Linkuri accesibilitate

Generalul Paul Teodorescu, un cavaler român „fără de teamă și fără de prihană”, comemorat de Mircea Carp


Paul Teodorescu, general și ministru, apropiat al Regelui Carol al II lea, cel care a îndurat urgiile din temnițele comuniste

Generalul de corp de armată adjutant Paul (Pavel) Teodorescu, 1888-1981, a fost unul dintre generalii de elită ai Armatei Române. Apropiat al regelui Carol al II-lea, a fost, între altele, comandantul Regimentului 6 Mihai Viteazu, de Gardă.

A fost, de asemenea, comandantul și creatorul Școlii Superioare de Război, a cărei construcție a fost ridicată din inițiativa sa, iar una dintre săli îi poartă și astăzi, cu cinste, numele, amintind de marii eroi ai neamului românesc.

Portretul lui Paul (Pavel) Teodorescu
Portretul lui Paul (Pavel) Teodorescu

Însă Paul Teodorescu, deși a fost ofițer de infanterie, a fost ministru al Aerului și Marinei (1938-1940), pentru renumele pe care îl avea în armată la toate armele, ca organizator, comandant și patriot.

Pentru a da câteva repere despre personalitatea marelui om trebuie menționat că el a fost atașat militar la Paris, Lisabona, Madrid și Londra, posesor al brevetului Nr. 50 de ascensiune pe Mont Blanc,
absolvent al Academiei Militare franceze de la Saint-Cyr, unde a fost coleg cu Charles de Gaulle.

Când, în 1920, a venit la București, generalul francez Berthelot, Comandantul Misiunii Franceze de pe lângă Armata Română, în timpul războiului, a spus referitor la Paul Teodorescu - ,,Vă rog să-i spuneţi din partea mea că s-a prezentat la examenul de ieşire de la Şcoala Superioară de Război din Paris cel mai bine, dar noi nu puteam să-l clasificăm primul, acesta trebuia să fie un francez, de aceea i s-a acordat locul doi” -Ghe. Mămularu - Cultura Ars Mundi 2013.

Printre titluri și onororuri menționez că a primit Legiunea de Onoare franceză, a fost membru corespondent al Academiei Române, a fost membru al Academiei de Științe Române , a refăcut și ajutat instituții de cult, nimic nefiindu-i prea scump sau prea greu, de neînvins. Mereu sobru, mereu corect, cu o voință de fier, chiar și în momentele de privațiuni din perioada comunistă, pentru că în gândurile și în sufletul lui se afla în permanență patria sa.

Mereu sobru, mereu corect, cu o voință de fier, chiar și în momentele de privațiuni din perioada comunistă,  pentru că  în gândurile și în sufletul lui se afla în permanență  patria sa.

Însă cariera lui s-a întrerupt brusc, pentru că generalul Paul Teodorescu a refuzat constant să o cunoască pe Elena Lupescu, dar nu din motive rasiste, ci morale, ca de pildă alungarea din țară și trimiterea în exil, la Florența, a reginei mame, Elena, permițându-i printului Mihai să o viziteze doar de câteva ori pe an, si atunci pe durate scurte de timp. Când în 1940 regele Carol în mod excepțional l-a trimis să-l reprezinte cu prilejul deschiderii stagiunii culturale la vernisajul de la sala Dalles, generalul Paul Teodorescu a părăsit expoziția, aflând la un moment dat că Elena Lupescu a intrat în sală. A doua zi, la micul dejun, citind ziarele de dimineață, a descoperit din paginile acestora comunicatul Casei Regale, prin care se făcea cunoscut publicului că ,,Majestatea Sa, Regele Carol al II lea, a primit cu regret demisia domnului general Paul Teodorescu din postul de ministru al Aerului și Marinei.” Nicio informație prealabilă, nicio comunicare ulterioară. Nu era greu de ghicit cine se ascundea în spatele acestei manevre…

Totuși, în ultimele zile ale lunii lui august 1940, regele Carol a apelat la generalul Paul Teodorescu și la generalul Mihail, în efortul său de a-și salva tronul. Cei doi generali, punând disciplina militară desupra oricăror sentimente, după ce au tatonat pulsul conducerii armatei, l-au informat pe rege că nu se mai bucură de niciun sprijin într-o armată umilită de cedările din Basarabia și Bucovina.

După ce a fost instalat la putere ca prim-ministru și conducător al statului, generalul Ion Antonescu i-a propus lui Paul Teodorescu să preia Ministerul Apărării Naționale, dar generalul a refuzat propunerea, declarând că nu poate sta în același guvern cu legionarii, neacceptând nici aplecarea României spre Germania nazistă și, astfel, îndepărtarea de aliații tradiționali ai României, Franța și Anglia.

Astfel, generalul Paul Teodorescu s-a retras la pensie, unde l-au prins evenimentele din 23 August 1944. Nu a acceptat niciun post cu vreo răspundere, iar după abdicarea regelui Mihai I, ca atâția alți militari de frunte și oameni de valoare români, a fost arestat și a pătimit urgiile comuniste, lagărul de la Dunăre-Marea Neagră, Canalul Morții, și, de asemenea, anii de groază de la Jilava.

Din călătoriile dureroase din timpul perioadei comuniste, iată câteva momente ale unui episod din viața lui Paul Teodorescu la Jilava, povestit de unul dintre deținuti:

Am stat aici o zi, după care am fost din nou încărcați în duba–camion și am fost transportați la Jilava. Aici, am fost descărcați și, ca în toate închisorile de acum înainte, sub escortă și păziți de cordonul soldaților cu arme automate, am intrat pe poarta Jilavei. Suntem încolonați câte doi. În fața mea se află generalul Paul Teodorescu, fost ministru al Aerului și Marinei. Din zăpăceala care era acolo, din greseală îl calc pe călcâi și îi iese piciorul din pantof. Generalul se apleacă să-și pună pantoful la loc în picior. În acel moment s-au năpustit asupra lui și a mea vreo patru-cinci gardieni care se întreceau să ne lovească cu pumnii și cu cizmele pe unde apucau”.

După eliberare, a fost solicitat de către Emil Bodnăraș, ca atâția alți foști ofițeri superiori români, să scrie memorii despre experiența carierie militare, cu promisiunea că acestea nu vor fi modificate. Unii au acceptat, cum este cazul generalului Emilian Ionescu, fostul aghiotant al regelui, însă memoriile acestora au fost modificate. Generalul Paul Teodorescu a refuzat. Mai târziu au fost făcute unele concesii militarilor, printre ei aflându-se și Paul Teodorescu, care a putut să călătorească în străinătate.

În anii de după eliberare, a trăit în condiții precare, regimul comunist l-a forțat să locuiască într-un subsol insalubru. A trăit mulți ani astfel, ajutat doar de menajera sa ,,madame Marie”, care avea o pensie foarte modestă, precum și de câțiva membri ai familiei. În 1968, a reuşit să-și reprimească pensia și o locuință acceptabilă, dar acest lucru s-a petrecut în contextul vizitei pe care Charles de Gaulle, colegul său de la Școala franceză de Război de la Saint-Cyr, atunci președinte al Franței, a făcut-o, în 1969, în România.

În călătoriile sale frumoase, ajuns în Franța s-a întâlnit, printre alte persoane, și cu mama mea – rudă cu el pe linia Sturdzeștilor. Bineînțeles, nu s-a discutat despre cele pătimite, mama mea nu a ridicat, din discreție, subiectul dramei suferite, în schimb s-au depănat amintiri legate de rudele și de prietenii din țară, aflați încă în viață.

Mănăstirea Dintr-un Lemn - Frâncești, Vâlcea
Mănăstirea Dintr-un Lemn - Frâncești, Vâlcea

Degradat și deposedat de bunuri, după decada umilitoare de muncă silnică de la canalul Dunare-Marea Neagra si de la Jilava, fiindu-i confiscat conacul de la Joița sau pierdute toate obiectele de valoare, printre care Medalia franceză a Legiunii de Onoare, trăind în condiții umilitoare, își șubrezește sănătatea din ce în ce mai mult.

Deși suferind de multă vreme și de astm, călătorește des în țară, se odihnește însă muncind, în aerul curat de la Mănăstirea Dintr-un Lemn, (Frâncești, judetul Vâlcea) refăcând treptat, cu pasiune și perseverență, o veche mănăstire de pe vremea lui Matei Basarab, unde își pregătește și mormântul, cerând să fie îngropat acolo și precizând următoarele: ,,se va prinde – în dreptul inimii – panglica tricoloră a scumpei mele Patrii,” după cum arată testamentul lui Paul Teodorescu ,,Ultimele mele dorinte´´– Buletinul Arhivelor Militare Române.

Elicea, unul dintre simbolurile care amintesc de eroii pomeniți la Mănăstirea Dintr-un Lemn
Elicea, unul dintre simbolurile care amintesc de eroii pomeniți la Mănăstirea Dintr-un Lemn

Mănăstirea Dintr-un Lemn este încă din 1939 lăcaș sfânt de rugăciune, declarată oficial ,,Mănăstirea aviatorilor și marinarilor.” Paul Teodorescu este considerat, alături de Matei Basarab și Șerban Cantacuzino, al treilea ctitor al lăcașului, ocupându-se personal și pe proprie cheltuială de restaurarea complexului monahal și de consolidarea asocierii Aviației și Marinei cu Sfânta Mănăstire. Pe două plăci mari de marmură a pus să se sape sute de nume, numele eroilor de elită ai Aviaţiei și Marinei, si, de asemenea, a adaugat încă două plăci mai mici pe care au fost dăltuite emblemele celor două nobile arme ale ministerului pe care l-a condus, aducând cinste și glorie eroilor care au înfruntat cerul și apele, fie că au fost învingători, fie că au fost învinși.

La intrarea, se află simbolurile specifice ale acestor arme de elită ale Armatei, elicea de avion, ancora și timona.

Un alt simbol, omagiu pentru armele de elită, Mănăstirea Dintr-un Lemn
Un alt simbol, omagiu pentru armele de elită, Mănăstirea Dintr-un Lemn

„Așa a devenit Mănăstirea Dintr-un Lemn, de opt decenii, lăcaş de suflet al celor care-şi petrec mare parte din viaţă în văzduh sau pe ape, aici fiind pomeniţi toţi eroii aviaţiei şi marinei. Pe plăcile de la intrare se regăsesc doar o parte dintre ei, deşi mănăstirea deţine un pomelnic mult mai mare, o carte specială unde se află numele tuturor eroilor cunoscuţi, morţi sau în viaţă. Există şi o tradiţie, ca an de an, reprezentanţii aviaţiei şi ai marinei să vină să pomenească amintirea generalului şi a tuturor colegilor căzuţi la datorie. În chip simbolic, aviatorii care trec pe deasupra mănăstirii, ori de câte ori ajung în zonă, o înconjoară în văzduh de trei ori, în semn de închinăciune”, după cum a consemnat, în aprilie 2018, „Adevarul de Râmnicu Vâlcea”.

Generalul Paul Teodorescu a încetat din viață fără să-și vadă împlinit doctoratul în istorie la care lucra în ultima vreme. Cu o voință de fier, lăsa o vastă lucrare memorialistică. Lucrarea de doctorat în istorie, cu sutele de pagini, apreciată postum de specialiști, a rămas în biblioteca sa, legată cu un șnur tricolor. Trebuia să fie prezentată atât la Academia R.S.R., cât si la Sorbona.

Mormântul lui Paul Teodorescu, de la Mănăstirea Dintr-un Lemn, care a devenit lăcaș de rugăciune pentru aviatori și marinari
Mormântul lui Paul Teodorescu, de la Mănăstirea Dintr-un Lemn, care a devenit lăcaș de rugăciune pentru aviatori și marinari

Paul Teodorescu a murit la 17 ianuarie 1981, la varsta de 93 de ani, si a fost înhumat după strictele sale dorințe la Mănăstirea Dintr-un Lemn. El este pomenit alaturi de sfinti, în ziua de 29 iunie, data sărbătoririi sfinților Petru și Pavel.

La ceremonia înhumării din 1981 au participat numeroși fosti subalterni, camarazi și superiori din vechea armată. Au rostit cuvântări, între alții: generalul maior (r.)T. Ion Ionescu, contraamiralul Horia Măcellariu, locotenent-colonelul Gr. Grigore Mastacan.

Colaborator și prieten apropiat, arestat și el în perioada regimului comunist, cavaler al ordinului ,,Mihai Viteazu”, contraamiralul Măcellariu a rostit despre generalul Paul Teodorescu : „Desăvârșit militar, apreciat de subalterni, camarazi și șefi, patriot intransigent, credincios lui Dumnezeu, și-a servit țara și neamul cu eroism și dezinteresare, dăruindu-i-se fără preget onoarei și demnitătii naționale. Destinul îl așează în puncte de mare răspundere, cărora le-a făcut față cu un excepțional curaj și cu o experiență puțin comună. Comportarea sa în armată a fost în ansamblu o epopee, stiind să se ridice cu spiritul la nivelul gravelor evenimente pe care le-a cunoscut și le-a înfruntat”.

Onorurile nu l-au amețit, marile suferințe nu l-au descurajat, închisorile nu l-au doborât, privațiunile nu l-au învins pe generalul Paul Teodorescu, general de prestigiu al armatei române, rămânând pururea în istoria românească drept ,,cavalerul fără teamă și fără de prihană”, asemenea cavalerului Bayard ( le chevalier sans peur et sans reproche) din istoria Franței. Să-i fie țărâna românească mereu ușoară!

Mircea Carp

Să auzim numai de bine!

Puteți asculta vocea lui Mircea Carp, în linkul de mai jos, într-o înregistrare istorică a Europei Libere, retrospectiva anului 1989

Articolele din rubrica Agora reprezintă opiniile autorilor

  • 16x9 Image

    Mircea Carp

    Mircea Carp (n. 1923, Gherla), ziarist și director-asistent la Europa Liberă (1979-1995). Militar de profesie, a luptat în cel de-al II-lea Război Mondial. A fost rănit și decorat. În 1946 este dat afară din armată datorită activităților sale anti-comuniste.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG