută a dobânzilor, care au plecat de undeva de la 0% și au ajuns, iată, la 4-5%.
2. Europa Liberă: Legat de Credit Suisse, o bancă cu profil diferit, scăderea la bursă a venit după ce principalul acţionar a declarat că o nouă investiție de capital nu va avea loc. După anunțul Băncii Centrale Elvețiene privind împrumutul de 54 de miliarde de dolari, a fost înregistrată o revenire pe bursă. Putem considera că a trecut pericolul falimentului?
Bogdan Glăvan: Oarecum, dar important este să înțelegem altceva. De ce această contagiune se produce în sistemul financiar și nu se produce în industria gogoșilor, de exemplu, sau în industria automobilelor?
Pentru că firmele din sectorul financiar seamănă foarte mult între ele. De fapt, toate funcționează pe principiul pe care l-am amintit mai devreme. Adică se finanțează pe termen scurt și investesc pe termen lung. Deci au această asimetrie dintre active și pasive și, în consecință, în momentul în care se întâmplă un prim faliment, apare acest efect de domino, de contagiune. Deponenții și investitorii, de la caz la caz, se gândesc imediat care este următorul actor marginal care s-ar putea prăbuși.
Deși Credit Suisse nu este nici pe departe identică cu băncile americane, avea totuși alte probleme, deci de asta trece prin experiența neplăcută, iar ea a fost momentan salvată de acest ajutor de stat.
Am putea să-l numim ajutor de stat, deși el nu se încadrează la un ajutor de stat, așa cum definește legislația. Dar în momentul în care autoritățile monetare îi pun la dispoziție zeci de miliarde de euro, cu dobândă mult mai mică față de condițiile de piață, practic vedem un ajutor de stat. Pe acest principiu, nimeni nu poate da vreodată faliment. Deci întrebarea cumva este pe lângă fondul problemei.
Fondul problemei este tocmai acela că statele permit foarte rar, mai degrabă nu permit, băncilor să dea faliment și acest lucru, în ultimele decenii în special, deși evoluția este de secole, a dus la creșterea hazardului moral, la creșterea fragilității acestor instituții, adică precipită și mai mult asemenea falimente în momente de scumpire a banilor și de asemenea precipită efectul de domino, pentru că toate băncile sunt foarte asemănătoare și legate între ele.
3. Europa Liberă: Revenind la băncile americane, am văzut că efectul de domino s-a extins la o a treia bancă regională, First Republic Bank. Vedeți posibilitatea să urmeze alte bănci, fie ele din SUA, din Europa sau alt continent?
Bogdan Glăvan: Sigur că da. Dacă ne uităm în istorie, vedem că aceasta este mai degrabă regula, nu excepția. Deci nu e nimic ciudat ce se întâmplă acum, este în logica istoriei și a economiei.
În anii '80 au fost foarte multe bănci regionale din America care au dat faliment din același motiv, creșterea costurilor de finanțare și ele aveau la active împrumuturi ipotecare, acele savings and loan association. În ultima criză, ca să luăm momentul cel mai recent, am avut iarăși falimente bancare. Practic așa se întâmplă de fiecare dată.
Din păcate, suntem între ciocan și nicovală. Fie permitem extinderea acestor falimente, fie le oprim de la primul eveniment, dar procedând așa nu facem decât să fragilizăm și mai mult ansamblul sistemului financiar și nu facem decât să socializăm pierderile, adică să îl punem pe contribuabil să plătească pentru erorile pe care le fac diverși antreprenori și finanțiști.
4. Europa Liberă: Multă lume a făcut imediat paralela cu criza 2008-2009. Să ne așteptăm la una sau măsurile aplicate începând cu acel an, și acum intervențiile statale, sunt suficiente ca să prevină o criză?
Bogdan Glăvan: O să fac o paralelă cu un fenomen mai amplu, ca să înțelegeți punctul meu de vedere și de ce un răspuns direct la întrebarea dumneavoastră nu ar clarifica problema.
Despre regimurile socialiste se poate spune că le-a păscut vreo criză economică? Răspunsul direct este că nu. De fapt, asta au și susținut unii economiști, anume crizele sunt apanaj al capitalismului și că în socialism nu poți să ai așa ceva. Dar ce am avut? Am avut un proces constant de pauperizare a societății, de sărăcire. Deci socialismul nu cunoaște crize, avânturi și prăbușiri, ci te duce la vale constant, mai mult sau mai puțin accelerat, dar mereu se îndreaptă către sărăcire. Este ăsta un lucru bun? Nu.
Întorcându-mă la întrebarea dumneavoastră, problema de fond nu este criza și nu este momentul în care se manifestă criza. Problema de fond ține de cauzele care ne-au adus aici. Cum se rezolvă aceste probleme e o altă chestiune și, din păcate, ele nu se pot rezolva fără dureri și există două soluții.
Fie recunoaștem formal, deci ne „asumăm” această criză, adică îi lăsăm pe cei incompetenți să piardă bani, astfel încât lumea să devină mai responsabilă pe viitor și curățăm astfel sistemul economic de excesele sale care au fost făcute în trecut, fie nu permitem acest proces și îi punem în continuare pe contribuabili să plătească prin inflație, de exemplu, dacă nu prin impozite oficiale.
Făcând această socializare a pierderilor, nu facem decât să adoptăm maniera socialismului care folosește banii tuturor și pentru a-i risipi, în esență, pentru a susține niște investiții păguboase, decise politic, centralizate...
Din punctul meu de vedere, e mai puțin important dacă vom mai avea falimente în perioada următoare. De fapt, cel mai bine ar fi să vedem niște falimente și să învățăm de pe urma lor și să trecem mai departe.
Din păcate, cel mai rău lucru care se poate întâmpla este pur și simplu ca organismul acesta să nu reziste la fragilitatea pe care o manifestă, iar atunci, din păcate, trebuie să plătim cu toții.
5. Europa Liberă: În ceea ce privește băncile din România, vedeți posibilă vreo contagiune și, eventual, un împrumut din partea Băncii Naționale a României (BNR) după modelul Credit Suisse?
Bogdan Glăvan: Este mai puțin probabil să se întâmple asta. Este, să spunem, rangul al doilea sau mai în jos de probabilități. La un rang superior, adică mai probabil, dar în continuare improbabil, pentru că, așa cum vedem, statele occidentale se reped să salveze acești faliți pentru a menține sistemul financiar pe linia pe care a fost până în prezent... Dar, dacă acest lucru ar eșua și am repeta episodul din 2009, atunci ce s-ar întâmpla destul de probabil ar fi creșterea costurilor de finanțare pentru România în ansamblu.
Deci nu s-ar produce o contagiune directă: SVB sau Credit Suisse și o bancă românească sau trei bănci românești, ci am vedea în bloc crescând riscul de țară al tuturor economiilor emergente, printre care România ocupă un loc fruntaș.
Asta am vedea, iar problema noastră ar fi mai gravă, în sensul că nu doar sistemul bancar ar fi oarecum periclitat, dar și finanțele publice în ansamblu, veniturile cetățenilor. Deci am avea o problemă mult mai mare.
Cu alte cuvinte, nu cred că este probabil să ne confruntăm cu o problemă atât de mică precum cea descrisă de dumneavoastră ci cu o problemă mult mai mare. Însă, după cum ziceam, având în vedere politicile întreprinse acum, momentan nu întrezăresc acest risc.
6. Europa Liberă: Să explicăm puțin pericolul acesta mai mare, la cum arată în momentul ăsta economia românească, vi se pare pregătită să facă față?
Bogdan Glăvan: Suntem într-o situație mai fragilă decât în 2009, din punct de vedere al finanțelor publice. Din punct de vedere al sectorului privat, suntem oarecum mai bine, pentru că nu mai avem acel nivel de îndatorare, nu avem nici acele credite cu buletinul, care se pot transforma foarte rapid în credite neperformante și care pot duce la pierderi mari pentru bănci, cum s-a întâmplat.
Deci avem și o capitalizare mai bună a băncilor, iar per ansamblu, sectorul privat și băncile sunt într-o poziție bună, dar în partea cealaltă sectorul public este într-o poziție proastă.
Băncile noastre au cea mai mare pondere de titluri de stat din Europa în portofoliul lor, 20% din activele băncilor sunt titluri de stat, ori în momentul în care este periclitată finanțarea statului român și acest lucru practic înseamnă creșterea costurilor de împrumut, în acel moment sigur că practic ai o criză macroeconomică. Statul român, din păcate, este dependent de îndatorare, are deficite foarte mari.
Știu că sunt persoane care spun, și eu spun adesea, datoria noastră publică este destul de mică și în mod normal nu ar ridica un semn de îngrijorare.
Chiar și la acest nivel mic al datoriei plătim prețul cel mai mare. Adică nu suntem credibili, nu avem politici credibile și suntem un fel de stat paria între economiile emergente, suntem între alea cu riscul cel mai mare. Oricum, din Europa mi se pare că suntem cu riscul cel mai mare.
7. Europa Liberă: În condițiile acestea, care ar fi primele măsuri care ar trebui să fie adoptate pentru a întări economia românească?
Bogdan Glăvan: Trebuie să-ți îmbunătățești lichiditatea, să îmbunătățești relația dintre venituri și cheltuieli. Pe de o parte, dacă la nivel de firmă e destul de simplu de înțeles, desigur, dacă dispui de talent antreprenorial potrivit, la nivel politic lucrurile sunt un pic mai greu de înțeles și de gestionat.
Poți aborda problema în mai multe feluri. O poți aborda contabilicesc și să zici: ok, avem venituri prea mici și cheltuieli prea mari. Hai să punem un impozit, hai să tăiem cheltuielile. Numai că această chestiune generează profunde contra-reacții democratice și atunci nu poate fi menținută pe termen lung, nu e sustenabilă și nu o să rezolve decât pe termen foarte scurt problema, dar cu un preț mai mare pe termen lung. Și asta a fost, pe scurt, istoria României din ultimii 15 ani.
Pe de altă parte, sigur că statul poate să-și îmbunătățească finanțele publice dacă își îmbunătățește activitățile. Ce e bugetul statului până la urmă? Este un instrument, dar este și oglindă a ceea ce se întâmplă, ca în orice firmă, iar dacă ce se întâmplă e prost, normal, când oglindă o să apară ceva prost, un deficit.
Deci, dacă tu nu faci niciun fel de reforme care să economisească banii publici sustenabil, adică fie și sprijinită de populație, în acest sens mă refer, să aibă suport democratic, e evident că vei avea întotdeauna un deficit bugetar.
8. Europa Liberă: O metodă de a mai reduce deficitul bugetar este de atragere a fondurilor europene, deci venituri la bugetul de stat, cum ar fi cele din PNRR, și vedem aici că sunt multe fonduri blocate. De exemplu, colegii mai au scris că legea pensiilor speciale este în blocaj, iar Guvernul pare mai dispus să piardă sute de milioane de euro decât să facă această reformă. De ce această atitudine?
Bogdan Glăvan: Fondurile europene, și PNRR-ul în general, presupun atât venituri, cât și cheltuieli. Deci impactul lor net asupra bugetului pe termen lung nu cred că este unul substanțial. E adevărat că în absența lui, pe termen scurt, am fi într-o situație mai proastă și cea mai bună dovadă o oferă Ungaria, a cărei credibilitate, lipsită de această finanțare pe termen scurt, a adus deprecierea forintului și așa mai departe.
Dar pe termen lung nu cred că are un impact substanțial asupra deficitului public. În orice caz, nu impact direct. Impactul pozitiv al acestor fonduri vine doar în măsura în care ele sunt folosite pentru a face investiții productive, care pe termen lung să genereze o creștere a competitivității de ansamblu a economiei.
Și cel mai bun exemplu este cel cu autostrăzile, care ar reduce costul de transport, care ar racorda forța de muncă dispersată prin diverse sate la nevoile economiei, deci ar permite o competitivitate în creștere a economiei în ansamblul său. E foarte bine să introducem nuanțe, pentru că altfel simplificăm foarte mult lucrurile.
Aceste reforme ar trebui făcute independent de PNRR, el fiind doar un instrument care te și premiază să le faci, deci ar trebui să le faci oricum. Guvernul, șovăind să fac aceste reforme, nu poate decât să fragilizeze situația pe termen lung.
9. Europa Liberă: Pe partea de cheltuieli, două exemple recente: România este prima în UE la cheltuielile cu salariile angajaților la stat, iar numărul bugetarilor a crescut cu 14.000 față de anul trecut. De ce ajungem să vorbim de reducerea aparatului bugetar doar în contextul crizelor?
Bogdan Glăvan: Pentru că România este pe aceste perfuzii. România este un pacient care este ținut în viață prin acest aparat al finanțării externe, adică prin fondurile europene colosale. Acesta este un ajutor extern foarte mare la scară istorică, indiferent cu ce state sau continente vrem noi să ne comparăm, pentru că este de circa 5% din PIB anual, pe un interval de foarte mulți ani de zile, la care se adaugă investițiile străine, la care se adaugă remitențele trimise din diaspora.
Toate acestea sar la un 10% din PIB, deci România primește 10% din PIB anual, bani din exterior, și se simte foarte bine.
În momentul în care tu ești un guvern și păstorești o organizație care primește anual 10% din afară, ca un bonus, evident că n-ai niciun motiv să îmbunătățești ceva, pentru că 10% din veniturile tale vin gratis cumva și nu ai un motiv să îmbunătățești ceva, să te preocupe eficiența organizației tale.
Aceste preocupări apar când se stopează această finanțare, cum s-a întâmplat în 2010, când, exact ce spuneam mai devreme, creșterea riscului de țară și stopare a finanțării externe a pus Guvernul României în fața faptului împlinit, anume că nu mai are cum să se împrumute. I s-a tăiat perfuzia! Și atunci trebuie să treci la șocuri electrice, că nu ai altă situație.
În moment de necriză, facem ce-a făcut și Silicon Valley Bank, asta face și Guvernul, anume să se alinte că este o organizație performantă, că totul e bine și că lucrurile pot să meargă înainte ca și până acum.
10. Europa Liberă: O ultimă întrebare legată de inflație. Ministrul Economiei preconiza o inflație de sub 10% până la finalul anului, dar iată că datele pentru februarie arată o nouă creștere. Când ne-am putea aștepta realist la scăderea ei?
Bogdan Glăvan: Și aici trebuie să introducem mai multe nuanțe. Pe de o parte, nu este foarte relevant ce comunică INS-ul de la o lună la alta, trendul inflației este descrescător în România și acest lucru se bazează pe faptul că în industrie, cu precădere în sectorul energetic, dezinflația a fost destul de accelerată. Iar prețurile de consum vor urma cumva dinamica prețurilor din industrie, cu o întârziere desigur.
Un alt palier este ce se întâmplă pe termen lung. Având în vedere tocmai infuzia masivă de bani, România trebuie să-i cheltuiască, dar încă nu a început asta.
Suntem într-un moment incipient al implementării PNRR-ului și, în consecință, în momentul în care aceste miliarde vor începe să fie cheltuite, acest lucru se va imprima inevitabil și în inflație.
Și va fi și un efect asupra prețurilor. Citeam zilele trecute că se muncește în ture la construcția de autostrăzi. Înseamnă că achiziționezi ciment și nisip ca să torni asfalt, dar înseamnă și că dai salarii mai mari la oameni, pentru că ai nevoie de muncitori.
Deci asta înseamnă cheltuieli mai mari, deci înseamnă presiune mai mare pe prețuri. Asta, în opinia mea, înseamnă că în România este improbabil ca pe un termen mai lung să revenim la acea inflație de sub 2% pe care am avut-o și ăsta este un lucru mai prost, ca să zic așa.
Ar mai fi un palier al discuției, cel cu dobânzile, pentru că este greșit să ne uităm doar la ce se întâmplă cu inflația. Exact asta este una din marile probleme ale politicii macroeconomice contemporane din ultimele decenii, care a dus la criza asiatică din anii 90-97, a dus la criza din 2009. Exact ăsta este punctul nevralgic.
A te uita doar la inflație și a pune un diagnostic economiei în funcție de chestia asta este ca și cum te uiți la temperatura omului și îi spui că e sănătos, dacă n-are febră, dar el poate să fie bolnav de cancer.
Părerea mea este că dobânzile trebuie să revină în teritoriul real pozitiv și trebuie să rămână în teritoriul real pozitiv, în orice caz, nu trebuie să mai revenim la acea perioadă de dobânzi real negative, care de fapt înseamnă pe o parte sărăcirea celor care economisesc și pe de altă parte înseamnă tocmai pavarea drumului către crize de acest gen și către explozia inflației în viitor. Deci criza este doar deznodământul.
