Cel mai recent apel pentru excluderea Rusiei din G20 (grup din care fac parte cele mai mari 19 economii ale lumii, plus Uniunea Europeană) a fost făcut, marți, de către Oleg Nikolenko, ministrul de Externe al Ucrainei. Demersul e unul dificil - din G20 face parte și China, care a demonstrat deja prin voturile de la Națiunile Unite că nu are nicio intenție să se poziționeze public și clar de partea Occidentului sau a Ucrainei.
Nu e de așteptat ca vizita de zilele acestea a cancelarului Germaniei la Beijing să schimbe acest lucru.
„Putin a recunoscut public că a ordonat atacuri cu rachete asupra civililor ucraineni și asupra infrastructurii energetice. Cu mâinile lui pătate de sânge, nu ar trebui să i se permită să stea la aceeași masă cu alți lideri ai lumii. Invitația lui Putin la summit-ul de la Bali trebuie să fie retrasă iar Rusia trebuie exclusă din G20,” a scris Nikolenko pe contul său de Twitter.
Nu este primul oficial guvernamental care să facă un astfel de apel pentru excluderea Rusiei.
În luna martie, președintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, a făcut un apel similar, spunând că Rusia ar trebui exclusă din grup.
La o întâlnire precedentă a G20 din aprilie, participanții din Statele Unite, Canada și Regatul Unit au părăsit discuțiile în semn de protest împotriva războiului purtat de către Rusia în Ucraina.
Actualul premier britanic, Rishi Sunak, și-a arătat susținerea pentru reprezentanții britanici care au părăsit întâlnirea, spunând că va insista asupra unor măsuri mai dure pentru a pedepsi Rusia.
Cu altă ocazie, premierul australian, Scott Morrison, a numit Rusia un „stat paria”, spunând că țara ar trebui izolată diplomatic și exclusă din G20.
Ar putea să fie exclusă Rusia din G20?
Pentru ca Rusia să fie exclusă din G20, ar fi nevoie de o decizie unanimă din partea celorlalți membri. Unanimitatea nu pare realizabilă, având în vedere poziția Chinei față de Rusia.
Relația dintre cele două țări s-a bazat, în trecut, pe rivalitatea cu țările vestice. Un semnal privind relația dintre China și Rusia a fost dat pe 27 octombrie. În cadrul unui apel telefonic, ministrul de externe chinez, Wang Yi, i-a comunicat omologului său rus, Sergei Lavrov, dorința Chinei de a întări relația dintre Beijing și Moscova.
Reprezentantul Chinei și-a arătat susținerea față de Putin și de intențiile sale de a „unii și de a conduce poporul rus spre depășirea obstacolelor” și „stabilirea Rusiei drept o mare putere pe scena internațională”.
Lavrov l-a felicitat la rândul său pe Xi pentru succesul din cadrul congresului partidului comunist chinez de la Beijing luna trecută, în cadrul căruia Xi și-a întărit poziția în conducerea țării.
China s-a arătat în trecut mai puțin dispusă să condamne acțiunile Rusiei pe plan internațional, acordând prioritate cooperări economice dintre cele două țări. Comerțul între cele două țări a crescut cu 64%, potrivit unei analize realizate de New York Times.
China a susținut Rusia, în trecut, pe tema excluderii din G20. Conform oficialilor de la Beijing, Rusia este „un membru important” al G20 și „nici un membru nu are dreptul să excludă o altă țară”. Relația Rusia-China este una complicată, pe care experții o descriu drept un parteneriat strategic, mai degrabă decât o alianță. Cele două țări se aseamănă, mai ales, când vine vorba de lipsa de încredere față de față de vest și relațiile proaste cu Statele Unite.
Cele două cooperează, de asemenea, pe plan economic. De la începutul războiului din Ucraina, exportul Chinei către Rusia a crescut cu 24% iar importul a crescut cu 98%.
Până în prezent, China nu a denunțat public Rusia pentru invazia Ucrainei. În cadrul unei ședințe de urgență din cadrul Națiunilor Unite, China (împreună cu alte 24 de state) s-a abținut când a venit de vorba de votul împotriva Rusiei.
China-Germania, cum schimbă vizita cancelarului Scholz dinamica G20
O altă țară membră a G20, a cărei relație cu China ar putea afecta formatul grupării, este Germania. Cancelarul german, Olaf Scholz, vizitează săptămâna aceasta China și a publicat un editorial în Frankfurter Allgemeine Zeitung și în Politico pe tema relațiilor cu Beijingul.
Scholz descrie direcția relației bilaterale, pe care o vede drept o posibilă cooperare. Scholz susține că Germania nu dorește o decuplare de China, dar nu poate fi prea dependentă de aceasta.
Scholz și-a încheiat comentariul spunând: „Vom încerca să cooperăm acolo unde (acest lucru) este în interesul nostru comun, însă nu vom ignora controversele,” făcând referință la abordarea Chinei față de mediu și la tratamentul acordat minorităților de pe teritoriul țării conduse de Xi Jinping.
Cancelarul a fost criticat ca urmare a poziției luate față de China, în contextul dependenței energetice a Germaniei față de Rusia.
În editorial, Olaf Scholz a îndemnat Beijingul să reacționeze împotriva Moscovei pentru a menține carta Organizației Națiunilor Unite.
Relații reci, aflate pe sfârșit
În absența unui vot unanim, Rusia ar putea fi exclusă de-facto din alianța G20. Pentru a fi realizat acest lucru, statele membre ar trebui să refuze să participe la întâlnirile la care participă Rusia.
Potrivit experților, în lipsa statelor G7 și a Uniunii Europene de la summit-uri, G20 ar înceta să mai existe într-un format funcțional.
Nu este clar dacă Arabia Saudită, Argentina, Brazilia, Indonezia, Mexic și Turcia s-ar putea alătura unui posibil boicot. Poziția acestor state a fost împotriva Rusiei la ședința de urgență a Națiunilor Unite din martie. Însă de atunci, Arabia Saudită și Rusia au găsit un punct comun în ceea ce privește cooperarea în domeniul petrolului. Ca urmare a întâlnirii OPEC+ din octombrie, cele două țări au convenit asupra reducerii volumului de petrol produs, decizie care va avea urmări negative pentru nivelul inflației.
Joe Biden a reacționat la decizia luată în cadrul OPEC+, spunând că nu dorește să se întâlnească cu prințul Mohammed bin Salman la summit-ul G20 din noiembrie. Între timp, ministrul Apărării al Arabiei Saudite, prințul Khalid bin Salman Al Saud, s-a arătat șocat de acuzațiile cum că Arabia Saudită ar coopera cu Rusia.
Indonezia, țara care va găzdui summit-ul anul acesta, a susținut că nu va retrage invitația Rusiei. Președintele Joko Widodo a spus că își va menține poziția „chiar dacă alte țări au început să pună presiune” asupra retragerii invitației.
India este o altă țară a cărei susținere pentru Rusia ar conta în cadrul G20. Potrivit analizei New York Times, de la începutul invaziei relațiile economice dintre India și Rusia s-au îmbunătățit. Comerțul a înregistrat o creștere de 310%, în mare datorată importurilor din Rusia. În plus, India face parte dintre cele 25 de țări care s-au abținut în cadrul votului Națiunilor Unite privind războiul Rusiei în Ucraina.
Țările latine din cadrul G20 au condamnat în trecut Rusia, însă nu s-au alăturat altor state ale lumii în ceea ce privește impunerea de sancțiuni.
Misiunea forumului G20 este una de natură economică. Organizația are în vedere stabilitatea financiară globală și dezvoltarea economică. În contextul în care o bună parte din statele membre au încetat deja orice colaborare de natură economică cu Rusia, sancționând sever statul ca urmare a războiului din Ucraina, G20 încetează să mai funcționeze în formatul inițial creat în 1999.