Războiul civil din Bosnia a marcat un punct de cotitură în istoria păcii din Europa. Termenul de „genocid”, ultima dată folosit pe teritoriul european în timpul proceselor de la Nuremberg, a revenit cu o forță sfâșietoare pe buzele supraviețuitorilor și în timpul proceselor de la Tribunalul Penal Internațional pentru Fosta Iugoslavie.
În urma prăbușirii Iugoslaviei, luptele dintre bosniacii sârbi și musulmani s-au intensificat. Fiecare atac sârbesc urmărea un tipar: soldații sârbi înconjurau satele musulmane și cereau populației să își predea armele, după care îi bombardau și împușcau fără milă pe oricine le apărea în cale.
Forțați de atacuri să-și părăsească casele, supraviețuitorii conflictului s-au refugiat în Srebenica, pe atunci aflat în mâinile trupelor bosniace musulmane.
După ce Srebenica a fost declarată zonă sigură de Națiunile Unite, în 1993, forțele de menținere a păcii ONU (UNPROFOR) au ajuns în zonă și și-au deschis o bază militară în apropierea orașului, la Potocari.
Au urmat doi ani de muncă asiduă pentru menținerea păcii în Srebenica și împrejurimi. Printre cei care au susținut efortul de menținere a păcii se numără și translatorii, care au lucrat cu forțele ONU în condiții, de foarte multe ori, extreme.
Hasan Nuhanovic, unul dintre aceștia, a vorbit pentru Europa Liberă despre munca sa, dar și despre atrocitățile prin care comunitatea sa a trecut în timpul războiului din Bosnia.
Începuturile
Hasan și familia lui s-au decis să se mute în Srebenica în septembrie 1992, după ce, în perioada aprilie - septembrie, reușiseră să se refugieze în diferite sate aflate sub bombardamentul constant al forțelor paramilitare sârbești. Sub ploaia constantă a bombelor și gloanțelor, au reușit să supraviețuiască și să ajungă, pe jos, în Srebenica.
Europa Liberă: Cum ați început să lucrați ca traducător?
Hasan Nuhanovic: „La început, am învățat singur gramatica limbii engleze în câteva luni, unele dintre cele mai intense perioade din viața mea. Era în perioada în care Srebenica era bombardată intens de forțele sârbești. Nu aveam ce mânca și eram asediați și atacați zilnic. Ne așteptam să murim în orice moment.
Atunci am început să învăț engleza dintr-o carte școlară, pe care am găsit-o în centrul cultural din oraș. Când forțele ONU au ajuns în Srebenica, câteva luni mai târziu, puteam purta conversații de bază cu aceștia în engleză.”
Europa Liberă: Ce a presupus munca de translator în acele condiții?
Hasan Nuhanovic: „Lucram cu observatorii militari ai ONU, care erau parte a misiunii ONU în regiune (Bosnia, n.r.) în timpul războiului.
Ne duceam prin locuri unde aveau loc bombardamente sau împușcături.
Scopul nostru era să raportăm încălcarea tratatelor de încetare a focului din zonă. Fără astfel de tratate, zona nu putea fi declarată ca fiind sigură. Ne duceam prin locuri unde aveau loc bombardamente sau împușcături, iar uneori munca pe care o făceam devenea periculoasă. Pe lângă asta, am mers cu observatorii militari ai ONU și de cealaltă parte a frontului de luptă pentru a traduce întâlnirile pe care aceștia le aveau cu sârbii. Eu eram singurul care făcea asta”.
Europa Liberă: Uitându-vă în urmă, cum priviți munca de translator pe care ați avut-o?
Hasan Nuhanovic: „Făceam tot posibilul pentru a ajuta ONU să mențină statutul zonei de siguranță a ONU. În acel moment, părinții mei, fratele meu, prieteni, rude, dar și alți mii de oameni se aflau în Srebenica.”
Translatorii din Srebenica
Hasan nu a fost singurul care a lucrat ca translator pentru forțele ONU. Alături de el se numărau alți tineri care lucrau cot la cot cu trupele de menținere a păcii pentru a se asigura că zona rămâne sigură. Unul dintre translatorii de atunci, Emir Suljagic, este în prezent directorul Memorialului Genocidului din Srebenica.
Europa Liberă: Au existat și alți translatori care au lucrat alături de dumneavoastră în perioada respectivă?
Hasan Nuhanovic: „Da, erau una sau alte două persoane care lucrau cu mine în același birou (din Srebenica, n.r.). Toți eram băieți tineri, eu fiind cel mai în vârstă. Aveam 25 de ani când am început să lucrez pentru ONU.”
Europa Liberă: Vorbind despre relațiile dumneavoastră cu traducătorii, am citit în cartea dumneavoastră (Ultimul refugiu: povestea adevărată a războiului, supraviețuirii și vieții din timpul asediului de la Srebenica) că l-ați întâlnit pe Emir Suljagic în timp ce lucrați pentru observatorii militari ai ONU din Srebenica. Cum a fost prietenia cu Emir?
Hasan Nuhanovic: „Era un băiat de 19 ani. Tatăl său fusese ucis cu câteva luni înainte, iar mama și sora lui mai mică fuseseră evacuate de ONU împreună cu alte mii de persoane către Tuzla, în centrul Bosniei. El era acolo (în Srebenica, n.r.) pe cont propriu, poate și cu bunicul său, iar eu eram acolo alături de familia mea. Aveam circumstanțe diferite la momentul, dar am avut o relație bună. El se ocupa în cea mai mare parte de întâlnirile din interiorul zonei sigure a ONU, iar eu mă ocupam de întâlnirile cu sârbii.”
Prima întâlnire față în față cu milițiile sârbești
Europa Liberă: Prima întâlnire cu forțele sârbești în calitate de translator ați avut-o cu colonelul Vukovic (comandant al forțelor sârbești din regiunea Pribicevac). Ce emoții ați trăit?
Hasan Nuhanovic: „Orice întâlnire de felul acesta implică un risc. Nu era nicio garanție că nu puteam fi arestat de către sârbi și chiar ucis. Cu toate acestea, nimeni din partea ONU nu mi-a ordonat vreodată să mă alătur lor la aceste întâlniri. Era decizia mea, chiar și atunci când situațiile erau destul de tensionate. Cât despre amenințări (venite din partea soldaților și ofițerilor sârbi la întâlniri, n.r.), chiar dacă acestea nu erau directe, puteai citi printre rânduri intimidarea. Nu m-am simțit niciodată confortabil să stau într-un grup de soldați și ofițeri sârbi pe partea lor de front.”
Amenințat cu moartea de milițiile sârbești
Europa Liberă: Ați avut vreo întâlnire memorabilă cu soldați sau ofițeri sârbi în rolul dumneavoastră de translator?
Hasan Nuhanovic: „A fost o singură întâlnire în care am fost amenințat direct. Era o întâlnire de rang înalt dintre forțele ONU și soldații sârbi, la vreo 30 de kilometrii de Srebenica, în orașul Milici.
Mai mulți soldați sârbi mi-au făcut un semn cu mâna peste gât, sugerând că ar trebui să mor. Data următoare când a trebuit să merg la toaletă, l-am rugat pe comandantul olandez să mă însoțească.
A fost o întâlnire lungă, cred că a durat aproape 10 ore. A fost mai degrabă o serie de întâlniri dintre comandantul olandez al batalionului de atunci, ofițerii săi și, de cealaltă parte, generalul Corpului Drina (corp al trupelor paramilitare sârbești). Într-una din pauzele dintre întâlniri, am încercat să merg la toaletă. Mai mulți soldați sârbi mi-au făcut un semn cu mâna peste gât, sugerând că ar trebui să mor. Așa că data următoare când a trebuit să merg la toaletă, l-am rugat pe comandantul olandez să mă însoțească. Amenințările și jignirile au continuat și în prezența acestuia. La masa de prânz, când mi-au oferit o farfurie cu mâncare, au început să vorbească în mod deliberat astfel încât să nu pot mânca. Nu poți mânca și traduce în același timp, este imposibil.”
Momentele plăcute ale muncii de translator
Munca lui Nuhanovic a dus de foarte multe ori la rezultate concrete pe frontul de luptă, dominat de trupele bosniace musulmane și cele sârbești aflate în conflict.
Europa Liberă: Există vreun lucru plăcut pe care vi-l amintiți din experiența dumneavoastră în rolul de traducător?
Când amâni uciderea civililor chiar și pentru o zi, este deja un succes.
Hasan Nuhanovic: „Au fost multe lucruri satisfăcătoare (în rolul meu de traducător, n.r.). De multe ori, am tradus întâlniri tensionate. Iar de fiecare dată când am tradus întâlniri, acestea duceau în vreo formă sau alta la rezoluții cu privire la încetarea atacurilor.”
Europa Liberă: Erau aceste rezoluții respectate de părțile implicate în conflict?
Hasan Nuhanovic: „Dacă previi o problemă ce există azi, nu știi dacă aceasta va reveni mâine. Într-o situație de război, când amâni uciderea civililor chiar și pentru o zi, este deja un succes.”
Prejudecățile trupelor ONU față de musulmanii din Bosnia
În schimb, au existat momente în care Hasan a fost dezamăgit inclusiv de trupele care ar fi trebuit să îi protejeze împotriva atacurilor acide venite împotriva comunității lui.
Europa Liberă: Care a fost cel mai frustrant aspect cu care a trebuit să vă confruntați ca translator?
Hasan Nuhanovic: „Prejudecata unor membri ai ONU față de populația musulmană. Iar această prejudecată față de musulmani era amestecată cu cea față de est europeni. Ideea lor despre ce fel de musulmani eram, adică musulmani bosniaci, era total diferită față de viața pe care noi o duceam.”
Europa Liberă: Vă amintiți în detaliu acele prejudecăți?
Olandezii au negat aproape tot ce s-a întâmplat la Potocari, inclusiv faptul că i-au predat pe refugiați sârbilor.
Hasan Nuhanovic: „Sunt atât de multe detalii, ar fi o poveste lungă. Dar un episod ilustrativ ar fi comentariile cu privire la modul în care oamenii se îmbrăcau. Ceea ce ei nu înțelegeau era faptul că oamenii, în timpul războiului, se îmbracă cu ce prind. Imaginează-ți ce înseamnă să ieși în fugă dintr-o casă în flăcări și să te refugiezi în pădure doar cu hainele pe care le porți. Iar când forțele ONU au sosit în zona sigură a ONU, erau deja mii de refugiați veniți, ce nu aveau nimic cu ei. Nu aveau bani, nici haine bune pe ei. Au fugit din satele lor care au fost distruse de către forțele sârbești.”
1995: Asediul și genocidul de la Srebenica
Europa Liberă: Ce făceați în perioada în care milițiile sârbești, conduse de generalul Mladic, au atacat și ulterior ocupat orașul Srebenica?
Hasan Nuhanovic: „Încercam să ajut ONU, populația locală și reprezentanții acesteia să facă față situației. Lucram atunci pentru biroul de observatori militari ai ONU din Srebenica. Fiecare minut conta, deoarece atacul a durat 5 sau 6 zile până când Srebenica a căzut în mâinile forțelor paramilitare. A trebuit să mă refugiez alături de familia mea și alți mii de refugiați înspre Baza Militara de la Potocari. Am petrecut două zile acolo. După două zile, olandezii mi-au expulzat familia din baza militară și i-au predat pe aceștia trupelor sârbești chiar în fața ochilor mei. Baza ONU din Potocari (unde își avea sediul batalionul olandez) era singurul loc în care ne puteam refugia.”
Trupele ONU de la Potocari, la un pas de a-i abandona pe translatori
Fostul translator a explicat că trupele olandeze nu s-au retras din baza militară la momentul predării refugiaților bosniaci către milițiile sârbești.
„Doar șapte zile mai târziu, batalionul olandez a părăsit complexul (de la Potocari, n.r.) și s-a îndreptat spre Zagreb. Eu, Emir Suljagic, dar și alți traducători eram în acel convoi la momentul respectiv. Așa am reușit să scăpăm cu viață. Practic, contractul nostru de muncă pentru ONU și cărțile noastre de identitate ONU ne-au salvat viața”, a explicat acesta pentru Europa Liberă
În schimb, soarta lor putea fi diferită.
Soldații și ofițerii olandezi au intrat în cameră și au încercat să-mi ia telefonul din mâini.
„Olandezii, la un moment dat, se gândeau să ne predea (traducătorii, n.r.) sârbilor. Așa că m-am strecurat în secret în biroul de comunicare și am sunat la sediul ONU de la Tuzla, unde mi-a răspuns un american. L-am informat pe acesta că olandezii intenționează să ne predea forțelor sârbești”, a continuat el. Americanul i-a recomandat lui Nuhanovic să sune la fiecare 30 de minute astfel încât acesta să îi poată anunța pe ceilalți că viețile lor erau puse în pericol.
„Soldații și ofițerii olandezi au intrat în cameră și au încercat să-mi ia telefonul din mâini. A fost o luptă să intru în acea cameră de comunicare, au încercat să mă împiedice fizic să pătrund”, a spus Nuhanovic. În urma telefoanelor date la Zageb, o notă din partea ONU a fost trimisă bazei de la Potocari, în care se solicita evacuarea traducătorilor alături de membrii trupelor olandeze.
Lupta lui Nuhanovic împotriva statului olandez
Hasan a dat în judecată statul olandez, în anul 2008, în urma eșecului trupelor sale ONU de a-i proteja familia. Procesul a fost unul lung, iar verdictul, dat de către Curtea Supremă din Olanda în 2013, a stabilit că soldații olandezi din Srebenica se făceau responsabili pentru moartea fratelui și tatălui său.
Europa Liberă: Credeți că s-a făcut dreptate în cazul familiei dumneavoastră?
Hasan Nuhanovic: „Nu cred că o putem numi în totalitate dreptate. Dar a existat o oarecare dreptate. Mi-au trebuit 11 ani să o obțin, din 2002 sau 2003, când am început să lucrez la propriul meu caz până la înmânarea verdictului final, în 2013. A fost o luptă cu organele judiciare foarte lungă, în timpul căreia olandezii au negat aproape tot ce s-a întâmplat la Potocari, inclusiv faptul că i-au predat pe refugiați sârbilor. Eu doar mi-am dorit ca judecătorii să-mi confirme adevărul despre cele întâmplate. O parte semnificativă a lucrurilor care au avut loc la Srebenica au fost confirmate de instanțele judecătorești. Mesajul meu este ‘Dacă vrei să ți se facă dreptate în instanță, trebuie să lupți pentru ea’. Am făcut asta timp de 11 ani.”
Trupul tatălui lui Hasan a fost identificat 10 ani mai târziu după comiterea genocidului de la Srebenica, în urma probelor ADN colectate de Comisia Internațională pentru Persoanele Dispărute. Mama și fratele său au fost găsiți după 15 ani de la masacru. Toți trei sunt înmormântați la cimitirul din Potocari.
