Linkuri accesibilitate

Liberalii au depus în Parlament solicitarea de revocare a Avocatului Poporului. Ce acuze îi aduc lui Renate Weber


Avocatul Poporului, Renate Weber
Avocatul Poporului, Renate Weber

PNL a depus luni, la Parlament, o adresă prin care cere revocarea Renatei Weber din funcția de Avocat al Poporului, motivând că ar fi încălcat competențele legale stabilite de Legea nr.35/1997.

Acuzele PNL

  • Declanșarea mecanismului național privind prevenirea torturii

În solicitarea semnată de liderii grupurilor parlamentare ale PNL, lui Renate Weber i se reproșează „declanșarea mecanismului național privind prevenirea torturii cu privire la unitățile sanitare care tratează pacienți COVID-19, sub aspectul monitorizării acestora fără un temei concret, constând în existența unor sesizări care să creeze suspiciuni rezonabile privind existența unor acte sau fapte care pot fi asimilate torturii".

Prin acțiunea sa, liberalii o acuză pe Renate Weber că încalcă regulamentul GDPR pentru că a cerut documente medicale cu un conținut complet de date. Mai mult, arată PNL, printr-o adresă semnată de adjunctul Avocatului Poporului, spitalelor li s-au cerut documente emise în perioada stării de urgență, deși monitorizarea se desfășoară, conform celor scrise în înștiințare, pentru starea de alertă.

Prin urmare, prin propria-i comunicare, Avocatul Poporului induce o stare de confuzie cu privire la acțiunea sa, acest fapt fiind de natură să afecteze grav buna funcționare a sistemului sanitar, infrastructura critică a statului, în perioada stării de urgență, ulterior în perioada stării de alerte, instituite urmare a pandemiei declarate astfel de Organizația Mondială a Sănătății", arată liberalii.

Prin Mecanismul național de prevenire a torturii, instituția condusă de Renate Weber, în cadrul Domeniului privind prevenirea torturii în locurile de detenție, a anunțat managerii mai multor spitale că unitățile sunt monitorizate.

Scopul monitorizării: „consolidarea protecției pacienților împotriva torturii și a pedepselor și tratamentelor inumane sau degradante și a exercitării fără discriminare a drepturilor și libertăților fundamentale”.

Astfel, în decurs de zece zile, spitalele din linia întâi, dar și mai multe unități medicale de suport trebuie să trimită la Avocatul Poporului o documentație stufoasă - nu mai puțin de 60 de situații, liste de pacienți, proceduri și registre. Între acestea se numără „copie meniu în săptămâna 25 mai-6 iunie”, situația concedierilor în aprilie și mai, accesul/restricții ale pacienților în exteriorul salonului și copii anonimizate ale foilor de observații ale pacienților.

  • Atacarea legii privind impozitarea pensiilor speciale

PNL o mai acuză pe Renate Weber de comiterea „unui grav conflict de interese generat de acțiunea Avocatului Poporului în sprijinul blocării intrării în vigoare a Legii pentru modificarea Codului Fiscal". Este vorba de legea de impozitare a pensiilor speciale adoptată de Parlament cu o largă majoritate săptămâna trecută.

Pentru că este beneficiară a unui pensii de serviciu prin funcția exercitată, liberalii susțin că Renate Weber a comis un conflict de interese prin faptul că a introdus o cale de atac înainte de promulgarea legii.

Nefiind parte a forului legislativ suprem, neexercitând competență legislativă, doamna Renate Weber, prin acțiunea ca Avocat al Poporului de a contesta la Curtea Constituțională o lege anterior intrării acesteia, lege care îi afectează un interes patrimonial personal, a încălcat dispozițiile legale în vigoare în materia conflictului de interese, acțiunea sa fiind în mod evident în contradicție cu dispozițiile art.1 alin.(5) din Constituția României", a precizat PNL în solicitarea depusă.

Renate Weber a motivat decizia de a depune o sesizare la CCR prin faptul că legea ar introduce „o discriminare și o dublă impozitare”

„Sunt mai multe argumente, dar în linii mari este vorba de încălcarea articolului 16 din Constituție, iar a doua oară a articolului 56, pentru că, pe de o parte, este vorba de nerespectarea principiului unei juste aplicări a sarcinii fiscale, iar, pe de altă parte, este vorba de o discriminare pe care noi am identificat-o, pentru că, dacă vă uitați în cuprinsul legii, deși se vorbește de taxe, în realitate nu sunt taxe, ci sunt impozite. Taxa este ceva ce persoana trebuie să plătească și, în schimbul acelei plăți, obține un serviciu", a declarat Renate Weber pentru Europa Liberă.

Și Curtea Supremă a atacat legea la CCR, repetând scenariul de la încercarea de abrogare a pensiilor speciale, adoptată de parlament și respinsă de Curtea Constituțională după ce a fost sesizată de Avocatul Poporului și de Curtea Supremă.

Amenzile din starea de urgență

Deși nu este menționată în solicitarea oficială înaintată Parlamentului, o altă supărare a liberalilor provine din decizia lui Renate Weber de a ataca actul de decretare a stării de urgență la Curtea Constituțională, sesizare care a soldat cu o decizie a Curții Constituționale prin care articolul care stabilea cuantumul amenzilor din perioada stării de urgență a fost declarat neconstituțional.

Judecătorii Curții Constituționale (CCR) au arătat că guvernul condus de Ludovic Orban a greșit, încălcând Constituția, atunci când a decis să legifereze prin ordonanță de urgență mărirea amenzilor pentru încălcarea prevederilor legii stării de urgență, precum și introducerea unor pedepse suplimentare (confiscări, interdicții), care afectau drepturi fundamentale, prevăzute de Constituție. Nu suma impusă prin amenzi a fost declarată neconstituțională de CCR, ci forma de adoptare a respectivelor prevederi.

„​Renate Weber se comportă ca avocatul celor care au încălcat legea și au pus în pericol sănătatea celorlalți", a spus Ludovic Orban, vineri, când a cerut PNL să cerceteze posibilitatea depunerii cererii de revocare.

Renate Weber a mai provocat iritarea liberalilor prin intervențiile multiple din perioada pandemiei când a mai sesizat la CCR sau a criticat public: ordonanța care reglementează starea de alertă, măsurarea temperaturilor la intrarea în centrele comerciale sau înainte de examenele naționale, carantina/izolarea impusă prin lege sau legea privind starea de alertă.

Cum poate fi revocat Avocatul Poporului

Legea 35 din 13 martie 1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului prevede că „mandatul Avocatului Poporului încetează înainte de termen în caz de demisie, revocare din funcţie, incompatibilitate cu alte funcţii publice sau private, imposibilitate de a-şi îndeplini atribuţiile mai mult de 90 de zile, constatată prin examen medical de specialitate, ori în caz de deces".

Revocarea din funcţie a Avocatului Poporului, ca urmare a încălcării Constituţiei şi a legilor, se face de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi, la propunerea birourilor permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, pe baza raportului comun al comisiilor juridice ale celor două Camere ale Parlamentului", mai stabilește legea.

PSD nu vrea revocarea lui Renate Weber

Șansele ca solicitarea să fie adoptată în Parlament sunt minime, având în vedere că deja PSD s-a pronunțat împotriva unui astfel de demers.

„Nu există niciun motiv întemeiat, în acest moment, să fie demis Avocatul Poporului. (...) Noi nu putem comenta deciziile legale ale Avocatului Poporului. Că ne plac, că nu ne plac, ele se întâmplă, exact cum că ne place, că nu ne place, domnul Iohannis contestă la Curte legi importante. (...) Orice demers care atacă instituţii fundamentale şi văd că domnul Orban este un fan al acestui tip de demersuri, atacă CCR, Avocatul Poporului, Înalta Curte, lucrurile acestea trebuie să se oprească. Nu văd de ce un Guvern care are 20% în Parlament îşi permite să facă aceste afirmaţii”, a declarat Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD.

PSD controlează majoritatea parlamentarilor alături ALDE și Pro-România, formațiuni care i-au fost alături la voturile importante din ultimele luni.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG