„Trei candidați care mi-au fost propuși de ministrul Justiției după un proces de selecție pe care l-am găsit foarte bine organizat, foarte transparent, foarte corect făcut și deja numărul foarte mare de candidați care s-au înscris la acele interviuri ne arată că a fost o competiție deschisă. În fine, după ce propunerile domnului ministru au fost concretizate, ele au fost trimise la CSM care a avut păreri ușor diferite. Având în vedere că am avut, pe de o parte, propunerile ministrului, pe care le-am găsit foarte bine elaborate, foarte bine motivate și, pe de cealaltă parte, avizul CSM care mi s-a părut parțial destul de superficial, am considerat corecte propunerile făcute de domnul ministru Predoiu și –am numit pe cei trei candidați în funcție”, a spus președintele Klaus Iohannis cu privire la numirea pe funcție a șefilor de parchete, care a nemulțumit mai multe asociații profesionale din justiție.
Președintele a spus că, dincolo de „plăcerea” de a semna decretele de numire pentru trei candidați foarte buni, prioritar i s-a părut să se încheie interimatul la șefia marilor parchete, care nu le permitea procurorilor „să-și facă treaba așa cum trebuie.”
„Foarte important aici de subliniat că s-a încheiat interimatul la marile parchete. Se ajunsese deja la o perioadă foarte lungă de interimat care nu a permis procurorilor să-și facă treaba așa cum trebuie în toate situațiile. O conducere interimară întotdeauna are acest efect asupra unei instituții. Pe de altă parte, m-am bucurat că selecția organizată de domnul ministru Predoiu a scos la iveală trei candidați pe care îi consider foarte buni și mi-a făcut mare plăcere să îi numesc în funcție”, a spus Klaus Iohannis.
Președintele a reacționat și față de imputarea că nu ar fi ținut cont de recomandarea făcută de Comisie în ultimul raport MCV: „există o recomandare care spune să se țină cont și pot să vă spun că am ținut cont, mi-am făcut timp, am citit și ce mi-a scris domnul ministru, foarte bine documentat, și ați văzut că și după avizul CSM a revenit cu completări, cu lămuriri, am citit și ce a scris CSM-ul.”
Președintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretele prin care procurorii Gabriela Scutea, Giorgiana Hosu și Crin Bologa sunt numiți la conducerea Parchetului General, DIICOT și DNA.
Mai multe asociații ale magistraților au contestat propunerile lui Cătălin Predoiu pentru șefia marilor parchete, iar Inițiativa pentru Justiție i-a cerut președintelui Iohannis să țină cont de avizele CSM atunci când face numiri în funcții de conducere.
CSM a dat aviz negativ pentru Gabriela Scutea și Giorgiana Hosu, propunerile ministrului Cătălin Predoiu pentru șefia DIICOT și a Parchetului General, și l-a avizat favorabil pe Crin Bologa, propunerea pentru conducerea DNA. Avizele sunt consultative.
În ceea ce o privește pe Gabriela Scutea, procurorii din CSM au susținut că „nu deține capacitate de sinteză și nici capacitate de punere în practică a obiectivelor ce par, astfel, asumate doar declarativ în cuprinsul proiectului scris” și că răspunde „aluziv, ambiguu, ezitant și bazat pe retorică excesivă”. La emiterea avizului negativ, concluzia procurorilor din CSM a fost că „nu îndeplinește exigențele necesare din perspectiva numirii în funcția de procuror general”.
Despre Giorgiana Hosu, procurorii din CSM au susținut că „nu a relevat capacitatea de a oferi soluții concrete pentru gestionarea problemelor specifice ce decurg din exercitarea funcției manageriale”. Mai mult, candidata nu are „capacitate de argumentare” și a dovedit că prezentarea obiectivelor din proiect „nu rezultă dintr-o analiză aprofundată a problemelor și nevoilor Direcției ci doar dintr-o enumerare a unor idei general valabile”, spun procurorii CSM.
Facebook Forum